Epistola

„O ultima tigara si un tipat. Asa ai plecat. Da. Iar acum cand noaptea batrana vine sa ma ocroteasca si poate sa imi trimita visele ei tu ma perturbi cu nelinistile tale despre care am spus mereu ca sunt profunde dar si dureroase. Nu, tu nu ma poti iubi asa cum o face eu pentru simplul fapt ca nu intelegi esenta pe care o dau eu acestui sentiment. Cineva care nu se bucura de parfumul trandafirilor si de cana aburinda de cafea poate iubi cu limita. Imi pare rau ca iti spun asta dar tu, draga mea, nu ai inteles niciodata ca zorile sunt cel mai dulce parfum si apusul cea mai frumoasa imagine pe care o lasa soarele toropitor al verii in urma sa. Nu am intentia sa te critic sau sa te ironizez. Civilizatia imi impune sa nu o fac. Iti doresc sa fii bine si sa traiesti pana dupa adanci batraneti. Dar, draga mea, tu stii foarte bine ca niciodata nu vei mai gasi o mana la fel de puternica si calda in acelasi timp si o respiratie pe care sa o tai cu puterea unui sarut. Nu ma intelege gresit, nu iti urez sa ai parte de zile innorate, ba din contra dar dragostea adevarata vine din parfumul cu spini si din lumina rosiatica a apusului pe care tu refuzi sa le intelegi. Da stiu tipatul si tutunul te caracterizeaza. Asa cum ma caracterizeaza pe mine lipsa rabufnirilor si inecarea in tigari. Ce nu stii tu insa e ca iubirea adevarata (sau poate iluzia ei....nu stim niciodata daca exista) se traieste in 1+1 si nu in unu langa unu. Tu uiti mereu: cuplul te poate face complet si iti poate pigmenta existenta. Dar am uitat ca pentru tine pigmentul nu e ceva obisnuit si aroma picanta e cel mai rau lucru de pe pamant. Si....”. Acum ma uit la scrisoarea asta si inteleg accesul meu de furie. Fusesem parasit, uitasem sa dau replica si imi aprinsesem un Marlboro. La fel de rosu si la fel de lung ca mereu. Nu, draga mea, nu asa trebuie sa se termine. Scrisoarea asta va fi uitata printr-un pod atunci cand te vei fi intors la mine. Si o vom citi amandoi savurand-o si amintindu-ne invariabil de Fred si Emilia (fara nicio aluzie dar scena va semana atat de mult...). Poate ca tot ceea ce tu citesti acum e confesiunea mea si intelegerea faptului ca pe noi ne poate salva doar timpul. Timpul a fost intotdeauna aliatul meu si ca sa il parafrazez pe marele Preda are inca rabdare cu mine. Si stii de ce? Pentru ca eu am invatat dupa multe incercari ca marea mea greseala e graba. Nu poti arde nonstop la 220 de volti fara sa devii scrum. Atunci cand intelege-v-ai acest lucru vei deveni femeia pe care o proiectasem eu in mintea mea de indragostit. Frumoasa, nebuna, inteligenta si cu un spirit al intelegerii pretiozitatii timpului liber mai presus de toate. Pana atunci esti inca doar o fotografie in album desi amandoi stim ca in curand vei iesi de acolo pentru a capata viata din nou in bratele mele- acolo unde spuneai chiar tu ca te simti atat de bine- din simplul motiv ca surasul lunii si (sunt convins) nisipul plajei iti vor aminti de zilele lungi in care te taram pe faleza fara motiv si cu o dorinta teribila de a admira marea si pescarusii. Atunci draga mea vei forma numarul meu de telefon dupa ce vei fi mai vazut un rasarit iar eu iti voi raspunde cu glasul meu morocanos de dinainte de cafea si tu te vei reindragosti de mine asa cum ai facut-o de atatea ori. Calatorie sprancenata draga mea!

