Poze din viitor

     Luni dimineata la 7:40 era in aeroport. Se uita un pic cu nostalgie la terminalul 16 la care aterizase atunci cand il refuzase in tricou cu Trezeguet. Coborase din avion entuziast, dar cu lacrimi in ochi. Lasa in urma o viata si mai mult decat atat , o dragoste. Mare. Care ii refuzase oferta suprema. Un bilet dus, un rucsac in spate , o resetare totala. Exact ce isi dorea el. Acum, in mintea lui se invartea acel "invata-i pe italieni sa dribleze", dar cumva langa aparea imaginea acelui par blond natural , lung si perfect. Cumva , conturul era mai blurat. Ca in niste poze facute cu un Nikon vechi , cu lentile bune pentru focalizare la distanta, care surprinde totul excelent pe ploaie. Undeva, in ploaie, ramanea tricoul lui Trezeguet. Evolua, uita, sau doar fugea? Refuza sa isi raspunda. Tot ce stia era ca avea in mana o punga de cadou cu tricoul lui Andrea Cambiasso si un termos cu cafea la ibric cu un cub de cafea congelata pus imediat ce o luase de pe foc. O cafea pe care nici macar Gino nu reusise sa o replice. Era semnatura lui. Secretul il stia doar el. Pui cafeaua care a ramas in ibric direct in dispozitivul de gheata, o lasi sa respire pret de fix o tigara lunga de Marlboro si o congelezi. Asa, pastrezi aroma. Invatase cum sa congeleze de la o fosta. "Chiar, pe unde o mai bantui Ale?" Metoda o perfectionase de-a lungul timpului . Pentru ca avea nevoie de cafea si pentru ca doar asta il tinea de la nenorocitele alea de prafuri albe de care se apucase pentru ca "dormea mult prea mult". 

La 8:10, a aparut Cristina. Daca l-ar fi pus sa aleaga rochia pe care o purta , cu siguranta i-ar fi ales fix albastrul ala marin cu care era imbracata. Fata asta avea un simt deosebit al culorilor. Nu se potriveau neaparat dupa standardele modei, dar pe ea stateau bine. Era ceva avangardist in modul in care combina culori care nu au legatura cu tenul si parul ei. Ii iesea intr-un stil de ani '30  si arata in multe situatii ca o pianista dintr-un bar din Paris pe care toti o vor , dar care il doreste doar pe chitaristul ce are ochi mai mult pentru corzi decat pentru ea. Eventual, are ochi pentru tipa de la bar care vorbeste desavarsit 3 limbi straine si bea vin. Desi, uneori, acordurile pe care ei le scot impreuna sunt nepamantesti. "Destul cu visatul" , se gandi. Ii zambi cand o vazu, iar ea ii sari in brate. Ca in filmele americane, fara vreun avertisment. Si-a mentinut bine echilibrul (lectiile cu Nedved despre cum sa stai in picioare cand esti luat pe sus de cineva aveau se pare totusi rostul lor) , a ridicat-o un pic de pe pamant, a admirat-o si a depus-o extrem de simplu si frumos pe Harley. Pentru ca poti scoate multe din el, dar fixatia pentru ghidonul ala mare si masculin si fascinatia pentru otelul atat de bine cromat niciodata. "Uite ca tu ai intarziat. Reputatia te precede. Am ceva fain pentru tine si tricoul lui Andrea Cambiasso. M, corect?" . S-a uitat la el si in fata aeroportului, fara absolut nicio retinere, a tras tricoul peste rochie. S-a asezat cu un toc pe Harley si i-a zambit. "Imi vine bine, nu?". Nu a raspuns, dar a scos aparatul si i-a facut o poza. "Daca asta nu ajunge in calendarul pentru sezonul viitor, directorul de marketing o sa aiba de a face cu mine. Si cum stiu ca e interist, nu o sa ii placa". S-a asezat pe sa, i-a pus piciorul pe rezervor si a lasat-o sa il stranga intr-un fel de priza a gleznelor in timp ce conducea absolut nebuneste, iar fusta ii cam flutura a la Monroe. 

Cand a oprit in fine la primul obiectiv " Museo Nazionale dell'Automobile" , a pus-o sa bea din cafea. A degustat, a ridicat sprancenele si aproape a gemut de placere. "O , da. Asta e cafea facuta de tine. Ibric si inca ceva, dar nu ma prind". A lasat-o cateva secunde si i-a spus ca e cub de cafea congelata pus imediat peste si lasat sa respire tot pret de o tigara. "Turul muzeului e pret de cate pachete? Si ce nume are minunatia asta de cafea?". A ridicat din umeri. "Turul e probabil pret de 2 pachete in ritmul meu, iar cafeaua nu are niciun nume. Daca numele de cafea de dimineata nu e suficient". Evident ca nu era. "Nu , avem nevoie de ceva care sa te defineasca. De ce nu nero bruciante? " . "Bun , inteleg aluzia ta la negru. Dar stralucitor? ". "Exact, stralucitor. Ca tine pe Velodrome. La conferinta aia de presa de acum 3 ani. Am vazut-o integral in direct. Si le-a picat fata cand ai inceput sa turui franceza. Apropo, stii ca e una din cele 4 dati in care te-am vazut la costum?". A inceput sa rada. Cu o seara inainte , isi patase de vin rosu tricoul cu Del Piero. Asa ca a trebuit sa poarte un costum albastru. Ca sa fie in ton cu echipamentul de deplasare. "Corect, am purtat costum. Si cred ca aveam o cana de cafea in fata. Proasta cafea fac in Marsilia. ". "Vezi daca nu stai prea mult prin porturi? In port, au o cafea cel putin decenta. " . O stia fascinata de mare si de apa, dar nu stia ca are atatea notiuni despre porturi. "Acum urmeaza lectia de geografie? Ca recunosc ca ma faci mai mult decat tandari". Cristina zambea. "A , nu, urmeaza lectia de automobilism". 

Si pe masura ce vizitau muzeul, a inteles de ce. De la ce suspensii avea fiecare masina pana la cat consuma si cati centimetri cubi are fiecare motor , chiar la cum e facuta directia, a fost un ghid mai bun decat oricine din muzeu. Ba cativa vizitatori si-au parasit grupul si i-au urmat fara delicatete in turul lor liber printre masini de epoca si Fiaturi din anii '50. Sau monoposturi de formula 1. Timp de 45 de minute, a fost ghid al celor 20 de spectatori care la final ii cereau fie aurografe, fie numere de telefon. "In ritmul asta, imi furi orasul. Iar eu nu te las sa devii mai stralucitoare decat mine in orasul meu. Acum, te voi conduce la apartament, ai cafea in alt termos, un vin dobrogean in frigider si niste pizza. Trebuie sa ajung la antrenament". S-a inclestat de bratul lui si i-a spus cat se poate de clar "Am venit sa imi arati Torino. Sunt convinsa ca Juventus Stadium ar trebui sa fie primul obiectiv, nu? ". Ezita. Pentru ca stia cum se simtise cu 6 ani in urma pe Delle Alpi cu EA si nu voia sa repete sentimentele. Pentru ca ce ii oferise ea in ziua aia fusese unic. Dar un dracusor, sau poate parul ala de aur si zambetul de film, sau altceva l-au facut sa accepte. Nu a vrut sa stea nici macar in birouri. A stat in tribuna si l-a filmat cum vorbea cu fiecare jucator, cum ii explica lui Ramsey ca va juca 9 fals si ca tot ce trebuie sa faca e sa joace cu spatele la poarta si sa dea pasele lui geniale pe culoar , apoi sa pivoteze spre 16. Cum ii arata lui Benta sa paseze mereu in spatiu si sa plece in urmatoarea secunda si cum ii cerea lui Kulusevski ( mama lui de tendon Fede, mama lui de tendon) sa largeasca mereu terenul. Cum il aplauda pe Weston ca joaca cu stangul si cum ii spunea mereu lui Fagioli sa coboare si sa dea rapid. Pentru ca asa se bate Liverpool. 

Evident , el a crezut timp de 3 ore ca a pierdut-o in spatiu. De la sprinturi, la scheme tactice, la joc cu mingea si la miute dintr-o bucata , fiecare detaliu era scris pe hartie, fiecare interceptie numarata, fiecare pasa laterala repetata. Nu era un exercitiu pentru o femeie, nu era interesant daca nu ai acasa caiete si documente de Word pline de scheme tactice. Era insa zona lui de concentrare, era locul in care se simtea efectiv acasa, in care uita de toti si toate, mai putin de cei 23 de gladiatori cu care era convins ca va cuceri Europa. Cand l-a luat pe Zakaria deoparte sa ii arate ca vrea sa coboare mereu intre centrali ( evident ca vor fi De Ligt si Bremer, dar doar el stia asta) si sa caute sa schimbe locul pe faza de constructie cu unul dintre ei, cand l-a intrebat daca poate sa joace rapid spre Radu si sa plece ( se gandea ca dai si pleci in pressingul lui Liverpool va fi greu de gestionat, dar de aia Cambiasso juca mai defensiv ca de obicei, iar De Ligt era maturator ) , elvetianul a ras si s-a uitat spre tribuna. "Allenatore , she is a nice one. And she is in love with you". L-a mustrat un pic, dar elvetianul stia ce are de facut dupa prima explicatie. A inteles ca trebuie sa termine antrenamentul si sa le dea doar ora pentru antrenamentul fizic si tactic de marti. Si ca ar cam fi cazul sa ii dea un pranz italian , cu vita facuta in stil piemontez. A fluierat, a facut dus si a reintrat in tricoul cu Del Piero. Era unul din cele 10 pe care le avea, cel din seria in care jucasera cand daduse voleul ala cu Real Madrid din prima.   

