Dimineti pierdute in amintire

Ziua era plina de lumini si cerul senin arbora un soare scanteietor si fierbinte ca orice cer de vara. Timid vantul vuia prin crengile batranilor copaci si frunzele ce picau usor in mici rotocoale pe asfaltul fierbinte al vechiului bulevard pareau mici stelute de omat intr-un decor desertic. Cladirile, imobile, respectau parca monotonia lor caracteristica si din cand cand doar latratul unui caine trezea peisajul ca un intrus ce in miez de noapte incepe sa cante cu glas tare o „Timisoara ” ritmata ce nu se potriveste in peisaj. La carciuma de peste drum radioul antic imprastia ritmuri de vremi apuse prin glasul sublim al lui Dan Spataru. Iar betivii se usurau ca de obicei in buda improvizata ce dadea inspre camp si unde in fiecare seara mustele roiau ca in jurul unei imense gramezi de miere. In peisajul asta aparitia ta asa imbracata in costumul tau verde si cu tocurile tale cui era un fel de mister intr-o lume banala, daca vrei o rupere a cotidianului asa cum numai maestrul Eliade mai stie sa faca. Te plimbai fara tinta si din cand in cand iti aprindeai un Camel ca si cum pentru tine soarele, betivii sau strada banala nu ar fi existat.
Aveai un aer boem si ochii tai duceau catre lumi apuse, exact asa cum vapoarele ce trec Nilul ii duc pe calatori intr-o lume cu totul deosebita de a lor si intr-un spatiu in care legile firescului se incetoseaza si lasa loc altora noi. Mersul tau calm si fara tinta, parul lung si aerul misterios imprastiau in jur o mireasma de parfum francez vechi si nobil si imprumutau banalului decor o noblete cu totul aparte. Pana si latratul cainilor parea diferit, iar frunzele in vartejul lor erau atat de fascinate de lipsa ta de graba si de interes incat traiau cu cateva clipe mai mult doar pentru a te admira si a-ti respira parfumul. Soarele devenea din ce in ce mai puternic, dar tu de sub palaria ta pareai a-l privi si a-l ignora cu acel aer aristocratic al unei fiinte superioare venita dintr-un alt timp. Te admiram de pe ponton si zambetul tau larg si infantil imi degaja amintiri placute a vremi trecute si chiar netraite iar privirea ta absenta ma intorcea inapoi in timp in vremea cand betivii nu impanzisera strada falezei si cand claxoanele BMW-urilor nu rasunau strident la vazul oricarei siluete feminine. Ceva din mersul tau ma determina sa ma gandesc la noptile cand stand pe faleza admiram luna si stelele fara a ma opri nici macar la rasunetul glasului vreunui pescarus sau la zgomotul pe care valurile ce izbeau faleza mea le produceau. Te-ai indreptat spre partea salbatica a plajei si am simtit nevoia sa te urmez. Misterul tau ma fascina iar imaginea ta de aristocrat dintr-un alt secol dadea diminetii salbatice a plajei si nisipului, pana si algelor, mirosul de vin vechi innobilat si de ciocolata facuta in casa.
In toata aura ta ghiceam acel ceva al deznadajduirii aristocratice, al indignarii sublime si cand m-ai pironit cu privirea am simtit ca intre noi se stabilise complicitatea amantilor si susurul calm al iubirii pe nisipul fierbinte al falezei mele. Imi aduc aminte fiecare detaliu al privirii tale cand am intrebat ce e cu tine si invariabilul tau raspuns dat pe acel ton jos, complice pe care l-am descoperit de atunci in atatea dimineti :”Visez. Tu nu?”. De fapt intreaga ta noblete si aura ta misterioasa proveneau din visul acelei iubiri pe care am trait-o ascunsi printre stancile falezei inca din acea dimineata cand cerul de vara senin arbora un soare scanteietor.