Saruturi

Mereu plina de apa fierbinte si sarata m-a imbratisat ca la prima vedere. Trecuse un an de cand nu imi luminase diminetile si noptile si de cand gesturile nu mai simbolizasera atat. Era tarziu cand mi-a soptit din toata fiinta ei ca i-a fost dor de noptile in care ma pierdeam in largul ei pustiu si sarat si ca in fiecare strigat al pescarusilor gasea glasul meu ragusit de la Marlboroul mult prea tare nociv dar atat de bun. Nu i-am soptit nimic ci am continuat sa o contemplu in tacere si sa o las sa isi treaca pielea-i matasoasa si atat de alba peste picioarele-mi goale pentru a implini ritualul nostru anual cand ea ma mangaie si eu o privesc extaziat. Furioasa cum era si spumeganda parea mai frumoasa decat oricand desi spunea ca simte cum trec peste ea secundele ca anii si anii ca veacurile. M-a lasat o saptamana sa ma bucur de vraja ei, atat de calda si rosiatica dimineata, atat de tulburata de matasea alba noaptea si mai ales atat de incert colora la final si apoi m-a alungat spunand ca vraja saruturilor noastre e raritatea si mai ales pasiunea lor iar timpul indelungat le poate cliseiza. Mi-a spus ca amintirea face totul mai dulce si m-a lasat sa o mai privesc o data din mersul trenului soptind prin vant doar pentru mine: "la anul, acelasi loc sau poate altul, aceeasi ora sau poate alta dar cu siguranta acelasi eu si acelasi tu". Apoi s-a inchis in sine si m-a gonit stiind ca ma voi intoarce la inceputul verii viitoare cu aceeasi nostalgie a culorilor ca si acum.

Bantuire!

Intr-o noapte fara somn ma plimbam prin Herastrau fara tinta si ascultam muzica nepamanteana a noptii. Doar eu noaptea stelele si fumurile tigarii mele ce par din ce in ce mai albe si cerul ce bate in acel gen de negru pur pe care il descopeream in noptile de faleza cand totul era simplu. La fel e si acum. Parca totul s-a oprit intr-o secunda si zgomotul orasului sau pasul trecatorilor, sau injuraturile din trafic toate s-au estompat intr-un trecut mai departat decat cel al dinozaurilor. Lacul prieten ma intampina cu un zambet ce se vede in lumina lampilor aprinse si iarba fosneste ca sub pasul usor al unei caprioare ranite ce isi cauta ultimul culcus.
Ceasul bate 3 ale noptii si clopotele suna un cant de moarte si de pustiu, la fel cum arata locul asta in zilele de toamna cand frunza cade pe terenul ranced . Brusc in linistea perfecta a noptii in fata-mi se deseneaza o silueta feminina venita parca din alta epoca. Pare atat de ratacita. Imi arunca o privire la fiinta asta in ai carei ochi se vad toteme de steaguri de pirati si valuri demult stinse. Se opreste langa mine si ii ghicesc mai mult decat ii vad silueta subtire si piciorul mic pe care l-ai pune pe orice reclama la produse cosmetice. E intr-o rochie alba ale carei valuri se revarsa la nesfarsit si din corsetul abia vizibil se zaresc niste forme ca de marmura. E vreuna din acele iele ce ti se arata si apoi te blesteama in noptile cu luna arsa??? Brusc graieste cu o voce de dincolo de veacuri si ma intreaba daca nu vreau sa o insotesc spre nicaieri. Ca si cum eu as avea o directie sau un scop....nu spun nimic dar pasii ma poarta in urma ei ca si cum o vraja nestiuta m-ar duce catre nicaieri.
In juru-mi totul devine cenusiu si aud strigatul ce imi obsedeaza noptile si imi mananca incetul cu incetul zilele: "Meddecum medeco"!!! Noaptea se estompeaza si nici macar lumina lampadarelor vechi nu mai e alba ci s-a transformat in licarire si in jurul ei se desprinde un fum ca de ceara....o ceara de faclie ce a ars peste timp si va mai arde veacuri sau lumi de-a randul pana cand vantul ce vuieste o stinge-va cu puterea-i nebuna. Silueta imi graieste cu acelasi glas straniu un "Vino" atat de timid ca imi e si jena sa n-o urmez. Sau e un cheamat de frica??? In fata-mi se vad multe capete picate si uitate de lume sau de vreme si pe pereti vad atarnat un pumnal mare si ruginit. Si silueta imi graieste pentru ultima oara: Ia-l si poarta-l si implineste-ti destinul. Dar nu, nu mai e doar soapta ci urlet, un urlet ce ma sperie si ma ingheata! Ma trec toti fiorii si toate transpiratiile si in jurul meu totul se limpezeste brusc si fumurile tigarii mele devin iar albe si lacul imi zambeste iar. Dar nimic nu mai e cum a fost caci pe bratul meu stang e tatuat cu sange ce ma arde inca strigatul meu obsesiv "Medecum Medeco." Si in mana-mi simt lama rece si dura a unui pumnal ce la lumina lampilor se vede ruginit si inrosit....Si fumurile tigarii mele raman albe.