Cand s-a intors a gasit-o pe Harley, scroland notite. "Fara atacant? Tu? Joci cu 9 de cand ai inceput sa antrenezi. De obicei, infipt intre fundasi. Acum pui un mijlocas in atac? Pasa, dai si fugi?". A ramas paf. Da, asta voia, da, era contraintuitiv daca ii urmareai cariera, dar era exact cum reusesti sa treci de Van Dijk si Konate. Incercase anul anterior cu Berna, dar ceva mai avansat si cu fata la poarta. Pentru ca Berna mai fusesese 9. Si pentru ca putea sa le tina piept. Dar venisera peste el si a coborat liniile si a prins Jones alea 2 suturi. " Da, Cristina, joc contraintuitiv. Am inteles asta din secunda in care am aflat ca au 3-0 cu Napoli. Vrei sa iti dau motivele? Pentru ca te pot plictisi urmatoarele 12 ore". I-a zambit. "Nu oi sti eu fotbalistii de acum 20 de ani, dar urmaresc jocul mai mult decat crezi. Si ai un talent special de a nu plictisi cand vorbesti despre ceva ce iti place . Dar cum ai zis ca vrei culori, hai la un pahar de rosu." . "Gand la gand cu bucurie". A plecat in tromba , asa cum se pleaca cu un Harley si a dus-o la un restaurant mic de la iesirea din Torino , intr-un cartier vechi si un pic saracacios. "Nu e fandosit, nu are vreo prezentare fascinanta, dar iti garantez ca te vei linge pe degete de la vita pe care o fac aici". L-a ascultat, a mancat si intr-adevar s-a lins pe degete. Patronul ii servea zambind si ii multumea ca are mesele ocupate pentru urmatoarele 2 saptamani. "Antonio , tu ar trebui sa ai pentru urmatorul an rezervari la ce mancare faci. Iar vinul asta rosu e fix cum trebuie". S-a oprit cand a vazut-o putin retinuta. "S-a intamplat ceva?". Ea a zambit si i-a spus ca trebuie sa ia acel telefon. A inteles de la cine e, a inteles ca nu trebuie sa intrebe. Si a mai inteles ca orice ar fi tot ii va da o cafea la Gino. 

[...] Gasise pe birou cererea de concediu a Cristinei. Stia ca il merita, stia ca nu isi luase niciodata prea mult, dar stia si unde se va duce. Si stia prea bine ca i-l servise pe tava.  Era constienta ca , de fapt, ea avea mai multe repere cu el decat ar fi putut vreodata sa construiasca. Intre ei doi , era literatura si legatura aia puternica ce se construise de-a lungul timpului si pe care ea refuzase multa vreme sa o numeasca dragoste , desi era. Iar acum, nici macar muntele ei drag nu o mai ajuta. Si-a pus un pahar de bere alba dupa ziua extenuanta pe care o avusese si si-a scos "Lupul de stepa". Statea turceste si citea. Dupa vreo suta de pagini, si-a amintit ca vorbisera o noapte intreaga despre Hesse. Dar nu putea sa il sune, stia cat de importante erau alea doua zile pentru el si intelegea ca tot ce putea sa faca e sa fie departe si sa spere ca ii va iesi. Pentru ca nu isi putea inchipui cum ar arata dupa un esec pe Anfield. Mai ales dupa zilele pe care le avusesera in care totul trecuse de la extaz, la magie , la nebunie. Ar fi avut nevoie de el, dar banuia ca se relaxeaza pe undeva si ca are nevoie de timp pentru a procesa tot. Anfield, discutia aia de o ora a lor, victoria cu Lazio, in general urmatoarele saptamani si poate viitorul. A cotrobait prin dosarele clientilor si a inceput sa isi faca prezentarea pentru Givenchy. Avea intalnirea peste trei saptamani, avea tot conceptul gata, miza pe clasica varianta a chic-ului francez plasat dupa al doilea razboi mondial intr-o lume destul de depresiva, dar care inca recunoaste rafinamentul. Era mandra de conceptul ei, ii placuse acea Franta post-traumatica de dupa razboi si cauta elemente pe care sa le asocieze cu unul din cele mai clasice branduri de parfum. Dar undeva, cumva , se tot gandea la Midnight in Paris si la anii '30 care ii dadeau atatea amintiri tot despre el. Asa ca , a sunat-o pe Cristina. Ar fi vrut sa refaca tot conceptul, dar avea nevoie de o a doua voce. Sau ea era deja "Midnight in Paris?"

[...] " O gandesti prea mult. Midnight e o poveste de dragoste, Givenchy vrea sa te indragosteasca de aroma. Classics never die, nu? E ideea perfecta. Pentru ca Givenchy est l'amour, nu tu tombes amoureuse de Givenchy. Asta e mesajul lor, asa se distanteaza de Chanel. Chiar tu ai zis ca ei dau oxigenul, nu il invadeaza. E perfect conceptul. Nu te mai indoi de ceea ce stii foarte bine ca ai facut corect". Dintr-o data, fara nicio logica a conversatiei a intrerupt-o "Esti cu el?". Cristina a zambit si cu un calm desavarsit a raspuns ca e la Viena si viziteaza Schonbrunn. Era atat de plauzibil incat nimeni nu ar fi putut-o contrazice. "Probabil ca acum e acasa si isi revizuieste a saptea oara notitele. Doar chiar tu ziceai ca e disperat sa bata Liverpool". Conversatia a deviat din nou spre concept si au stabilit ca oricum antiteza aia dintre Franta socialista si imaginea aristocrata a Givenchy e ceea ce se potriveste. Ca nu trebuie sa te abati de la drumul pe care l-ai ales si esti sigur ca e bun. Asa ca au incheiat conversatia si s-a intors la masa. Razvan fuma linistit si urmarea ultimele pase date de Fagioli si isi facea insemnari in continuare. "Lasa copilul ca e bun. Un pic mai multa liniste si va fi exact ce vrei tu. Parca l-ai pus cu mana pe teren, asa de bine se antreneaza. Acum imi dai o cafea?" . Cand au intrat la Gino, acesta s-a luminat. Era aproape bucuros sa il vada. "Allenatore, am ceva special dupa victoria aia cu Lazio. Un Cold Brew mineral cu putina cafea congelata." Au stat si au povestit despre oras, despre castele si au plecat la palatul regal. Acolo unde ea a avut de primit o revansa. A invatat despre fiecare pat, despre fiecare oglinda, despre fiecare coloana lucruri pe care nimeni nu i le putea spune in muzeu. "Normal ca esti fascinat de istorie. Cum altfel ai putea avea atatea obsesii? ". Cand au iesit, unul dintre ghizi l-a oprit pentru autograf. A preferat sa ii dea un bilet pentru Anfield si sa ii spuna ca il asteapta miercuri la meci. "O sa avem nevoie de tine si de toata suflarea juventina. E vremea revansei"

[...] Martea trecuse aproape prea repede. O fuga  prin Piazza Castello, Palazzo Madama, si Basilica de Superga unde Cristina i-a tinut o lectie de arhitectura erau prea putin pentru el. Deja era din nou in priza, deja la antrenamentul fizic cronometra fiecare sprint, deja pachetul era al treilea si isi aprinsese si o tigara de foi. Cu cat erau mai aproape de decolare, rucscacul fiind deja in autocar, cu atat gandul era la Curtis Jones , la alea  2 suturi nenorocite , la cum sa le scoata Kop din cap si cam atat. Cristina a facut ciocolata de casa. Doar ca sa ii ofere culori. Cu migdale. Era absolut geniala, doar in Londra mai mancase asa ceva, desi nu era neaparat cea mai frumoasa amintire a lui, dar zambetele erau rare. L-a privit adanc in ochi, Bi levels de adanc, dar nu a incercat sa il inmoaie. Din contra , i-a strans umerii tare si i-a spus " Du-te si arde stadionul ala. Stiu ca vrei. Pentru This is Anfield , tu ai Fino alla fine. Si nimeni nu stie mai bine ca tine ca inseamna asta." Cand au aterizat si s-au cazat la Hilton, i-a aruncat rucsacul pe pat. "E randul meu sa iti arat cum se merge cu rucsacul in spate prin porturi". L-a luat in echipamentul oficial, parca sa il afiseze, parca sa le spuna ca "el stie ce e Anfield intr-o noapte europeana, el stie sa va ofere un cosmar". Il cam blocase atitudinea. Asa ca i-a pus in fata o bere locala neagra, extrem de tare ( 14% anticipase dupa prima gura) si i-a dat niste branzeturi sarate. "Te sochez? Te asteptai sa vezi altceva? Astea sunt culorile tale. Aprinse , puternice, victorioase. Doua zile mi-ai vorbit de regi si regine, coloane si baldachine. Maine seara, te incoronam". I-a zambit, a inchinat berea, si si-a infipt mainile in umerii ei. "Nu m-ai socat, dar ai ghicit de ce aveam nevoie. In noaptea asta, o sa beau un nero bruciante si maine o sa le arat ca noii gladiatori lupta in Torino. Merci". Au avut o seara interesanta in care au vorbit doar despre Istanbul, despre minunea de turn Galata, despre Bosfor si despre baclavale. Cumva, era legat. 