Poveste de ieri

Ia spune tu Cami iti mai aduci aminte de noi? Mai exact de ziua in care ti-am transmis pentru prima data ca nu mai esti sora lu frat'tu si ca ai putea sa fii mai mult decat atat. Era prima zi in care ma uitasem la tine ca la o femeie. Parul tau negru scurt si ochii negrii ca noaptea m-au fascinat asa cum ma fascina glasul tau in fiecare seara in care se auzea din vocea ta un "Tu" si apoi o "Rapa". Exact era sambata si tu venisesi de la film. Erai obosita iar fusta neagra, intotdeauna prea scurta, ca si tigara, se sifonase un pic de la scaunul pe care luasesi loc. Luna se reflecta in ochii tai de vulpe si in semiintunericul camerei mele apareai vulnerabila si copilaroasa dar extrem de feminina. M-ai privit cu niste ochi mari cand ai vazut vechiul stilou al Fionei pe birou si biletul pe care tocmai il scriam. Nu ai intrebat nimic ci doar ai plecat si mi-ai aruncat o privire de "Vino incoace" extrem de complice si de surprinzatoare. Era pentru intaia oara cand imi aratai ce frumos poti privi un barbat cu coada ochiului si de ce toata lumea iti spune "Ochi fugalnic". Prin bluza la fel de neagra ca si parul ti se ghiceau sanii, goi, ca de obicei dar parca mai pietrosi si mai incordati ca niciodata. Nu te-am urmat si cu furie aproape ai rupt biletul si mi-ai spus ca vremea sa plec nu a venit. Iar apoi m-ai sarutat brusc, la fel de natural cum bei apa sau iti aprinzi o tigara. Erai furioasa pe mine ca nu iti raspunsesem si nu intelegeai de ce si pentru ce. Si in toata fiinta ta aveai o incordare si o energie care m-au facut sa inteleg ca dincolo de reactiile ei de copil mare Cami a devenit cu adevarat femeie. Dar cum spui chiar tu toate astea sunt doar amintire... nu Cami???

Scrisoare de amor "de plumb"

Mai tii minte cand ti-am spus ca vei fii a mea? Erai imbracata in rosu sangeriu si miroseai a Chanel. Prea clasic chiar si pentru tine. Dar te prindea in lumina de penumbra a lunii asa cum noaptea e prea neagra chiar si pentru ea, dar o prinde caci e parte a vietii ei. Pareai o parte din eternitate, cu zambetul tau da vampir insetat de focul unei inimi inocente si al unui suflet pur. Cand m-ai auzit vorbindu-ti asa ai facut un pas inapoi, extrem de hotarat, si ai incercat sa imi impingi prin privire amenintarea unei viitoare pedepse pentru indrazneala mea. Nici nu indrazneai sa iti inchipui ca tocmai pradatorul devine prada si ca o data si o data din nemarginirea lumii sau chiar din anturajul tau poate iesi unul mai puternic decat tine. Aveai in privire un foc ce si acum imi aminteste de imagini dantesti cu Inferne unul peste altul si acea zvacnire lucioasa ce o surprindeam mereu in zilele, nu multe, in care erai luata prin surprindere. Buzele tale sangerii devenisera de-a dreptul livide iar obrajii isi schimbau in fiece clipa culoarea ca si cum un secret teribil ar fi fost pe cale sa fie dezvaluit si tu nu puteai face nimic ca sa-l opresti. Recunosc, am fost flatat de starea ta de iritare sau macar de teama si asta deoarece dintr-o data ai lasat sa se vada latura umana a "pradatorului de inimi" asa cum te numeau toti. Singurul lucru neschimbat la tine era glasul pe care niciodata nu ti-l putusem modifica oricat as fi incercat. Vorbeai ca si cum nu ai fi avut nicio emotie dar privirea mereu fixa si culoarea buzelor tradau indignarea si iritarea ta interioara. Erai intr-o stare de nervozitate implacabila pe care n-am mai vazut-o decat in seara in care mi-ai spus ca nu mai ai cum sa fugi si ca a venit ziua in care trebuie sa te lupti cu demonii tai. Erai intr-un fel de transa nervoasa iar orgoliul meu ranced isi hranea fiece por cu indignarea si furia ta savurand voluptatea unui succes viitor dificil, dar nu posibil ci sigur. Si in toata atmosfera asta a ta de incordare, tu nu intelegeai ca in fiecare minut tu deveneai din ce in ce mai a mea exact asa cum te avertizasem caci tensiunea la care tu nu puteai rezista nu putea avea odihna decat in bratele unuia mai puternic decat tine. La multi ani iubito