Amintiri din noapte

Iti mai aduci aminte? Era noapte si tu priveai prin geamul incetosat cautand sensuri ale rotocoalelor de fum ale tigarii tale si recitai versuri postume din Blaga! Era o imagine dintr-un tablou clasic in care conteaza foarte mult armonia culorilor si a desenului. Mi-ai spus ca in fiecare zi iti vei aminti ca in acea seara iti spusesem ca ai crescut si ca de astazi fetita cu accese de femeie a devenit femeie cu adevarat si ca responsabilitatea propriei vieti ii revine asa cum in fiecare joc de poker responsabilitatea revine decartarii. Da stiu ca nu era cea mai reusita metafora, dar tu stii cel mai bine Cami ca mie mi-a placut sa vorbesc asa cum simt fara ocolisuri, direct si abrupt ca o stanca ce nu cunoaste cuvintele sau conceptele diacronice ale frumusetii dar le intruchipeaza in orice veac. Erai in rochia ta verde si parul iti atarna provocator pe umarul gol atunci cand te-ai intors catre mine si mi-ai zis ca nu poti uita ca oamenii tradeaza iar cei care iti raman alaturi vor trai neconditionat in inima ta.
Cunoscandu-te iti pot spune ca era un truism, ca acele cuvinte nu erau necesare decat pentru ca tu iti doreai sa le rostesti ca sa inteleg de fapt ca nu mai e nevoie sa iti fiu „maestru”(cum imi spuneai tu mereu enevandu-ma la culme), si ca de azi incolo tu esti o femeie puternica. Te priveam cu niste ochi asfixiati de frumusetea umarului tau gol si al parului tau blond si ma uimea ca mereu ochii tai ma atrageau atat de putin desi puteai citi in ei atata dor de amor incat ar fi putut clatina muntele din loc. Ma hipnotizase privirea ta si tot ce puteam spune era un „da” atat de fad ca nici macar eu nu il simteam ca parte a vorbelor mele. Da, Cami asa e. Descopeream ca sunt indragostit de tine la fel cum descoperisem ca marea are farmec mai ales in noptile de faleza cu luna plina. Ochii tai mari pareau niste cristale cu viata si iti sorbeam cuvintele incet asa cum sorb mereu fiecare gura de bere si fiecare fum de Marlboro. Era pentru prima data cand te regaseam asa cum te lasasem inainte de plecarea ta furibunda si parul blond imi parea pentru prima data extrem de frumos. Ti-am soptit....mai tii minte ce?....Baby, baby tu vei fi a mea....si in coltul gurii ti-a aparut acel suras ironic ce ma cucerise acum 5 ani si care a bantuit atata amar de vreme in cotloanele ascunse ale sufletului meu. Erai asa cum te stiam eu: carnivora doritoare de amor si fina in fumul de Dunhill ce te invaluia asa cum o facea si pe vremuri de care ne-am amintit in seara aceea cand am inceput sa iti recit, poate purtat de magia glasului tau, Scantei galbene si Negru. Mi-ai spus atunci ca prin lampadarul tau ochii mei pareau de diavol imblanzit si ca glasul atat de moale iti dadea senzatia ca timpul s-a oprit in loc si ne-am intors in patul ala mic si nenorocit in care ne-am iubit pentru prima oara tematori si infantili ca doi copii ce descopera jocul oamenilor seriosi. Ei bine, cand am ridicat ochii din scrumiera si te-am vazut venind spre mine si condamnandu-ma practic la dans (de cate ori nu am dansat noi pe White Dove?) am inteles ca dincolo de toate cuvintele si perioadele noi ne regaseam unul pe celalalt in imbratisarea dansului si in fumul lumanarilor asa cum se regasesc sufletele pereche si cum te-am regasit eu intr-o noapte in gara aceea luminata de becuri mici din Sighisoara cand am revazut pentru prima oara ochii vulpii pe care o catalogam ca cel mai frumos exemplar al Aluia de sus. Ei bine in noaptea de care iti vorbesc Cami in dansul ala se invarteau toate amintirile mele de ani buni in care noi doi am castigat ce altii se lupta o viata sa obtina: constiinta ca dincolo de orgoliu si aparente doar inima poate uni sufletele pereche. Cand ti-ai intins buzele spre ale mele inima a inceput sa imi bata accelerat si singurul meu raspuns a fost acel sarut poate nefiresc de pasional dar singurul posibil in situatia in care o regaseam pe Cami a mea femeia fara de care zilele mele erau mai goale iar cafeaua parca mai rea. Si asta pentru ca asa cum ti-am spus si cum iti voi spune mereu sufletele pereche sunt esenta lumii si rasuflarea ta tremuranda goala pe pieptul meu e singurul lucru divin din lumea asta