[....] "Doi romani se intorc pe Anfield pentru sferturile Uefa Champions League. Dupa cosmarul de acum un an, fundasul dreapta al nationalei, Radu Dragusin, si antrenorul care pare sa fi facut o obsesie din a bate Liverpool, Razvan Georgescu, au sansa de a-si infrunta demonii. E o seara definitorie pentru o echipa care a fost atat de aproape , dar si de departe in ultimii ani in Europa" . Bi a blocat sonorul. Nu putea sa auda genul asta de fraza. Ar fi vrut sa fie langa el, sa il sune, sa ii spuna cat il iubeste de fapt, sa ii ureze succes. Sau ceva, orice. Si ea statea cu fetele , mai mult cu ochii in ecran la un cocktail cand el isi juca poate cea mai mare carte. Nu a carierei, asa cum tot specula presa, dar cu siguranta a lui. Pentru ca il cunoastea si stia ce inseamna pentru el sa arda Anfield. Perrin- Radu Dragusin , Bremer , De Ligt, Cambiasso - Juan Cuadrado , Fagioli, Zakaria, Weston Mc Kennie - Kulusevski - Aaron Ramsey. Ramsey 9 fals? Sau Kulu varf? Apoi, incerca sa revina la discutia despre ultimele piese ale lui Marius Manole si turneul lui irlandez la care chiar isi dorea sa ajunga. 

[....] "Here we go! Tonight , we wake them up. 50 matches without a loss? Well, they haven't met us this season. Move the ball, run at their defense , shoot fast. You can do it. Every single one of you is better than them. Tonight, we win!" Astea fusesera ultimele cuvinte inainte sa se opreasca pe tunel si sa fumeze tigara ritualica. Care acum era trabuc. "Amintiri din tinerete ", s-a auzit din spate. Era Nedved. Amintiri de dupa 1-2 la Madrid. Arati a Lippi, daca nu stiai. Stiu ca e inspiratia ta, dar cred ca trebuie sa te schimbi. Te asteapta cineva in vestiar". Evident ca era Cristina. "Am ceva pentru tine. Nu imi spune ca lui nu i-a purtat noroc, pentru ca norocul de azi tu l-ai creat". A desfacut cadoul care era nimic altceva decat tricoul original purtat de Del Piero in finala cu Borussia cand a dat gol cu calcaiul. Era perfect. Voia sa capteze fix energia acelei echipe. Fata asta merita un sarut nebun. Dar....si-a luat tricoul in liniste pe el singur. A iesit, a terminat trabucul si a intrat pe tunel. Cand Pavel l-a vazut, a zambit. " Acum te cred ca da Benta hattrick". Minge dupa minge, pasa dupa pasa , interceptie dupa interceptie faceau Kop sa taca tot mai mult. Apoi, Jones a dat iar cu sete. De la 30, cu pamantul. Dar Perrin a prins perfect. Si a venit minutul 31. Fagioli a trimis o pasa perfecta in profunzime pe stanga, Weston a dat cu efect cu stangul, si Benta a dat cu capul . Imparabil, in fata Kop, in plasa laterala. 1-0. 5 minute mai tarziu, Weston a deviat spre Ramsey ,care a scos un calcai din joben. Stang Benta in vinclu. 2-0. Si apoi , minunatia din minutul 40. 6 pase dintr-o atingere, Benta in marginea lui 16 cu un siret perfect. In acelasi colt , cu dreptul la radacina barei. Sut de Fifa. Da, era 3-0 si el sarea ca un nebun si un par de aur il privea admirativ din tribune. 

[...] Fluier de final si 3-0. " We have the advantage. In 6 zile, vedem cine merge mai departe. Cunoastem forta lui Liverpool, stim ca Anfield nu e totul pentru ea. Dar ne-am asigurat ca am facut maximumul pentru a ne da 50+1% sanse la calificare". Ar fi vrut sa sarbatoreasca. Dar cumva stia ca deja pusese o umbra prea mare asupra Anfield si respecta clubul, jucatorii ,si pe Klopp. Fusese tare bucuros de cum intrase Dusan de pe banca , de cat de bine jucase Berna din dreapta si de cat de bine intrase Danilo in ultima jumatate de ora pe stanga. Dar mai ales, fusese surprins de cat de usor le rupsesera presingul cu linia aia de 4 franta pe care o gandise in urma cu o saptamana. Cand ea venise la returul cu Hamburg si Cristina era frumoasa in mov.  

Cafea, porturi si curent static

  "Razvan, asta nu e drumul spre Lazio, ci spre Fiumicino. Credeam ca ma vrei alaturi la Lazio. Sau e distragerea prea mare?" Incerca sa se alinte , dar el nu raspundea, ci doar schimba benzile cu o viteza infioratoare pentru oricine altcineva, si se incadra cu o precizie milimetrica. "Precum centrarea de 2-0 a lui Cambiasso", se gandi ea. Da, de mult timp gandea in termeni fotbalistici. De mult timp, o analiza tactica ii dadea mai mult de gandit decat orice carte de relatii publice. De mult timp, intelesese ca fotbalul chiar e rezumatul vietii. Asa cum ii explicase , fara sa o plictiseasca, ore in sir. Era deja virusata si stia asta. Si ii placea. Pentru ca era parte din el, pentru ca il voia langa ea. Si voia sa ii spuna cand a auzit. "Diaz nu e prea rapid pentru Radu, nu? Stiu ca alearga cam cu 5 secunde mai repede, dar ca Radu iese bine la minge. Inca are reflexele de central". A zambit. Era evident ca eschiveaza, era evident ca o duce si ca deja probabil are biletul luat, dar nu era evident de ce. Ar fi vrut sa ii spuna, dar intelegea cumva ca nu aici si cu siguranta nu acum era momentul sa il confrunte. "De ce nu iti faci tu griji intai de Isaksen? E mai rapid decat Sandro care clar e in declin fizic". Cateva secunde raspunsul nu a venit . Apoi , un ras. "Buna intrebare, dar Isaksen e non-factor. Atat Fagioli , cat si Fabio, il pot lua in primire. Indraznet din partea ta sa crezi ca voi juca pe Anfield cu Cambiaso in fata lui Trent". 

Da, vorbea cu ea calcio si il incanta , si radea. Dar undeva, inima lui plangea. Stia bine de ce, fiecare cuvant din motivatia ei il duruse teribil, trebuia sa se calibreze. Intrau deja in parcare. A depus-o la aeroport, i-a spus ca are zbor de Air France in 28 de minute, i-a dat biletul si s-a oprit. A sarutat-o prelung, aproape ca un om care e pe moarte, si a mormait doar " C'est pas ce que j'attendais de toi. Mai bine ramaneai la Bucuresti". S-a suit pe motocicleta, a tras casca si a plecat in tromba. Nu spre Roma, ci hai-hui. A gonit cel putin 300 de km pe autostrada, doar el si banda a doua si depasirile. A oprit la o cafenea in mijlocul pustietatii romane. Se gandea ca era numai bun locul pentru a trage un Marlboro si a bea un ristretto dintr-un shot, asa cum nici macar italienii nu puteau sa o faca. Apoi, sa se delecteze cu un alt Cold Brew ( al patrulea deja in ziua aia) si sa isi spele creierii. Terapie cu cafea si tutun. Si mult, mult fotbal. Facea planuri de antrenament, stia ca are nevoie de acumulari fizice si contact pentru Lazio. Asa ca a scos niste scheme din cartile vechi britanice si a inceput sa incercuiasca exercitii fara minge si de lupta corp la corp. Voia sa ii pregateasca si pentru Liverpool implicit. Pentru ca lui Sarri ii place mingea, asa ca mai usor e sa il iei pe sus si sa joci tare. La 2-0 , pui frana si l-ai lichidat. Isi facu notitele si se sui pe motocicleta. Isi dadu seama ca e langa Lucca. Asa ca se urca pe motocicleta si merse la castel. Admira apusul, orasul  , pe care il vedea a suta oara, si pleca in goana spre Roma. Abia cand ajunse in Roma, se uita la telefon si vazu ca Pavel ii daduse numarul camerei . "231. Cum naibii?  La numarul ala am stat si pe 12 Februarie".

Se caza si isi deschise laptopul. Punea scheme in ordine, nu putea dormi, stia ca are nevoie de un Moretti rece. Il scoase din minibar si iesi pe balcon. Admira Roma imperiala, bea bere italiana si fuma Marlboro. Tot ce conta acum era Lazio. 

[...] Era prima oara cand intarzia la birou. In 6 ani, ea ajunsese prima si plecase ultima. Acum, dupa 7 minute de intarziere, toata lumea era panicata. A deschis laptopul si a revizuit ultimul spot pentru Moretti. Ar fi vrut mai multa dinamica, dar erau fixati pe imaginea Romei si a barbatului in balcon care se delecteaza cu o bere. Macar daca ar fi fumat Marlboro , se auzi o voce din spatele ei. Cristina, in stilul ei absolut fantomatic, se strecurase acolo. "Ce crezi ca a facut aseara?" Evident ca ii banuia reactiile si stia ca o rodea un pic ca nu ii daduse atentie. Poate chiar era un pic si indragostita de el. "Ce cauti aici? Aveam toate observatiile gata, ti le-am trimis de aseara , m-ai lasat pe read. Ai scris Comedia Umana acolo? Sau Balcescu? " O, nu, nu se dusese acolo. Nu la legatura lor intima, nu la eternele aluzii la Petrescu. Orice dar nu asta. Stia ca ii voia binele, dar stia si ca are ceva asi in maneca pe care ea nu ii avea. Cum ar fi "parul de aur". Asa cum o poreclise Razvan la prima vedere si asa cum i se adresase o noapte intreaga. Nu pierduse chimia dintre ei doi, asa cum o ignorase el. 

