Bantuire!

Intr-o noapte fara somn ma plimbam prin Herastrau fara tinta si ascultam muzica nepamanteana a noptii. Doar eu noaptea stelele si fumurile tigarii mele ce par din ce in ce mai albe si cerul ce bate in acel gen de negru pur pe care il descopeream in noptile de faleza cand totul era simplu. La fel e si acum. Parca totul s-a oprit intr-o secunda si zgomotul orasului sau pasul trecatorilor, sau injuraturile din trafic toate s-au estompat intr-un trecut mai departat decat cel al dinozaurilor. Lacul prieten ma intampina cu un zambet ce se vede in lumina lampilor aprinse si iarba fosneste ca sub pasul usor al unei caprioare ranite ce isi cauta ultimul culcus.
Ceasul bate 3 ale noptii si clopotele suna un cant de moarte si de pustiu, la fel cum arata locul asta in zilele de toamna cand frunza cade pe terenul ranced . Brusc in linistea perfecta a noptii in fata-mi se deseneaza o silueta feminina venita parca din alta epoca. Pare atat de ratacita. Imi arunca o privire la fiinta asta in ai carei ochi se vad toteme de steaguri de pirati si valuri demult stinse. Se opreste langa mine si ii ghicesc mai mult decat ii vad silueta subtire si piciorul mic pe care l-ai pune pe orice reclama la produse cosmetice. E intr-o rochie alba ale carei valuri se revarsa la nesfarsit si din corsetul abia vizibil se zaresc niste forme ca de marmura. E vreuna din acele iele ce ti se arata si apoi te blesteama in noptile cu luna arsa??? Brusc graieste cu o voce de dincolo de veacuri si ma intreaba daca nu vreau sa o insotesc spre nicaieri. Ca si cum eu as avea o directie sau un scop....nu spun nimic dar pasii ma poarta in urma ei ca si cum o vraja nestiuta m-ar duce catre nicaieri.
In juru-mi totul devine cenusiu si aud strigatul ce imi obsedeaza noptile si imi mananca incetul cu incetul zilele: "Meddecum medeco"!!! Noaptea se estompeaza si nici macar lumina lampadarelor vechi nu mai e alba ci s-a transformat in licarire si in jurul ei se desprinde un fum ca de ceara....o ceara de faclie ce a ars peste timp si va mai arde veacuri sau lumi de-a randul pana cand vantul ce vuieste o stinge-va cu puterea-i nebuna. Silueta imi graieste cu acelasi glas straniu un "Vino" atat de timid ca imi e si jena sa n-o urmez. Sau e un cheamat de frica??? In fata-mi se vad multe capete picate si uitate de lume sau de vreme si pe pereti vad atarnat un pumnal mare si ruginit. Si silueta imi graieste pentru ultima oara: Ia-l si poarta-l si implineste-ti destinul. Dar nu, nu mai e doar soapta ci urlet, un urlet ce ma sperie si ma ingheata! Ma trec toti fiorii si toate transpiratiile si in jurul meu totul se limpezeste brusc si fumurile tigarii mele devin iar albe si lacul imi zambeste iar. Dar nimic nu mai e cum a fost caci pe bratul meu stang e tatuat cu sange ce ma arde inca strigatul meu obsesiv "Medecum Medeco." Si in mana-mi simt lama rece si dura a unui pumnal ce la lumina lampilor se vede ruginit si inrosit....Si fumurile tigarii mele raman albe.