Amor nefiresc

In noapte cantul pescarusilor imi aminteste de clipa cand te-am gasit pe marginea plajei admirand scoicile si culegand melci de ici si de colo ca sa nu deranjezi nisipul salbatic si ordinea parca atat de nefireasca stabilita de flux. In minte-mi apareai ca o ivire din vremi apuse in rochia ta alba, cu pletele si ochii tai negrii ce nu am inteles niciodata daca sunt capabili de dragoste sau doar de ura. Pantofii negrii si piciorul subtire lasau pe nisipul moale dare de sange rosu, salbatic, de parca talpa ta ar fi fost un izvor nesecat sau vasele tale de sange o imensa fantana arteziana ce isi imprastie apa in toate directiile in scopuri estetice. Cand ti-am observat mana, alba ca marmura si sanii goi si mici ca merele sculptate mi-am adus aminte de iele si de povestile teribile ale batranilor in noptile cu luna plina. Mi-ai facut semn cu mana si in loc sa fug am venit spre tine si te-am sarutat. Iar in sarutul ala am gasit o voluptate nespusa, gustul unui sange proaspat si fragezimea buzelor tale de piatra pe care le simt in toate noptile cu luna plina cand pe faleza pescarusii isi striga cantul lot curat iar luna lumineaza in culori nepamantesti. Acum, iubita mea muza, cand cantul pescarusilor si noaptea si fluxul amintesc de noaptea verii precedente imi doresc ca pentru o ultima data sa iti simt buzele reci si sa ma contopesc cu tine pentru totdeauna pentru a-ti uda buzlele vesnic uscate si fara de dulceata.

Stirea de ieri dupa-masa

Pe marginea lacului a fost gasit cadavrul unui barbat de 20 de ani. Corpul acestuia prezenta urme de taieturi adanci facute posibil cu arme albe de o factura necunoscuta in zona coloanei, dar si in cea a organelor genitale. De asemenea testiculele prezentau urme dentare neindentificabile desi aparatura folosita pentru recunoasterea amprentelor este considerata de ultima generatie. Surse din cadrul Politiei afirma ca nu este exclusa posibilitatea fie a unei crime pe motive etnice, fie a unor acte de natura sexuala care au degenerat. Ultima ipoteza pare insa greu plauzibila deoarece statura de peste 1,90 m a tanarului si greutatea sa de 120 de kg faceau aproape imposibila exercitarea acestui tip de agresiune. Martori oculari sustin insa ca in noaptea precedenta au vazut o femeie bruneta in rochie alba intrand in padure si nerevenind din aceasta. Cadavrul ei nu a fost insa identificat, dar urme ale unei rochii albe au fost gasite langa vizuina unui lup batran ce a fost trimis la gradina zoologica pentru ingrijire. In vizuina lupului s-au gasit si membre ale altor trupruri dar si locuri in care sangele mustea. Acum autoritatile cauta sa identifice persoanele disparute in ultima vreme si sa faca legaturi intre ele si membrele gasite in vizuina lupului. Asa suna acum 2 zile cand voiam sa iti spun ca te iubesc si te sunam in disperare ultima stire care s-a difuzat despre lupul "criminal " din padurea Baneasa, care pare-se a murit la numai 6 ore dupa ce a fost dus la Gradina Zoologica. Iar telefonul tau continua sa sune intr-un ritm alert ca si cum ar fi in fundul unei mortaciuni. La revedere draga mea!