Si acum, completa fix cum gandea ea. " Avem intalnire in jumatate de ora. Dupa, o sa vreau sa vorbim. Noi doua la o Stella. Sa taci, stiu mai bine ca tine ce bere bea". Cristina a ras, a dat din cap si a inceput sa ii faca briefingul. La 15:30 , ieseau pe usa. Si ajungeau in Valea Regilor, pentru ca deja se stia ca acolo se bea Stella si se fumeaza. Ce? Ei, ce nu se fumeaza acolo. Dupa vreo 45 de minute de monolog, Cristina a ras. " Tu chiar nu il cunosti? De ce ai fost o fetiscana de 16 ani? Selfie-ul stramb? Pe bune? Crezi ca avea nevoie sa ii spui de el? Crezi ca nu s-a uitat la poza aia de mii de ori? Ca nu a ras sau poate injurat, sau ambele in acelasi timp, uitandu-se la ea si gandindu-se la Otopeni? ". Bi o privea atent. Oare avea dreptate? Fusese sincera, ii spusese tot ce iubeste la el. De fapt, nu chiar tot. Dar era suficient. Voia sa ramana in registrul magic pe care fix el il deschisese cu o seara inainte cu sarutul ala dement si cu preludiul care o dusese in dimensiuni pe care nu le credea posibile. S-a ridicat, i-a spus Cristinei ca are nevoie de timp singura si a plecat. Trebuia sa se reculeaga, avea nevoie de Piatra Craiului. 

[....] Sambata 22:00 , Roma. Lazio - Juventus 0-4 in turul semifinalei Coppa Italia. Sarri nu intelesese nimic. Kean si Yıldız dadusera cate o dubla, Juve presase agresiv, la limita regulamentului , sarise pe fiecare minge, aproape muscase din advesar. O agresivitate niciodata intalnita in jocul lui Razvan. Iar el zambea si ii strangea mana batranului senior fumator tot de Marlboro, dar scurt. Totul fusese snur din nou, Rugani putea sa para o solutie pentru Anfield, desi el stia ca nu va fi decat pe banca, iar Danilo la 33 de ani arata ca inca e un jucator de super-clasa. Gandul era la Torino si la 2 ore de relaxare cu un film bun. Iron Claw era un titlu pe care il asteptase de mult, desi actorul care il juca pe Flair era departe de carisma celui mai "murdar jucator din industrie". Poate chiar scotea de la rece si Silva aia bruna luata acum un an din Brasov. Poate. Sau poate mai bine l-ar suna pe Gino. Sa ii arate ce buna e Feteasca dobrogeana. Isi cauta un pic de pauza. Avea nevoie dupa atatea zile pline de scheme tactice, ganduri, conversatii mentale si cafele negre fierbinti. Cand a ajuns in apartament, a dat play filmului si a deschis pana la urma tot un Moretti. Era bun, destul de slab, exact cum trebuie pentru o seara cu filme despre wrestling si tragediile lui dureroase. Nici nu a stiut cand s-a terminat, dar tot nu ii placea accentul pe Texas Tornado. In mintea lui Kerry vs Flair era mai important decat Kerry in WWF. Se consola cu ideea ca totusi filmul a fost echilibrat si nu a marsat prea mult pe cunoscutii demoni ai familiei Von Erich. Merita un 7. Speaking of 7 , suna un 0775. 

Incerca sa se gandeasca al cui ar fi, daca are rost sa raspunda, dar nu stia pe nimeni din Romania care sa fie pe Digi. Asa ca a raspuns oficial " Razvan Georgescu, cu cine am placerea?". Din cealalta parte s-a auzit un ras familiar , dar pe care nu il asociase instant cu un nume. " Serios , mister blugi negri?". Era Cristina. Ii pusese porecla asta din prima seara in care o cunoscuse. Cand ii remarcase parul minunat, blond perfect natural, lung , efectiv de aur. Si in care nu o scosese din "par de aur". Asa ca , avea si el nume de indian. "Well, nu mi-am mai auzit de multa vreme numele indian. Stiam eu ca asociez rasul ala cu cineva , dar nu reuseaam sa il plasez. Acum chiar e serioasa intrebarea. Carui motiv ii datorez placerea acestui telefon?" . De cealalta parte, se auzea o voce care zambeste. " Stiu ca tu esti mai la obiect, asa ca o sa fiu si eu. Am nevoie de un pat in Torino. Vreo recomandare de hotel sau AirBnb?" . "Serios, Par de Aur? Hotel in orasul meu? Pentru ca da, e al meu. Sau poate nu ai vazut cat ma iubeau aseara. Stiu ca tu nu prea frecventezi canalele sportive, dar macar pe Instagram au aparut ceva poze. Si nu nega ca ne urmaresti pentru ca stiu. Kenan chiar te-a remarcat. Ce pot sa zic, are gusturi turcaletul" . Din zambet in ras, conversatia curgea al naibii de natural. Totusi, din nou, doamna aceea nedorita, numita constiinta , il indemna sa intrebe de ce. Desi , ei depanau amintiri, cate aveau prin EA , si conversatia era tare faina. "Cat vrei sa ramai? Cum chiar tu ai zis, sunt la obiect. Poate prea mult, uneori". 

"Deloc. Esti gentleman de scoala veche cu un pic de alfa. Fix cat trebuie. Dar vad ca italiencele habar nu au ce e flirtul. Sau ai uitat si tu , cu capul dupa obsesii si cu tricoul mereu pe tine? Fotbalul tau e direct, e drept, dar tu ai si latura aia faina , diplomata, chiar sarmanta". A inceput sa rada rau. "Cristina, pe tine nu te uita omul, desi recunosc ca iti uit numele de multe ori, dar un lucru pot sa iti spun. Ai stat prea mult pe Bleacher Report sa citesti despre fotbalul meu. Fotbalul care imi place mie e ca un pahar de vin cu gheata. E si elegant, dar si direct, si aromat, dar si tare. Are ceva din spuma berii si un pic din rafinamentul rasului feminin". "Rasul cui, Razvan?". "Acum , tu ai uitat sa flirtezi. Sunt flatat ca ai cautat despre mine, un pic chiar coplesit, dar nu era cazul. Vorbesc doar de rasul feminin. Ala frumos, care iti merge la suflet. Nu asociez cu o persoana. Asta tu o faci. Si daca pentru asta vii la Torino, o sa iti fiu un bun ghid si atat" . "Razvan, deja e oferta. Eu aveam nevoie de un pat, nu si de ghidul meu personal. Ce urmeaza? Sa imi faci gelato? Am auzit, din surse bune, ca te pricepi. Ca si la cafea" . Deja intra pe teritoriu minat. Pentru ca , desi parea o conversatie comoda, Cristina nu se multumea cu atat. Intra in familiaritati. Ce naiba voia? "Well, prefer sa te duc la o gelaterie in Siena. Mica si faina , de familie. Am descoperit-o acum 2 ani, dupa deplasarea din Cupa". "2-0? Kean si Chiesa?" . " Ai citit ceva bibliografie, vad. Repet, ma simt onorat. Dar tot am nevoie de un motiv pentru care vii si de o durata a vizitei. "Bine, mister, ti le dau. Motivul e ca am chef de un concediu si durata este cat vrei tu sa ma tii" . "Well, daca sefa-ta iti da concediu, poti ramane cat ai tu nevoie de relaxare, dar eu marti decolez spre Liverpool".

"Au bere buna in port, garantez. Recomandata de Jamie Carragher si de mine. Acida si un pic amara. Nu e ale plictisitor ca restul berilor engleze. Fac si un grill destul de bun, nu ca la Car, si au niste branzeturi intereasante. Sau ai uitat ca si eu am rucsac?". Ii tot veneau replici, aproape ca nu voia sa ii raspunda autoinvitatiei, dar se gandea ca nu ar strica o prezenta placuta. Stia ca Liverpool va fi o deplasare stresanta, chiar daca baietii erau ceas, stia ca are nevoie de toata buna dispozitie din lume si nu i-ar fi stricat doua zile amuzante. "Cand pui problema asa , Cristina, tot ce pot sa iti zic e ca am rezervat deja biletul. Cand ajungi la Torino?". "Maine dimineata la ora 8. Sper ca nu o sa ajungi cu intarziere. Am auzit ca nu ar fi defectul tau. " S-a oprit si a devenit serios. "Cris, daca vii, vreau culori si branzeturi si zero aluzii la ce ai auzit tu despre mine. Vrei sa vezi Torino, ti-l arat cum stiu eu, dar promiti ca nu imi spui o secunda ce ai auzit tu. Deal?". "E tot ce voiam sa aud. Dar sa stii ca vreau un tricou cu Andrea Cambiasso." "Il am deja, e al treilea, cel roz. Voiam sa ti-l dau de ziua ta pe 14 mai. De fapt, stiu cat vei sta la Torino. Cel putin pana la retur. Pentru ca jucam marti 13, iar eu am nevoie de norocul unui par de aur.". Si in timp ce spunea asta, picioarele se intindeau pe masa, ramas-bunul era amuzant, iar Marlboro nu mai era asa inecacios.    

Double C - Cafea si constiinta

 

Miercuri dimineata. Soarele batea rosu in geam si el facea cafea la ibric. Ochii erau mari, prea mari ca sa ii raspunda lui Pavel la 5 dimineata "Allenatore, ai 1330 de km. Banuiesc ca stii deja. Noi avem avion in 45 de minute. Au un mic dejun misto vis-a-vis. Vorbim joi. Incepem sa strangem benzina pentru focul de pe Anfield". Radea. "Incendiu, Pavel, incendiu. Merci de pont, dar cel mai bun mic dejun e cafeaua mea cu oua si sunca". Dupa ce a trimis mesajul, s-a uitat de senzori de fum. Evident ca aveau. Asa ca trebuia sa mai lase cafeaua 1 minut pe foc. Sa aiba timp sa fumeze linistit. Ea inca dormea ravasita. Tot ce stia era ca voia sa opreasca ziua , aproape ca nu mai voia sa arda Anfield. Aproape. Si totusi, de ce? Era intrebarea care il bantuia. Dar nu aici , nu acum. "Mama ei de alarma si de fum...DE UNDE VINE MIROSUL ALA?".

