Mi-e dor de zilele de aldat. Da, stiu ca ti se pare ciudat ca vorbesc despre trecut cu regret. Dar sunt clipe in viata in care tii neaparat ca trecutul sa fie langa tine. Asa si cu mine. Cami nu mai e o parte a universului meu desi eu tot incerc sa o readuc in el. De mult sora ta nu mai e omul pe care noi il catalogam ca cel mai frumos exemplar al Aluia de sus. Zilele trecute am vorbit la telefon cam 30 de minute numai despre cum sufera. Nu mai are speranta si asta ma sperie.
Si stii ce e cel mai tragic??? Muntele plange… da mosule Cami a varsat pe umerii mei multe lacrimi. Lacrimi urate de furie si disperare si nu de bucurie. A fost prima oara cand carnivorul a devenit leguma si sincer nu mi-a placut asta. Nu ca nu as crede ca e uman sa plangi dar nu mai erau lacrimi ci mai degraba urlete de furie ale unei fiinte fara de vlaga. Ori mie imi e dor de Cami de aldat ca si de acel timp…
Da, stiu ca suna ciudat, nu e tocmai genul de perioada pe care sa o regreti. Insa pe atunci timpul avea rabdare cu oamenii, cum zicea marele Preda, iar noi cei 4 muschetari intampinam fiecare zi zambind ironic la adresa celor pe care ii vedeam alergand si uitand sa viseze.
Pe vremea aia Cami a noastra putea sa spuna o gluma si sa arunce acel zambet ironic despre care toti spuneau ca e atat de infumurat incat nu poate fi concurat nici de norul dens de fum ce iesea in fiece seara din scrumiera noastra verde. Cand mi-a vorbit la telefon avea acea voce mieroasa si prea calda pentru felul ei de a fi, si mai mult decat atat cuvintele ei pareau soapte teribile ale unui om fara orizonturi. Am provocat-o la jocul meu ce te scotea din minti: “Nimic despre ieri, putin despre azi si totul despre maine”. Stii care a fost raspunsul ei???...
Mi-a trimis un mail de cateva mii de cuvinte in care descria maine ca pe o groapa fara fund si ca pe un abis in care nu face decat sa se inece, iar prezentul pentru ea avea o marca simpla…esecul ei amoros si dorinta de a scapa de lume, de oameni, de a se refugia in ceva. Imi e teama si asta pentru ca stim amandoi cat de vulnerabila e in fata unei sticle de vodka.
Si vestile sunt concludente. Tu stii ca eu am incredere in ea, insa am aflat de la Alina ca a baut mult in ultima vreme. Nu vrea sa recunoasca ,dar a avut in glas cateva ezitari inainte de negatie si asta era caracteristic perioadelor ei de cadere. Imi e teama pentru ea si nu ca as avea ceva impotriva sinuciderii ca idee insa intotdeauna mi-a fost sila de sinuciderea asta disperata, perceputa ca un punct al unui final care trebuie sa se intample. Sinuciderea e un final dar nu asa cum il vad disperatii, el e finalul unei intregi deveniri care te duce la actul suprem, acela al suprimarii dumnezeirii si al exercitarii vointei tale de putere prin acest act final. Ori Cami a noastra cauta cumva un final si posibila ei inecare in alcool e, o stim amandoi, pasul premergator pregatirii streangului.
Acum misiunea mea ca ultim supravietuitor lucid al cvartetului nostru e sa o fac sa uite de sapun si funie si sa o reintorc la viata, caci pana la final mai sunt multe pagini de scris….
Stii ce e interesant?ca printre sinucigasi exista si firi extraordinar de vivace, tenace si indraznete.Oricum, toti sinucigasii sunt familiarizati si cu lupta impotriva ispitei de a se sinucide.In acest sens, recomand lectura''Lupul de stepa- hermann hesse''..:)
RăspundețiȘtergere