Dimineti pierdute in amintire

Ziua era plina de lumini si cerul senin arbora un soare scanteietor si fierbinte ca orice cer de vara. Timid vantul vuia prin crengile batranilor copaci si frunzele ce picau usor in mici rotocoale pe asfaltul fierbinte al vechiului bulevard pareau mici stelute de omat intr-un decor desertic. Cladirile, imobile, respectau parca monotonia lor caracteristica si din cand cand doar latratul unui caine trezea peisajul ca un intrus ce in miez de noapte incepe sa cante cu glas tare o „Timisoara ” ritmata ce nu se potriveste in peisaj. La carciuma de peste drum radioul antic imprastia ritmuri de vremi apuse prin glasul sublim al lui Dan Spataru. Iar betivii se usurau ca de obicei in buda improvizata ce dadea inspre camp si unde in fiecare seara mustele roiau ca in jurul unei imense gramezi de miere. In peisajul asta aparitia ta asa imbracata in costumul tau verde si cu tocurile tale cui era un fel de mister intr-o lume banala, daca vrei o rupere a cotidianului asa cum numai maestrul Eliade mai stie sa faca. Te plimbai fara tinta si din cand in cand iti aprindeai un Camel ca si cum pentru tine soarele, betivii sau strada banala nu ar fi existat.
Aveai un aer boem si ochii tai duceau catre lumi apuse, exact asa cum vapoarele ce trec Nilul ii duc pe calatori intr-o lume cu totul deosebita de a lor si intr-un spatiu in care legile firescului se incetoseaza si lasa loc altora noi. Mersul tau calm si fara tinta, parul lung si aerul misterios imprastiau in jur o mireasma de parfum francez vechi si nobil si imprumutau banalului decor o noblete cu totul aparte. Pana si latratul cainilor parea diferit, iar frunzele in vartejul lor erau atat de fascinate de lipsa ta de graba si de interes incat traiau cu cateva clipe mai mult doar pentru a te admira si a-ti respira parfumul. Soarele devenea din ce in ce mai puternic, dar tu de sub palaria ta pareai a-l privi si a-l ignora cu acel aer aristocratic al unei fiinte superioare venita dintr-un alt timp. Te admiram de pe ponton si zambetul tau larg si infantil imi degaja amintiri placute a vremi trecute si chiar netraite iar privirea ta absenta ma intorcea inapoi in timp in vremea cand betivii nu impanzisera strada falezei si cand claxoanele BMW-urilor nu rasunau strident la vazul oricarei siluete feminine. Ceva din mersul tau ma determina sa ma gandesc la noptile cand stand pe faleza admiram luna si stelele fara a ma opri nici macar la rasunetul glasului vreunui pescarus sau la zgomotul pe care valurile ce izbeau faleza mea le produceau. Te-ai indreptat spre partea salbatica a plajei si am simtit nevoia sa te urmez. Misterul tau ma fascina iar imaginea ta de aristocrat dintr-un alt secol dadea diminetii salbatice a plajei si nisipului, pana si algelor, mirosul de vin vechi innobilat si de ciocolata facuta in casa.
In toata aura ta ghiceam acel ceva al deznadajduirii aristocratice, al indignarii sublime si cand m-ai pironit cu privirea am simtit ca intre noi se stabilise complicitatea amantilor si susurul calm al iubirii pe nisipul fierbinte al falezei mele. Imi aduc aminte fiecare detaliu al privirii tale cand am intrebat ce e cu tine si invariabilul tau raspuns dat pe acel ton jos, complice pe care l-am descoperit de atunci in atatea dimineti :”Visez. Tu nu?”. De fapt intreaga ta noblete si aura ta misterioasa proveneau din visul acelei iubiri pe care am trait-o ascunsi printre stancile falezei inca din acea dimineata cand cerul de vara senin arbora un soare scanteietor.

Poveste de ieri

Ia spune tu Cami iti mai aduci aminte de noi? Mai exact de ziua in care ti-am transmis pentru prima data ca nu mai esti sora lu frat'tu si ca ai putea sa fii mai mult decat atat. Era prima zi in care ma uitasem la tine ca la o femeie. Parul tau negru scurt si ochii negrii ca noaptea m-au fascinat asa cum ma fascina glasul tau in fiecare seara in care se auzea din vocea ta un "Tu" si apoi o "Rapa". Exact era sambata si tu venisesi de la film. Erai obosita iar fusta neagra, intotdeauna prea scurta, ca si tigara, se sifonase un pic de la scaunul pe care luasesi loc. Luna se reflecta in ochii tai de vulpe si in semiintunericul camerei mele apareai vulnerabila si copilaroasa dar extrem de feminina. M-ai privit cu niste ochi mari cand ai vazut vechiul stilou al Fionei pe birou si biletul pe care tocmai il scriam. Nu ai intrebat nimic ci doar ai plecat si mi-ai aruncat o privire de "Vino incoace" extrem de complice si de surprinzatoare. Era pentru intaia oara cand imi aratai ce frumos poti privi un barbat cu coada ochiului si de ce toata lumea iti spune "Ochi fugalnic". Prin bluza la fel de neagra ca si parul ti se ghiceau sanii, goi, ca de obicei dar parca mai pietrosi si mai incordati ca niciodata. Nu te-am urmat si cu furie aproape ai rupt biletul si mi-ai spus ca vremea sa plec nu a venit. Iar apoi m-ai sarutat brusc, la fel de natural cum bei apa sau iti aprinzi o tigara. Erai furioasa pe mine ca nu iti raspunsesem si nu intelegeai de ce si pentru ce. Si in toata fiinta ta aveai o incordare si o energie care m-au facut sa inteleg ca dincolo de reactiile ei de copil mare Cami a devenit cu adevarat femeie. Dar cum spui chiar tu toate astea sunt doar amintire... nu Cami???