"Usor Grinch , usor, sunt doar oua cu sunca". Ii puse farfuria in fata si ii aseza un fir de par. "De unde vine mirosul ala?" . A ras cu mare pofta. O stia dependenta de cafea, dar nu ii facuse niciodata. Era mica lui placere vinovata pe care nu o mai impartise cu nimeni. Nimeni nu merita. "Urmareste-l. Doar nu crezi ca o sa-ti spun". A luat o perna peste fata. In plin. Tare. Iar ea se ridica precum un zombie , intr-o camasa alba (uite ca erau si camasile lui bune la ceva) si cauta somnambul. Aproape felin. "Esti ca o pisica ce cauta carne". 30 de secunde mai tarziu , niste unghii i se infigeau in spate. "Rece, foarte rece". Inca o data unghii. "ADU CAFEA!!!" I-a adus o cana imensa si a iesit in balcon. Nu bea cafeaua niciodata in pat. Privea mereu soarele rosu la rasarit. Din spatele lui, s-a auzit un mormait " Mor, mor, asa le parasesti? Cu mic dejun si cafea?" A inceput sa rada foarte tare. "Nea, direct cand dorm. Majoritate deranjeaza dupa". Fuma linistit, lung , filozofic. "Juan-Fagiollo-Weston- Ramsey. Dusan la pauza". S-a postat in fata lui. "Benzina pentru Anfield? " . "Niet, cuie de grenada. Noi suntem comando profesionist, nu niste teroristi aerieni si amatori". O privea, o devora din priviri, si ii dadu cana de cafea la o parte. Soarele abia rasarea, iar el o saruta in balcon si sarutul se prelungea si tot ce isi mai amintea erau cei 1330 de kilometri. "[....]Razvan e 11. Am mailuri de dat, am prezentari de trimis, de ce nu a sunat Cristina?". O privea. "Iesi din priza. 15 minute. Cristina nu te-ar fi sunat niciodata. Fata aia simpatica, al carei nume nu l-as fi stiut saptamana trecuta fara badge desi o cunosc de 4 ani, te vrea fericita. Aseara, asa pareai". S-a intrerupt cand ea a pus mana la gura. Era un link de pe site-ul unei reviste de scandal din Italia "Chi e lei?". Un titlu scurt si sec la care el a ras. Puternic, cu pofta. La fel cum nu mai rasese de acum 6 ani si jumatate.

Langa Delle Alpi. "Zici ca e scris de Francesca. Asta m-a intrebat inainte sa imi lipeasca una. Sa le raspund si sa le spun ca inca nu m-am prins nici eu?". Bianca scotea fum pe urechi. Se uita la el si parca nu il intelegea. "Cum adica? ". Razvan s-a oprit. "Ok, esti serioasa. Sincer, toate saptamanile astea au fost o nebunie. Totul s-a desfasurat la 362 de volti. Stiu ca esti femeia pe care am dorit-o ani la rand, femeia care ma face intreg. Cine esti? Atat stiu. Esti atat de completa, atat de nedescoperita, incat nu voi putea niciodata raspunde intrebarii asteia. Tu esti urecheata. Cu cat o ai , o iubesti mai mult. Cu cat o vezi si esti mai aproape de ea, cu atat ii visezi mai des parfumul. Cu atat vrei sa mai darami un munte pentru ea. Habar nu ai cine e, pentru ca nu o cunosti pana la capat. E Bianca... Hai la drum , avem 1330 de km, adica 6 ore si jumatate de drum. Race you to the shower. Who loses is a rotten egg" . O piedica mai tarziu, el era oul stricat. Dupa inca 45 de minute, erau la checkout.

Jurnalistul de la The Sun era acolo. "Still wanna burn Anfield". S-a uitat la ea, care radea, si i-a raspuns sec "Got a lighter? " . Apoi, a luat doua Cold Brew pentru drum , a apasat ambreiajul pana cand ea a inceput sa ii tipe in urechi si a plecat cu fum. Mult. Ca in filme. Pentru ca asa se porneste un Harley. 3 ore au mers in viteza si tacere. Ei doi,drumul paralel autostrazii (nu intreba nimeni de unde il stia) si o priveliste divina. El tot incerca sa se concentreze pentru Lazio si Liverpool – probabil cea mai grea cvadrupla din ultimii 5 ani- , dar nu se putea opri decat la "De ce a venit la meciul cu Inter?" . Asa ca a franat dupa mai mult de 700 de kilometri. " Am nevoie de cafea, sper ca nemtii stiu sa faca macar americano cold". Rasul ei era molipsitor, zambetul era din filme. Dar acel de ce il tot bantuia. Nici nu a intrebat. I-a luat un latte freddo cu 3 shoturi de espresso, si i l-a dat. "Avem avans de o ora. Start telling me why". Si-a scos tigarile. Stiau amandoi ca era nevoie de asta, stiau amandoi ca era complex, stiau amandoi ca putea sa distruga magia. Dar stiau amandoi ca niciunul nu ar fi fost intreg fara intrebare.

"Stiam ca te intrebi asta. Stiam ca, la un moment dat, constiinta ta va deveni doamna aia nedorita care te-a oprit pe Anfield. Dar e fair. E chiar bine. Acum ca ai inima sau ca nu iti mai e frica , poate vei intelege. Dar taci. Nu scoti niciun sunet (el doar a dat din cap si a mai sarutat-o cu abandon, ca si cum ar fi ultima oara) si ma asculti. Pe 28 Noiembrie, acum 8 ani, Raisa m-a sunat. Mi-a spus ca pleaca, mi-a spus ca nu te mai vrea in viata ei, mi-a spus ca nu iti mai suporta accesele de impulsivitate, ca vrea predictibilitate, ca tu nu pleci si ca e posibil sa iasa urat. Da, Razvan, 29 a fost o greseala. Stii care a fost greseala? Ai crezut pana la capat in ea. Ai pus pasiune, ai rupt haina de pe ea, ai crezut ca cearta aia se termina asa cum stiai tu sa o termini. Cearta aia era modul ei de a te lovi. Nu am terminat. Pe 29, cand tu ai luat-o pe strazi, m-a sunat. Mi-a zis ce s-a intamplat in detaliu. In alea 2 zile am vorbit ore in sir la telefon. I-am spus de zeci de ori ca e proasta. Da ,prietenei mele bune.... Taci! M-ai cautat socant pe 1. Nu pe Ana, pe nimeni altcineva, doar pe mine Pentru ca Gaudeamus. Atunci, era prima oara cand ti-ai luat Cold Brew. In ziua aia, am inteles un lucru. Tu si cu mine eram un tot. M-am simtit fix ca niciodata. Erai prea praf sa vezi asta. Mergeai cu capul in pamant, mai aruncai un ochi in Gavalda. Atat. A fost ziua in care am inteles cat de bun esti cu mine. Nu cu toti, stim amandoi ca poti fi o mare javra, dar cu mine. Si m-am topit. Vorbeai lent, erai depresiv si totusi voiai sa rad. Poate era felul tau de a eschiva sa vorbesti cu adevarat. Poate era modul tau de a supravietui. Dar aveai grija ca eu sa aud, fara sa vad tot, desi stiai bine ca simt. A fost suficient. "

Se oprise. A sorbit o gura de cafea in mijlocul toamnei nemtesti si l-a privit lung. "Continua. Nu ai raspuns la de ce". " De ce-ul asta al tau e intrebarea cea mai dificila cu putinta, Razvan. Vrei sa stii de ce nu am incercat ceva? Sau de ce cand toanta aia de jocheita ti-a dat papucii si am batut 100 de km pana la Targoviste si te-am gasit tragand pe nas, m-am stabilit la tine? Sau de ce nu am venit? Sau pe toate la un loc? . O sa incerc punctual. Eu nu eram in stare sa incerc ceva, dar stiam ca tu ma faceai sa rad. Ca tineai la mine, ca ma doreai in viata ta, ca aveai nevoie sa rad pentru ca asta te bucura. Eu nu am fost niciodata un bun confident pentru ca , desi eu doar te-am impins pana ai ales calea fotbalului , care era calea ta, eu nu te puteam asculta atat de down din cauza unor toante. Pentru ca tu erai mereu tipul care imi spunea ca merit mai mult, care facea misto de barbati, care mi-a povestit in prima zi cand l-am cunoscut ca a vazut un caine cu 3 picioare mergand. Cand eu ma bazaiam dupa un netot. Pentru ca atunci cand ai decis sa pleci la Steaua , mi-ai dat cheia casei tale din Bucuresti. Pentru ca gaseam o cafea calda inainte sa plec si una cand ma intorceam. Pentru ca tot ce imi cereai era sa iti iau medicamente de inima, in timp ce tu beai litri de cafea doar pentru ca ti-am dat eu o palma si te-ai trezit. "