Capitolu 3

Mi-e dor de zilele de aldat. Da, stiu ca ti se pare ciudat ca vorbesc despre trecut cu regret. Dar sunt clipe in viata in care tii neaparat ca trecutul sa fie langa tine. Asa si cu mine. Cami nu mai e o parte a universului meu desi eu tot incerc sa o readuc in el. De mult sora ta nu mai e omul pe care noi il catalogam ca cel mai frumos exemplar al Aluia de sus. Zilele trecute am vorbit la telefon cam 30 de minute numai despre cum sufera. Nu mai are speranta si asta ma sperie.
Si stii ce e cel mai tragic??? Muntele plange… da mosule Cami a varsat pe umerii mei multe lacrimi. Lacrimi urate de furie si disperare si nu de bucurie. A fost prima oara cand carnivorul a devenit leguma si sincer nu mi-a placut asta. Nu ca nu as crede ca e uman sa plangi dar nu mai erau lacrimi ci mai degraba urlete de furie ale unei fiinte fara de vlaga. Ori mie imi e dor de Cami de aldat ca si de acel timp…
Da, stiu ca suna ciudat, nu e tocmai genul de perioada pe care sa o regreti. Insa pe atunci timpul avea rabdare cu oamenii, cum zicea marele Preda, iar noi cei 4 muschetari intampinam fiecare zi zambind ironic la adresa celor pe care ii vedeam alergand si uitand sa viseze.
Pe vremea aia Cami a noastra putea sa spuna o gluma si sa arunce acel zambet ironic despre care toti spuneau ca e atat de infumurat incat nu poate fi concurat nici de norul dens de fum ce iesea in fiece seara din scrumiera noastra verde. Cand mi-a vorbit la telefon avea acea voce mieroasa si prea calda pentru felul ei de a fi, si mai mult decat atat cuvintele ei pareau soapte teribile ale unui om fara orizonturi. Am provocat-o la jocul meu ce te scotea din minti: “Nimic despre ieri, putin despre azi si totul despre maine”. Stii care a fost raspunsul ei???...
Mi-a trimis un mail de cateva mii de cuvinte in care descria maine ca pe o groapa fara fund si ca pe un abis in care nu face decat sa se inece, iar prezentul pentru ea avea o marca simpla…esecul ei amoros si dorinta de a scapa de lume, de oameni, de a se refugia in ceva. Imi e teama si asta pentru ca stim amandoi cat de vulnerabila e in fata unei sticle de vodka.
Si vestile sunt concludente. Tu stii ca eu am incredere in ea, insa am aflat de la Alina ca a baut mult in ultima vreme. Nu vrea sa recunoasca ,dar a avut in glas cateva ezitari inainte de negatie si asta era caracteristic perioadelor ei de cadere. Imi e teama pentru ea si nu ca as avea ceva impotriva sinuciderii ca idee insa intotdeauna mi-a fost sila de sinuciderea asta disperata, perceputa ca un punct al unui final care trebuie sa se intample. Sinuciderea e un final dar nu asa cum il vad disperatii, el e finalul unei intregi deveniri care te duce la actul suprem, acela al suprimarii dumnezeirii si al exercitarii vointei tale de putere prin acest act final. Ori Cami a noastra cauta cumva un final si posibila ei inecare in alcool e, o stim amandoi, pasul premergator pregatirii streangului.
Acum misiunea mea ca ultim supravietuitor lucid al cvartetului nostru e sa o fac sa uite de sapun si funie si sa o reintorc la viata, caci pana la final mai sunt multe pagini de scris….