Scrisoare de amor "de plumb"

Mai tii minte cand ti-am spus ca vei fii a mea? Erai imbracata in rosu sangeriu si miroseai a Chanel. Prea clasic chiar si pentru tine. Dar te prindea in lumina de penumbra a lunii asa cum noaptea e prea neagra chiar si pentru ea, dar o prinde caci e parte a vietii ei. Pareai o parte din eternitate, cu zambetul tau da vampir insetat de focul unei inimi inocente si al unui suflet pur. Cand m-ai auzit vorbindu-ti asa ai facut un pas inapoi, extrem de hotarat, si ai incercat sa imi impingi prin privire amenintarea unei viitoare pedepse pentru indrazneala mea. Nici nu indrazneai sa iti inchipui ca tocmai pradatorul devine prada si ca o data si o data din nemarginirea lumii sau chiar din anturajul tau poate iesi unul mai puternic decat tine. Aveai in privire un foc ce si acum imi aminteste de imagini dantesti cu Inferne unul peste altul si acea zvacnire lucioasa ce o surprindeam mereu in zilele, nu multe, in care erai luata prin surprindere. Buzele tale sangerii devenisera de-a dreptul livide iar obrajii isi schimbau in fiece clipa culoarea ca si cum un secret teribil ar fi fost pe cale sa fie dezvaluit si tu nu puteai face nimic ca sa-l opresti. Recunosc, am fost flatat de starea ta de iritare sau macar de teama si asta deoarece dintr-o data ai lasat sa se vada latura umana a "pradatorului de inimi" asa cum te numeau toti. Singurul lucru neschimbat la tine era glasul pe care niciodata nu ti-l putusem modifica oricat as fi incercat. Vorbeai ca si cum nu ai fi avut nicio emotie dar privirea mereu fixa si culoarea buzelor tradau indignarea si iritarea ta interioara. Erai intr-o stare de nervozitate implacabila pe care n-am mai vazut-o decat in seara in care mi-ai spus ca nu mai ai cum sa fugi si ca a venit ziua in care trebuie sa te lupti cu demonii tai. Erai intr-un fel de transa nervoasa iar orgoliul meu ranced isi hranea fiece por cu indignarea si furia ta savurand voluptatea unui succes viitor dificil, dar nu posibil ci sigur. Si in toata atmosfera asta a ta de incordare, tu nu intelegeai ca in fiecare minut tu deveneai din ce in ce mai a mea exact asa cum te avertizasem caci tensiunea la care tu nu puteai rezista nu putea avea odihna decat in bratele unuia mai puternic decat tine. La multi ani iubito

Capitolu 3

Mi-e dor de zilele de aldat. Da, stiu ca ti se pare ciudat ca vorbesc despre trecut cu regret. Dar sunt clipe in viata in care tii neaparat ca trecutul sa fie langa tine. Asa si cu mine. Cami nu mai e o parte a universului meu desi eu tot incerc sa o readuc in el. De mult sora ta nu mai e omul pe care noi il catalogam ca cel mai frumos exemplar al Aluia de sus. Zilele trecute am vorbit la telefon cam 30 de minute numai despre cum sufera. Nu mai are speranta si asta ma sperie.
Si stii ce e cel mai tragic??? Muntele plange… da mosule Cami a varsat pe umerii mei multe lacrimi. Lacrimi urate de furie si disperare si nu de bucurie. A fost prima oara cand carnivorul a devenit leguma si sincer nu mi-a placut asta. Nu ca nu as crede ca e uman sa plangi dar nu mai erau lacrimi ci mai degraba urlete de furie ale unei fiinte fara de vlaga. Ori mie imi e dor de Cami de aldat ca si de acel timp…
Da, stiu ca suna ciudat, nu e tocmai genul de perioada pe care sa o regreti. Insa pe atunci timpul avea rabdare cu oamenii, cum zicea marele Preda, iar noi cei 4 muschetari intampinam fiecare zi zambind ironic la adresa celor pe care ii vedeam alergand si uitand sa viseze.
Pe vremea aia Cami a noastra putea sa spuna o gluma si sa arunce acel zambet ironic despre care toti spuneau ca e atat de infumurat incat nu poate fi concurat nici de norul dens de fum ce iesea in fiece seara din scrumiera noastra verde. Cand mi-a vorbit la telefon avea acea voce mieroasa si prea calda pentru felul ei de a fi, si mai mult decat atat cuvintele ei pareau soapte teribile ale unui om fara orizonturi. Am provocat-o la jocul meu ce te scotea din minti: “Nimic despre ieri, putin despre azi si totul despre maine”. Stii care a fost raspunsul ei???...
Mi-a trimis un mail de cateva mii de cuvinte in care descria maine ca pe o groapa fara fund si ca pe un abis in care nu face decat sa se inece, iar prezentul pentru ea avea o marca simpla…esecul ei amoros si dorinta de a scapa de lume, de oameni, de a se refugia in ceva. Imi e teama si asta pentru ca stim amandoi cat de vulnerabila e in fata unei sticle de vodka.
Si vestile sunt concludente. Tu stii ca eu am incredere in ea, insa am aflat de la Alina ca a baut mult in ultima vreme. Nu vrea sa recunoasca ,dar a avut in glas cateva ezitari inainte de negatie si asta era caracteristic perioadelor ei de cadere. Imi e teama pentru ea si nu ca as avea ceva impotriva sinuciderii ca idee insa intotdeauna mi-a fost sila de sinuciderea asta disperata, perceputa ca un punct al unui final care trebuie sa se intample. Sinuciderea e un final dar nu asa cum il vad disperatii, el e finalul unei intregi deveniri care te duce la actul suprem, acela al suprimarii dumnezeirii si al exercitarii vointei tale de putere prin acest act final. Ori Cami a noastra cauta cumva un final si posibila ei inecare in alcool e, o stim amandoi, pasul premergator pregatirii streangului.
Acum misiunea mea ca ultim supravietuitor lucid al cvartetului nostru e sa o fac sa uite de sapun si funie si sa o reintorc la viata, caci pana la final mai sunt multe pagini de scris….