O privea lung "Nu trunchia realitatea , Bi. Daca nu veneai, probabil muream. Ca V. , ca plecarea de la Chindia dupa cea mai buna clasare din istoria clubului, nu mai conta. Deja eram dependent, in seara aia renuntasem. M-ai tinut in baie cu gheata, m-ai dus la meciuri, ai venit 1 an de zile sa ma duci la antrenamente pentru ca nu ma puteam misca. Ai avut un impas cu casa, aveai nevoie de un pat, bancile se miscau incet. Ce voiai sa fac?" Ea radea. "E totul asa natural cu tine. Puteai sa iti bagi picioarele. Puteai sa ma lasi. Stii ca l-am adus pe Radu in patul tau. Ma rog, al meu. Ai dormit langa Ghencea. Apoi, m-a vrajit. Iar tu continuai sa iti vezi de Steaua, erai in razboi cu toti, erai singurul care voia performanta europeana. Dupa sfertul ala de finala in Europa League cu PSG, dupa eliminarea la penalty-uri, te-am vazut trist prima oara. Ai pus atata energie in echipa aia si pierdeai. Stiai ca pleci si durea. Cei mai grei 2 ani din viata ta se incheiau cu un asa-zis esec. Te-ai dus si te-ai facut manga. Iar eu eram pe munte cu filfizonul. Si toate astea dupa ce fusesem cu tine pe Delle Alpi. Stii, cand am ajuns in seara de vineri acasa, inainte sa vin, am gasit selfie-ul ala stramb facut de tine. Si mi-am derulat amintirile. Delle Alpi, Poiana, Ceahlaul, Craciunul la mare cu hamsii in loc de sarmale si cozonac, cina de ziua mea pe Musala, toate te aveau in comun. Si de fiecare data zambeam. Atunci, am zis ca e cazul, ca dupa 5 ani sa imi misc fundul la Torino. Atunci, am inteles in fine ca tu ai fost prea domn sa faci ceva sau prea fraier. Si pentru asta ..." . I-a lipit o palma strasnica. Apoi l-a smuls si sarutat. Era oare suficient? Ochii lui erau departe peste Harley.

Amintiri din prezent

 

"I'm untochable , but i'm forcing you to feel me. Wordlife..." Auzea fiecare sunet. "Nu, nu e 0725..... Deci, e irelevant." Si continua sa sune "[...]a defensive position" Ok, o sa cedez. "WTH ? Hey V! Ca va?. Brusc , debita franceza. Tot ce se putea gandi era " I-am socat la conferinta de pe Velodrome. " De dincolo, auzea zgomot. Doar zgomot. " Adu-ti aminte , Razvane. 3 ani fara ea....probabil nu mai erai. Sau....." Si mintea i se intorcea la seara in care Bi ii lipise o palma de ii tiuisera urechile. Acum 6 ani si 6 luni. "Hmm, merde. Elle avait des craintes. Pourqoui maintenant elle les a encore?". Din cealalta parte , o voce cunoscuta si senzuala vorbea. Isi amintea povestea. Plecase, o chemase pe Bi, nu ii spusese nimic despre Torino. " Alesese deja . Totul se derula iar la 362 de volti.

Zi de zi, mai multi volti si amperi. La un moment dat, il va durea. Nu azi. Azi o auzea cum era la Torino pentru Grand Prix-ul de 1.60. " Succes!" . Era sec. Stia ca nu mai au ce vorbi. Vanessa era asa departe. Mintea i se intorcea mereu la Turn. " J'arrive en 5 minutes". Nu a intrebat unde. Stia. Stia ca ea ii gasise adresa, stia ca va fi in rosu. " Juan pe banda, Weston 6 din stanga. Asa violam Liverpool". .....Soneria suna. Si el...., el intelegea ca Ramsey va juca 9 fals. "Word..life , this is basic thuganomics". A deschis usa. Avea capucinno freddo in mana. L-a imbratisat. Lung. Inconfortabil de lung. " Que veux-tu V? " Din usa. Fara diplomatie. A mai incasat 2 palme. " Tot bou ai ramas". Ingana "Yeap" , in timp ce ea inchidea usa in spatele ei. Vedea reluari in viitor. "Perete in spate, va incerca sa ma sarute". A fandat spre stanga si a incuiat. "Ce vrei V.?" Ea era blocata. Stia ca iii ghicise fiecare intentie. " Pe tine" . Era ultimul glont. O stiau amandoi. " NU! Nu ma vrei. Au trecut 3 ani jumatate. Vrei doar succesul meu. Vrei doar sa te asiguri ca inca esti stapana pe tine". Jap!!!!! Ii tiuiau urechile. Ceea ce insemna ca avea dreptate . " De ce esti mereu un mare bou? De ce nu poti avea incredere in mine? Sar 1.6. Sunt la Olimpiada. Si tu..........." . Se oprise.

"Hai sa iti spun eu ce eu. Eu castig. Eu evit accidente. Eu fumez pe treptele Friulli. Si tu nu faci parte din peisaj. Esti cel mult, in seara asta cu dureri de glezna, o amintire placuta...". Inca o data ii tiuiau urechile. I se postase in fata. Stia ca ea are cumva nevoie de asta. " Sau un turist care ma face sa mai dorm o noapte pe canapea. Vi, te-ai convins ca traiesc. Ai inteles ca nu sunt suicidar. Am tras de ghidon. Idiotul avea un copil in fata. Se intampla multe la 150 la ora. Mama lor a dracului de copaci" ...Iar ii tiuiau urechile. "Cine, ce, cum? " Ii tremura vocea. Voia sa ii urle ca e vorba de Bi, dar ce rost avea? " O batrana doamna, bolnava de tinerete. Fino alla fine". I-a facut semn spre pat si s-a dus pe canapea. "Trebuie sa vad cum au batut Inter". Din pat.... se auzeau lacrimi? .....

[...] Duminica era gri pe Sura Dacilor. Fara zapada, cu tunuri, si cu un traseu prea usor de schiat. Si cu multe cupluri. "0774... ce rost are? Sa ii zic ce? Torino e boggy town. Maine ma intorc la munca. Am 2 intalniri". Se oprise la baza partiei. Scria mailuri , iar in fata ei cineva tragea de telefon. "Da-i in p...a mamelor lor. Esti in concediu". Si-a dat restart si suna iar Cristina. " Trezeguet a trimis flori". " Cris, stiu ca nu a trimis. Daca o facea, le aveam aici. Apreciez gestul, iti multumesc de sustinere. Dar Trezeguet a dat cu stangul in bara din 11 metri. A putut fi speriat. ". Tacere ....Lunga. " Un vin fiert cu multa scortisoara, va rog". Cristina inca era acolo. "Nu cumva asa il bea?" ....."Cristina.....!!!!!!!!! Maine revin. Aranjeaza intalnirea cu Orange. Sa fie prezentarea deja proiectata". "Ok , sefa. Orange nu e francez? " Bine ca era pe partie. Stia unde batea. Mereu avusese o atractie catre el. "Normal, e VIU". Gandea incontrolabil. "Cristina, iti las tie prezentarea. Cand am rezervarea pentru Torino?"

Marti 19:35, Torino. " Stiti ce aveti de facut, stim cum sa ii batem. Moise, run through their right side. Aaron., flick to Moise. Tonight , we win again. Benta, cover that defense. " Si totul mergea ca la carte. 2-0 la pauza, 6-0 la general, Soule gata sa intre in locul lui Chiesa, ce volee dadusera Aaron si Radu. "Soule, dribble more" . Si brusc era pe Otopeni. "Invata-i pe italieni sa dribleze". Era in alb-negru. Cu tricoul lui Gianluca pe spate . " Uite un ultim Cold Brew" . Si zambetul. Si fluierul. Si anuntul de Air France. Si... Doamne ce sut a dat Zakaria. Vinclu. Siret. Fara preluare. " Yes Pavel! A Bee is looking for you", Firstly, i will handle the press conference!"

Albina era acolo. De ce? Ce mai voia? Nu fusese suficient de clara sub Turn? " . Ce intrebari fade. Era clar de ce ciuruisera Hamburg. Pressing, recuperare si finalizare. Cat sa le mai explice? In fine, engleza! Liverpool next. What's the plan? ". Oooooo..... The Sun. " Revenge is next. We will leave Anfield as winners. We will stop the unbeaten run . That's what's next. You wish you knew my plan". S-a ridicat. Nu iesise bine......

"Bi, acum e momentul. Nu e atent, e intre baieti. ...Sa o ia dracu de frantuzoaica...ii rod parul :) ". Asta e Cristina. O detesta pe Vanessa si mereu intreba de Razvan. Da, singurul tip care nu ii daduse atentie. Singurul tip care o prefera pe ea. Singurul care mereu o facuse sa rada din suflet. "Cris, sa iti dau un Gillette?" Cristina zambea. A mers drept catre Vanessa si i-a dat o invitatie la petrecerea VIP a castigatorilor. Ea castigase, dar nu era top 25. "Cris?!?". Zambea. Nu avea de ce sa stie. Nu ii pasa. De aia o angajase pe Cristina. Stia pe cine si unde sa caute. Cum sa vorbeasca. Cu cine sa vorbeasca. El era cu Aaron. Cristina tot facea semne. " Cris, am vazut-o. Nu trebuia sa o aduci".