Amintiri din noapte

Iti mai aduci aminte? Era noapte si tu priveai prin geamul incetosat cautand sensuri ale rotocoalelor de fum ale tigarii tale si recitai versuri postume din Blaga! Era o imagine dintr-un tablou clasic in care conteaza foarte mult armonia culorilor si a desenului. Mi-ai spus ca in fiecare zi iti vei aminti ca in acea seara iti spusesem ca ai crescut si ca de astazi fetita cu accese de femeie a devenit femeie cu adevarat si ca responsabilitatea propriei vieti ii revine asa cum in fiecare joc de poker responsabilitatea revine decartarii. Da stiu ca nu era cea mai reusita metafora, dar tu stii cel mai bine Cami ca mie mi-a placut sa vorbesc asa cum simt fara ocolisuri, direct si abrupt ca o stanca ce nu cunoaste cuvintele sau conceptele diacronice ale frumusetii dar le intruchipeaza in orice veac. Erai in rochia ta verde si parul iti atarna provocator pe umarul gol atunci cand te-ai intors catre mine si mi-ai zis ca nu poti uita ca oamenii tradeaza iar cei care iti raman alaturi vor trai neconditionat in inima ta.
Cunoscandu-te iti pot spune ca era un truism, ca acele cuvinte nu erau necesare decat pentru ca tu iti doreai sa le rostesti ca sa inteleg de fapt ca nu mai e nevoie sa iti fiu „maestru”(cum imi spuneai tu mereu enevandu-ma la culme), si ca de azi incolo tu esti o femeie puternica. Te priveam cu niste ochi asfixiati de frumusetea umarului tau gol si al parului tau blond si ma uimea ca mereu ochii tai ma atrageau atat de putin desi puteai citi in ei atata dor de amor incat ar fi putut clatina muntele din loc. Ma hipnotizase privirea ta si tot ce puteam spune era un „da” atat de fad ca nici macar eu nu il simteam ca parte a vorbelor mele. Da, Cami asa e. Descopeream ca sunt indragostit de tine la fel cum descoperisem ca marea are farmec mai ales in noptile de faleza cu luna plina. Ochii tai mari pareau niste cristale cu viata si iti sorbeam cuvintele incet asa cum sorb mereu fiecare gura de bere si fiecare fum de Marlboro. Era pentru prima data cand te regaseam asa cum te lasasem inainte de plecarea ta furibunda si parul blond imi parea pentru prima data extrem de frumos. Ti-am soptit....mai tii minte ce?....Baby, baby tu vei fi a mea....si in coltul gurii ti-a aparut acel suras ironic ce ma cucerise acum 5 ani si care a bantuit atata amar de vreme in cotloanele ascunse ale sufletului meu. Erai asa cum te stiam eu: carnivora doritoare de amor si fina in fumul de Dunhill ce te invaluia asa cum o facea si pe vremuri de care ne-am amintit in seara aceea cand am inceput sa iti recit, poate purtat de magia glasului tau, Scantei galbene si Negru. Mi-ai spus atunci ca prin lampadarul tau ochii mei pareau de diavol imblanzit si ca glasul atat de moale iti dadea senzatia ca timpul s-a oprit in loc si ne-am intors in patul ala mic si nenorocit in care ne-am iubit pentru prima oara tematori si infantili ca doi copii ce descopera jocul oamenilor seriosi. Ei bine, cand am ridicat ochii din scrumiera si te-am vazut venind spre mine si condamnandu-ma practic la dans (de cate ori nu am dansat noi pe White Dove?) am inteles ca dincolo de toate cuvintele si perioadele noi ne regaseam unul pe celalalt in imbratisarea dansului si in fumul lumanarilor asa cum se regasesc sufletele pereche si cum te-am regasit eu intr-o noapte in gara aceea luminata de becuri mici din Sighisoara cand am revazut pentru prima oara ochii vulpii pe care o catalogam ca cel mai frumos exemplar al Aluia de sus. Ei bine in noaptea de care iti vorbesc Cami in dansul ala se invarteau toate amintirile mele de ani buni in care noi doi am castigat ce altii se lupta o viata sa obtina: constiinta ca dincolo de orgoliu si aparente doar inima poate uni sufletele pereche. Cand ti-ai intins buzele spre ale mele inima a inceput sa imi bata accelerat si singurul meu raspuns a fost acel sarut poate nefiresc de pasional dar singurul posibil in situatia in care o regaseam pe Cami a mea femeia fara de care zilele mele erau mai goale iar cafeaua parca mai rea. Si asta pentru ca asa cum ti-am spus si cum iti voi spune mereu sufletele pereche sunt esenta lumii si rasuflarea ta tremuranda goala pe pieptul meu e singurul lucru divin din lumea asta