Capitolu 1

O cana de cafea amara si inca un Marlboro. Evident lung si la fel de evident rosu. In amintirea zilelor de aldat sau poate in memoria celor ce vor veni. Te intrebi ce e cu nostalgia asta brusca??? Si eu ma intreb si singurul raspuns pe care il gasesc e ca imi e dor de zilele mele in care chitara un Marlboro si vocea lui Cami imi erau indeajuns sa trec peste orice si sa revin la optimismul meu debordant de care va indragosteati cu totii. Iti mai amintesti mon cher Albert ultima intalnire a clanului nostru??? Da, omule….eram toti acolo si chefuiam in amintirea zilelor cu zapada cand muntele prieten ne primea cu zapada-i impur de alba. Mai stii ce ti-am spus??? “azi avem iluzia ca maine va fi bine”. Dar oare ai inteles ca am folosit termenul de iluzie ca denotatie??? Sau de fapt am inteles eu??? Azi cand departarea dintre noi doi e cerul inteleg foarte bine ca acele zile erau iluzia ca putem trai normal si fara complicatii.
Azi cand tu si Fiona nu mai sunteti aici si cand Cami s-a departat iluzia acelei vieti si amintirea acelor clipe constituie un surogat de morfina care ma ajuta sa trec mai departe in ciuda faptului ca nici macar erectiile nu mi se mai par reale, iar chitara are praful de doi metri pe ea. Da omule sunt trist. M-a cuprins nostalgia vremilor vechi cand noi, cei 4 nebuni alergam prin paduri, vanam vise si fugaream orice creatura ce ne aparea inainte. Mi-a revenit nostalgia batailor cu bulgari si mai ales m-a luat un dor nebun de Cami a mea si de saruturile ei atat de fierbinti si sincere. M-a apucat nostalgia chiar de vremile cand XXL imi vindea gogosi despre tot felul de smecherii.
Apropo, ieri am facut o betie cu omul, una din multele din ultima vreme si nu a mai zis nimic despre nicio combinatie. Omul s-a potolit si si-a gasit de munca in spatele unui birou. Se ascunde acolo asa cum ma ascund eu in spatele unei catedre si al roscatei care e acum in dus, sau asa cum te ascunzi tu acolo sus. Ultima amintire frumoasa e 24 februarie si felul in care Cami canta absolut entuziasmata pe o Ghence plina de ploaie si de namol. Ce a urmat a fost un macel absolut. Eu cu licenta ea cu admiterea la Cluj si despartirea inevitabila a doi oameni cu firi atat de apropiate dar separati de orgoliul mult prea mare si atat de daunator. Cami am inteles ca e bine acolo, desi simt ca ceva e in neregula cu ea din fotografia alb-negru pe care mi-a trimis-o. A semnat-o “pentru maestrul”. Ceva e clar in neregula….ce nu stiu… si asta pentru ca a scris de tipar numai ca sa nu pot ghici nimic. Si acum privesc poza asta si incerc sa descifrez ce e in privirea ei. O privire atat de plata incat ma sperii si acel zambet complezent pe care il ura. Cami pare sa devina ce ura sau poate e doar impresia mea….caci nu mai am despre ea nicio certitudine.
Plecarea atat de grabita facuta cu un bilet de adio a omorat acel fel al nostru empatic de a relationa, acea comunicare fara cuvinte pentru care ne invidia intregul clan si care ne-a distrus amandurora atatea relatii, caci nimeni nu ne putea intelege in afara de voi cei care sunteti acolo sus: tu si Fiona. Restul erau uimiti si incercau explicatii mii. Ultima mea certitudine e ca voi incerca intr-un ultim strigat al disperarii sa mai cant o data “Rapa” la chitara sperand ca in usa va aparea sora ta fredonand piesa asta asa cum numai ea stie. Si daca nici acest ultim strigat nu va reusi voi scoate din teaca cutitul cu lama neagra pe care mi l-ai daruit si voi pune in aplicare ceea ce am tot filozofat atati ani caci acum ma simt pregatit. Desi viata asta ar mai putea oferi multe…….