Fata i se postase in fata. " Nu imi pasa de orgoliul tau, nu imi pasa ca te-a refuzat, nu imi pasa ce vrei acum si nici ca donsoara din stanga mea, care sigur ma intelege, e fosta ta. Tu si ea sunteti un tot. Misca-ti posteriorul o data. Si nu mi-l mai flutura prin fata". Respira adanc, in timp ce ea se facuse mica langa zid. "Do bees always stalk men?" Se oprise in fata ei. Camerele il vedeaau, Cristina il urmarea din priviri, Vanessa lacrima iar. " Da, o vezi bine. Cred ca iar vrea sa o tunda Cristina. Apropo, ii sta tare bine in mov" Facea conversatie cu ea. De 2 bani. Era aici, stia ca pentru el. Nu, nu ii placea jocul asta."Deci, ai venit. Stim amandoi ca tu vrei sa fii aici. Stim amandoi de ce esti aici. Si mai stim amandoi ca m-ai refuzat. Ca iti e frica sa nu iti tai doza de adrenalina. Ca habar nu ai ce inseamna cu adevarat "pana la ultima minge". A luat-o de umeri, a scos-o in fata tuturor fotografilor. Si a sarutat-o. Lung , pasional, cu abandon. Muschii ii tremurau, gura ii intepenise intr-a lui, buzele nu se dezlipeau. Timpul se oprise.Sau nu?

Oglinzi

 „ Urmeaza Udinese ? „. Creierul ei nu mai procesa. Tot ce vedea era motocicleta praf si ochii lui goi cand plecase spre aeroport. Voia sa il sune, sa ii spuna ceva. Dar ce ? Il refuzase si fusese la un pas sa il piarda definitiv. Definitiv de tot. Avea ingeri in jurul lui, se gandi. Totul era un amalgam de adrenalina multa, de regret, de invinovatire. Ochii in prezentare erau de forma. Ea era la Torino. Nu era acolo. Il vedea fumand, il vedea razand, il vedea cum a urlat dupa Anfield. Stia ca a facut-o. In camera lui de hotel, dupa ce i-a linistit pe toti. „Probabil a revazut meciul de cel putin 3 ori. Trebuia sa inteleaga. Asa e el.”

Ar fi vrut sa ii scrie Francescai. Dar s-a gandit ca nu avea rost, ca nu o cunoastea, ca probabil era si ea socata. Astepta vesti. De la cine? Apoi, gasi cartea de vizita a lui Gino. „Salut Gino, sunt la bella ragazza cum ai zis tu. Bi e numele meu. Stii cum se simte Razvan?”. A auzit mormaitul lui Gino. „Da-mi orice veste”. Gino a mai mormait o data si i-a spus ca e bine. Ca avea niste zgarieturi si ca era suparat ca si-a facut geaca varza. Dar ca mergea si ca isi luase cafeaua si plecase la antrenament. Si ca isi cauta un nou Harley. Apoi, i-a inchis politicos, explicandu-i ca are clienti. Evident ca isi cauta un nou Harley. Putea Razvan sa se abtina vreodata? Asa era el. Mereu calare, mereu gata sa mai arda ceva. Si asta o facea sa se teama. Cand va ramane fara lucruri de ars, va fi ars si pasiunea?

Cristina a intrerupt-o din visare cu un telefon. „Radu e aici. De ce? Unde e Trezeguet”?”. A ingaimat doar „acasa, dupa un accident de motocicleta”. Cristina aproape ca voia sa tipe la ea. Dar s-a abtinut, nu era viata ei. „Il trimit pe Radu?”. Raspunsul a fost afirmativ. L-a intampinat cu o privire rece, indepartata. Care nu era a ei. Parca acum il vedea prima oara. A intrat cu un zambet. Urat. „Karma is a bitch, nu-i asa? Viteza poata ucide”. Ii venea sa tipe la el si sa il pocneacsa. Ii radea in fata. „Ti-ai revenit in simtiri? Ai inteles ca nu ai ce cauta cu un om care arde la 361 de Volti? Hai sa luam pranzul„. Si i-a zambit iar sarmant.

Dar ea nu era acolo. Ba , il auzea pe Razvan si mistoul de la Gino. „Tie iti arde de misto si mancare cand barbatul care mi-a fost aproape de departe, care mi-a dat un adapost, care mi-a raspuns la telefon la 4 dimineata, a avut un accident? Imi razi in fata? Esti o hiena. Razvan zicea ca esti doar filfizon. Nu, tu esti o hiena. Musti cand spatele e intors. Da, ai charm si esti barbat bine si cu picioarele pe pamant. Dar esti doar un vanzator. Nu ai interior, habar nu ai sa vorbesti franceza, nici macar cati cai putere are un Ferrari nu ai idee. Esti o persoana care se axeaza pe impresii. Esti o personna. Nu esti uman, iar eu nu vreau sa te mai vad. Nici nu o sa mai fie cazul. Maine plec de-aici. Eu nu pot colabora cu hiene.„ Radu a ras aproape isteric. „Tu ma parasesti pe mine? Cand te-am cunoscut nimeni nu se uita la tine. Erai doar o misterioasa dependenta de munca. Habar nu aveai sa razi din suflet. Eu te-am crescut , eu te-am facut femeia de azi. Esti a mea , pur si simplu. Trebuie sa intelegi asta. Vrei sa stii de ce nu a venit la tine si te-a chemat pe aeroport? Nu s-a speriat, nu a fost niciodata fricos. Doar ca l-am scos la o bere. I-am vorbit de tine si l-am pacalit. I-am spus ca nu ai putea sa traiesti fara mine. Tu depinzi de mine”. Vocea i se auzea din coridor, iar Bi se facea tot mai rosie. „Nu-s dependenta de nimeni. Am crezut ca esti uman, ca ai ceva sub superficialitatea aia care nu iti permite sa tii conversatii care nu-s despre vreme si politica. Ai ajuns aici pentru ca eu te-am adus. Am garantat si muncit pentru tine. Si acum, cand singurul barbat care m-a facut sa rad a avut un accident, tu imi razi in fata. Paraseste biroul asta”.

I-a deschis usa. La 5 minute, a iesit in fumoar. A chemat-o pe Cristina si i-a spus ca isi ia concediu. Trebuia sa mearga pe munte. Si trebuia sa fie marti la Torino. Indiferent cum. Nu era normal sa se termine asa. Nu, nu cu Razvan, nu in felul asta.

 Sambata. Udinese-Juventus 0:2. Razvan schiopata si zambea. Marcase Radu la revenire. Si Kaio Jorge. Deja stia echipa pentru marti. Dupa meci, a ramas pe Friuli. Se asezase pe scari si fuma. Nu stia ce asteapta, nici macar nu stia daca asteapta ceva. Stia ca trebuie sa bata Hamburg. Pavel Nedved s-a asezat langa el. „Bucharest wasn’t kind to you, right? „. A evitat raspunsul. „I still have an Anfield to burn, Pavel. I still have a perfect hattrick from Benta to see. And at least 2-3 Champions Leagues to win. That is if you don’t fire me”. Pavel a ras. Andrea il trimisese sa ii spuna de o marire de salariu.

 „Juve are nevoie de ambitia ta. Cum sa te dam afara? Esti inima echipei asteia. Tancul are nevoie de motor si inima. Tu le ai pe ambele. Dar se vede ca nu ti-a priit Bucurestiul. Poti sa vii luni la antrenament? „. „Pot sa vin si maine, acum ma duc sa urmaresc Liverpool , sa vad ce as mai are Klopp in maneca. Probabil Jota, desi pe el il cunosc. O sa fiu onest. Bucurestiul nu mi-a priit, si acum tot ce pot e fotbal. Asa ca asta fac”. Pavel a zambit. Intelegea. „ Ne vedem luni la antrenament, allenatore”. S-a suit pe Harley-ul nou si . Si a plecat gonind pana la Torino. Catre Gino. A luat un Cold Brew si Gino a vrut sa ii spuna ca a sunat cineva dupa el. „Nu-mi pasa, ma duc sa studiez Hamburg si Liverpool , Gino. Daca vrei sa vii maine la mine, am o Sangria”. Si-a luat Cold Brew-ul , a infipt dreptul in ambreiaj si a decolat. Din nou. Nu avea marsarier, nu stia ce e aia frana. Se gandise la niste linii, dar trecuse de acel moment.

 A parcat si a fumat o tigara. Avea un gust si mai bun. „Cand scapi de moarte, fumeaza o tigara. Are gust de 4-4-1-1. Si de goluri in porti engleze”. Radea. Putin, dar radea. Culmea, desi Bucurestiul il daramase, inca avea putere. Sau se sprijinea pe ceea ce ii mergea. Si era suficient pentru moment. A urcat in lift dupa ce a stins tigara. A aprins becul, si si-a dat seama ca usa era deja descuiata. In fata lui, o splendoare. Francesca. In cea mai rosie rochie a ei. Voia sa vorbeasca. I-a turnat un pahar de whisky (fata asta tinea la tarie) si si-a desfacut o Stella. „Nu inteleg cum poti sa bei asa ceva. Cu ce pot sa te ajut, Franci?”. Era oficial si rece. Adevarul e ca il deranja. Voia sa se uite la fotbal si sa ia albumul cu poze de acum 6 ani. Nu sa o vada. A inceput sa ii vorbeasca delicat , aproape ca intr-un rol de „damsel in distress”. Si i-a pus o ultima intrebare „De ce ?”.

 Privirea lui era goala. Privirea lui era langa Turn. Era la acel teribil NU. „ Franci, adevarul e ca eu nu pot fi cu tine. Esti o femeie de nota 1000, de o frumusete nenaturala aproape. Dar , oricat vreau, oricat incerc, nu pot fi acolo. Sunt cu inima in alta parte. Oi fi personajul negativ, poate nu ma intelegi, dar trebuie sa respecti onestitatea. Eu nu pot fi al tau si nu sunt persoana potrivita. Adanc, simti asta” Ii vorbea in franceza. Pentru ca stia sa se exprime usor si sa gaseasca sensurile facil. „Lumea mea e acum doar alb-negru. Atat. Iar tu meriti culori, curcubee si insule. Eu nu le pot oferi. Niciodata. Sufletul meu nu e acolo”. Francesca s-a ridicat, a pasit in ritm de tocuri spre el. L-a impins in usa, i-a lipit o palma si a plecat multumindu-i de sinceritate. Macar avea ochii limpezi, se gandi Razvan. Apoi, deschise TV-ul si puse ultimul meci al lui Liverpool. Acel 3-0 de la Napoli de care toti vorbeau . Si tot auzea „ Nu ai avut inima” . Si murmura „De-acum, cu siguranta nu o sa mai am”.