Capitolu 1

O cana de cafea amara si inca un Marlboro. Evident lung si la fel de evident rosu. In amintirea zilelor de aldat sau poate in memoria celor ce vor veni. Te intrebi ce e cu nostalgia asta brusca??? Si eu ma intreb si singurul raspuns pe care il gasesc e ca imi e dor de zilele mele in care chitara un Marlboro si vocea lui Cami imi erau indeajuns sa trec peste orice si sa revin la optimismul meu debordant de care va indragosteati cu totii. Iti mai amintesti mon cher Albert ultima intalnire a clanului nostru??? Da, omule….eram toti acolo si chefuiam in amintirea zilelor cu zapada cand muntele prieten ne primea cu zapada-i impur de alba. Mai stii ce ti-am spus??? “azi avem iluzia ca maine va fi bine”. Dar oare ai inteles ca am folosit termenul de iluzie ca denotatie??? Sau de fapt am inteles eu??? Azi cand departarea dintre noi doi e cerul inteleg foarte bine ca acele zile erau iluzia ca putem trai normal si fara complicatii.
Azi cand tu si Fiona nu mai sunteti aici si cand Cami s-a departat iluzia acelei vieti si amintirea acelor clipe constituie un surogat de morfina care ma ajuta sa trec mai departe in ciuda faptului ca nici macar erectiile nu mi se mai par reale, iar chitara are praful de doi metri pe ea. Da omule sunt trist. M-a cuprins nostalgia vremilor vechi cand noi, cei 4 nebuni alergam prin paduri, vanam vise si fugaream orice creatura ce ne aparea inainte. Mi-a revenit nostalgia batailor cu bulgari si mai ales m-a luat un dor nebun de Cami a mea si de saruturile ei atat de fierbinti si sincere. M-a apucat nostalgia chiar de vremile cand XXL imi vindea gogosi despre tot felul de smecherii.
Apropo, ieri am facut o betie cu omul, una din multele din ultima vreme si nu a mai zis nimic despre nicio combinatie. Omul s-a potolit si si-a gasit de munca in spatele unui birou. Se ascunde acolo asa cum ma ascund eu in spatele unei catedre si al roscatei care e acum in dus, sau asa cum te ascunzi tu acolo sus. Ultima amintire frumoasa e 24 februarie si felul in care Cami canta absolut entuziasmata pe o Ghence plina de ploaie si de namol. Ce a urmat a fost un macel absolut. Eu cu licenta ea cu admiterea la Cluj si despartirea inevitabila a doi oameni cu firi atat de apropiate dar separati de orgoliul mult prea mare si atat de daunator. Cami am inteles ca e bine acolo, desi simt ca ceva e in neregula cu ea din fotografia alb-negru pe care mi-a trimis-o. A semnat-o “pentru maestrul”. Ceva e clar in neregula….ce nu stiu… si asta pentru ca a scris de tipar numai ca sa nu pot ghici nimic. Si acum privesc poza asta si incerc sa descifrez ce e in privirea ei. O privire atat de plata incat ma sperii si acel zambet complezent pe care il ura. Cami pare sa devina ce ura sau poate e doar impresia mea….caci nu mai am despre ea nicio certitudine.
Plecarea atat de grabita facuta cu un bilet de adio a omorat acel fel al nostru empatic de a relationa, acea comunicare fara cuvinte pentru care ne invidia intregul clan si care ne-a distrus amandurora atatea relatii, caci nimeni nu ne putea intelege in afara de voi cei care sunteti acolo sus: tu si Fiona. Restul erau uimiti si incercau explicatii mii. Ultima mea certitudine e ca voi incerca intr-un ultim strigat al disperarii sa mai cant o data “Rapa” la chitara sperand ca in usa va aparea sora ta fredonand piesa asta asa cum numai ea stie. Si daca nici acest ultim strigat nu va reusi voi scoate din teaca cutitul cu lama neagra pe care mi l-ai daruit si voi pune in aplicare ceea ce am tot filozofat atati ani caci acum ma simt pregatit. Desi viata asta ar mai putea oferi multe…….

Amintiri despre trecut

Din vartejul amintirilor a iesit ultima zi a lui septembrie trecut. Era noapte si lumina patrunzatoare a lunii isi facea loc prin jaluzelele camerei mele. Calculatorul era aprins si inca imi cautam tactica decisiva pentru meciul cu Milanul. Da, jucam Football Manager si da cu Steaua. Un Marlboro imi lumina camera si cafeaua din cana nu se termina niciodata.
Lumina strapungatoare a lunii se reflecta in monitorul meu si imi dadea impresia unei luciri lugubre din vremi apuse. Nu intreba de ce dar brusc mi-a dat o impresie de morbid si de gust searbad. Brusc prioritatile mele pareau schimbate, iar fumurile Marlboroului erau din ce in ce mai albe ca intr-o poza din vremuri apuse, in care non-culorile redau asa-zisa realitate.
Mi-am amintit de ziua in care Cami imi daruise cutitul acela ruginit, cu lama lui ciudata, neagra si imi spusese ca are in el sangele a 13 dragoni. L-am scos din teaca si am incercat sa il privesc. Avea aceeasi lucire ce o ivise luna in monitorul meu si parea sa capete viata. Brusc in camera mea s-a auzit o voce ce imi soptea niste cuvinte neintelese intr-o limba incomprehensibila. Si la fel de brusc soapta se opri iar eu simtii nevoia sa beau ceva. Dupa doi litri de apa si unul de bere , am realizat ca ma simt mai bine. Ceva insa in interiorul meu rostea o soapta ce de atunci ma bantuie : "Medecum medeco". Singura mea idee era sa iau cutitul si sa tai totul in cale-mi, caci soapta asta ma impingea la actiuni nebunesti si nicio piedica nu ma putea opri. Imi amintesc ca in seara aia am surpat poarta de nuc ce dadea in beraria de alaturi cu o singura lovitura de pumn, caci cutitul imi crestea forta direct proportional cu ritmul cardiac. Aproape ca nu mai scoteam cuvinte, ci sunete de dragon, iar pasii mei lasau in asfalt urme adanci precum senilele de tanc. Acum cand iti povestesc toate astea caut tactica decisiva pentru meciul cu Inter, Marlboroul imi lumineaza camera, cana de cafea e mereu plina iar luna rasare din spatele portii de nuc. Si din fundul incaperii se aude o soapta sinistra si neinteleasa intr-o limba straveche pe care numai strafundurile mele o inteleg.