Amintiri despre trecut

Din vartejul amintirilor a iesit ultima zi a lui septembrie trecut. Era noapte si lumina patrunzatoare a lunii isi facea loc prin jaluzelele camerei mele. Calculatorul era aprins si inca imi cautam tactica decisiva pentru meciul cu Milanul. Da, jucam Football Manager si da cu Steaua. Un Marlboro imi lumina camera si cafeaua din cana nu se termina niciodata.
Lumina strapungatoare a lunii se reflecta in monitorul meu si imi dadea impresia unei luciri lugubre din vremi apuse. Nu intreba de ce dar brusc mi-a dat o impresie de morbid si de gust searbad. Brusc prioritatile mele pareau schimbate, iar fumurile Marlboroului erau din ce in ce mai albe ca intr-o poza din vremuri apuse, in care non-culorile redau asa-zisa realitate.
Mi-am amintit de ziua in care Cami imi daruise cutitul acela ruginit, cu lama lui ciudata, neagra si imi spusese ca are in el sangele a 13 dragoni. L-am scos din teaca si am incercat sa il privesc. Avea aceeasi lucire ce o ivise luna in monitorul meu si parea sa capete viata. Brusc in camera mea s-a auzit o voce ce imi soptea niste cuvinte neintelese intr-o limba incomprehensibila. Si la fel de brusc soapta se opri iar eu simtii nevoia sa beau ceva. Dupa doi litri de apa si unul de bere , am realizat ca ma simt mai bine. Ceva insa in interiorul meu rostea o soapta ce de atunci ma bantuie : "Medecum medeco". Singura mea idee era sa iau cutitul si sa tai totul in cale-mi, caci soapta asta ma impingea la actiuni nebunesti si nicio piedica nu ma putea opri. Imi amintesc ca in seara aia am surpat poarta de nuc ce dadea in beraria de alaturi cu o singura lovitura de pumn, caci cutitul imi crestea forta direct proportional cu ritmul cardiac. Aproape ca nu mai scoteam cuvinte, ci sunete de dragon, iar pasii mei lasau in asfalt urme adanci precum senilele de tanc. Acum cand iti povestesc toate astea caut tactica decisiva pentru meciul cu Inter, Marlboroul imi lumineaza camera, cana de cafea e mereu plina iar luna rasare din spatele portii de nuc. Si din fundul incaperii se aude o soapta sinistra si neinteleasa intr-o limba straveche pe care numai strafundurile mele o inteleg.

Pavel

Andy Murray l-a invins la Australian Open pe Pavel. Pana aici nimic socant sau tragic. Un om de top 10 am invins un om de top 100. Tragedia vine din anuntul retragerii lui Andrei. Cneazul iese din scena, cu un nou abandon din cauza spatelui. Un spate care l-a chinuit in Cupa Davis atunci cand, pe rand, Santoro si Federer au profitat de slabiciunea sa. Tenisul mare pierde un luptator, iar echipa de cupa Davis a Romaniei un jucator-locomotiva. L-am fi vrut etern pe Andrei ca sa mai intoarca de la 0-2 la 3-2 cum a facut cu Ancic sau sa se agate disperat de fiecare minge si pentru 2 ore sa ne dea senzatia ca putem opri masinaria americana chiar la ea acasa. Pavel nu a fost marele talent al tenisului nostru, asa cum a fost Ilie Nastase, ci gladioatorul, omul care a luptat chiar si atunci cand nimeni nu credea in el. Asa a fost cu Roddick, asa a fost cu marele Agassi. Regretul cel mare al lui Pavel e ca nu a terminat la Bucuresti. Acum tot ce poate sa faca este sa fie in scaun uraganul din teren si sa priveasca cum Hanescu si Crivoi ii duc mai departe mostenirea. Bafta Cneazule