 Habar nu a avut cand a scris 6 pagini de notite, habar nu a avut cand deja incercuise numele lui Jota si ii pusese lui Konate eticheta „trebuie presat”. A mai deschis o Stella si a iesit in balcon. Luna era rosie si el fuma Marlboro.

361 de Volti

Fucking 4-0. 4-0 Decimasera Hamburg. Liderul Germaniei, echipa la moda. Vlahovic de 2 ori, Ramsey care la 36 de ani intinerea si Miretti. Cat de bine jucase pustiul, cat de bine alergase Kulusevski, cat de bine statuse pe centru Zakaria. Totul se legase ca pe snur. Lansari, interceptii, tot. Prima deplasare in eliminatorii dupa nenorocirea de meci de pe Anfield. Si BUM! Juve daduse cu tunul. Iar el.....el se gandea la ce ii spusese Gino marti seara la Bordeaux-ul ala sec. "Allenatore, nu mai fugi, lasa orgoliul". Si nu putea.

Parca totul era in 2 dimensiuni. 4-0, zambetul de victorie, demonii de pe Anfield spalati, extirpati, Cuadrado jucand demential pe dreapta. Si gandul ca ar putea prinde un zbor de Bucuresti. Totul se intorcea catre casa. Catre baile cu gheata, catre palma luata acum 7 ani cand il vazuse prizand. Catre dusul pe care i l-a pus in cap cand lui ii tremurau toti muschii. Catre toate pastilele de inima cu care il indopa ca sa ii tina ritmul cardiac scazut. Si catre Otopeni. " In tricou cu Zambrotta. La dracu". Reporterul de la Bild il intreba de planurile de retur. S-a calibrat "We're at half time. Still 90 minutes to go. We need to keep up the rhytm. Hamburg are still the most in-form team in Bundesliga. It's not over yet". Desi, stia ca nu e asa. Nu ii placea sa dea cu toporul. Nu o facuse decat o data. Cand daduse Interului acum un an cu terenul in cap pe Meazza. Atunci cantase. Dar aici era Europa. Era visul juventin. Era meciul renegatilor. Si el ii conducea. Si se renega pe sine insusi. Francesca ii trimitea mesaje de felicitare, pana si Vanessa ii scrisese. Se uitase la telefon, raspunsese politicos. Francesca in rosu nu mai era interesanta. Nici macar rasul accidentatului Chiesa nu il mai bucura. Era pe Kogalniceanu. Cu un Cold Brew in mana. Tusind de la atat Marlboro. Si capul ala blond vorbind despre strategii de criza, oprindu-se si spunandu-i sa le reduca. Si el aprinzand sfidator inca una. Dandu-i fum in ochi.

Apoi, blank. S-a ridicat de la masa presei, Nedved i-a strans mana si i-a spus ca Liverpool e posibilul adversar din sferturi. "We'll break their damn fortress. We'll burn Anfield, Pavel. You heard me. We'll burn it". Pavel il privea cu mandrie. Parca simtea ca are dreptate. Ii arunca un pronostic. "3-0. Hattrick Benta. Ai auzit bine". Nedved se uita mirat. Benta revenise pe locul de 6. Daduse 5 goluri tot anul. Dar a dat din cap, i-a strans mana si l-a lasat. A intrat in vestiar. Urland. "You were fucking awesome. Everyone is free tomorrow. See you Friday". Si-a luat rucsacul, s-a oprit in drepul lui Pavel si i-a spus "Running to Bucharest. Will come back tomorrow evening. Dead or alive. I have an Anfield to burn". Nedved a zambit , i-a urat drum bun. A iesit la taxi. Nu stia germana. A inganat adresa "Flughafenstr 1-3". A ajuns in 15 minute. Calculase ca ar putea prinde avionul cu 3 minute inainte de imbarcare. Era o priveliste. Un antrenor victorios in Champions League fuge prin aeroport de la bilete , la check-in , la securitate. Escala in Viena. 8 ore intre zboruri. "Cum sa nu", se gandea. In Viena gasesti motociclete. 11 ore. Teoretic. La 230, le reduci la 5. Ajung la 11 in Bucuresti.".

11:00. Francesca il suna. I-a raspuns prin casca. Il intreba unde e. Cand a zis Bucuresti, ea nu a inteles nimic. Evident ca nu a inteles. Nu stia, iar in ultimele 6 zile ii tot daduse 404 dupa 404. "Chi e lei"? A negat ca ar fi vreo ea fara sa clipeasca. Tehnic, nu mintea. Nici nu stia daca o vede. Doar ca trebuia sa faca asta. I-a spus ca l-a sunat Federatia si trebuie sa vorbeasca cu oamenii de la tineret despre niste turnee. Din nou nu mintea. Doar ca erau aranjate de mult. Biblioteca Nationala. "Parca sediul era pe Nerva Traian". Viraj prin intersectie, pe rosu peste 2 continue. "Ha , bate o Yamaha la asa ceva". Francescai i-a zis ca trebuie sa inchida si o suna cand aterizeaza. S-a gandit ca e posibil sa nu o mai sune. Deloc, niciodata. Sa redevina o fantoma. Era oarecum momentul adevarului. A urcat la receptie cu trandafiri albi. O privea pe fata de la receptie si ii zambea. "Sefa e? Livrare urgenta. Spune-i ca Trezeguet nu rateaza niciodata. Va intelege" .

Cand fata a sunat, i-a auzit vocea autoritara. "Meeting. Termin in 15 minute" . A privit fata de la receptie in ochi, aproape rugator. Curajul lui nu mai tinea mult. "Chiar daca Trezeguet nu rateaza niciodata?". Din cealalta parte s-a auzit liniste. Si 30 de secunde mai tarziu "Va trimit restul informatiilor pe e-mail. Mi-a facut o deosebita placere sa discutam. Astept sa ma contactati pentru orice intrebare" La cum o cunostea, alea 15 minute erau despre pisici. Nu azi. S-a ascuns in lift. Cand a iesit, fata lui radea , iar Bi privea receptionera. "Parca ziceai ca....." Si i s-a pus o mana la gura, un buchet in fata si a fost luata pe sus. "Cristina (scria pe bagde), azi ii amani toate meetingurile, da?". Cristina a ras si a exclamat DA. "Se pare ca Trezeguet asta, cine naiba o fi , chiar nu rateaza niciodata". Nu a lasat-o sa se intoarca. A scos-o pe sus din agentie. "Or sa imi cada pantofii, posibil sa imi crape fusta". A depus-o in lift si a impins-o sec in perete. A urmat cel mai puternic sarut pe care l-a dat in viata lui. Intai i-a dat 2 pumni, apoi s-a topit. Si a ramas in bratele lui si timpul s-a oprit intre 4 buze ce asteptasera 7 ani momentul asta. Cand liftul a facut zgomotul de parter a luat-o chiar in brate. A scos-o pe sus. "Fusta.....". I-a ras in nas si i-a spus "nu mai ai nevoie de ea. Cine poarta fusta care nu e de piele pe motor?". Ea razand, el fericit. Parea prea bine sa fie adevarat, desi clipele alea nu se puteau cuantifica.

Evident ca a aparut Radu. Nu a zis nimic, nu a salutat , doar a incercat un croseu. Prea de departe, prea prost dat . Prin aer. A depus-o pe Bi jos. S-a uitat la ea, s-a uitat la el. "Nu te provoc, pentru ca stim bine ca esti praf la box. Nu te voi baga in seama. Daca vreti, eu plec la Federatie". In clipa aia, ochii ei il fulgerau din nou. Ca la Gino. S-a lipit de el, i-a zambit lui Radu si i-a spus ca si-a luat o zi libera. Daca se potoleste , se vor auzi la telefon seara. "Incotro?" Nu i-a raspuns. Privea cerul, pe ea, si din nou pe repeat. " Serios, Razvan? O sa te sperii din nou? Ce urmeaza? " A luat-o din nou in brate si a pus-o pe motocicleta. "Ultima oara cand am fost acasa, era o cafenea misto la Turn. Cel mai bun Cold Brew pe care l-am baut in Romania. Suficient pentru tine?". De data asta, l-a sarutat ea. Casa nu mai era demult un spatiu safe pentru el. Dinainte de acum 7 ani. Prea multe cruci. "Infruntam demoni?". "Nu, ardem obsesii ca sa la facem loc altora noi. Iti e suficient?" Mirosea florile, se uita la el si a apasat ambreiajul.

55 de minute mai tarziu, cateva zeci de semafoare trecute numai pe rosu, o coafura total despletita si o cravata aruncata aiurea, erau in cafenea. "Este cel mai bun Cold Brew din Romania. De ce taci? Si de ce fumezi ca un turc?". "Fumez ca un juventin si savurez o cafea. Poate te intrebi ce mi-a venit. Ai o ora?" A dat din cap afirmativ, iar el si-a pornit cronometrul. I-a povestit fiecare conversatie imaginara pe care a avut-o cu ea, i-a spus ca a urat-o de zeci de ori , ca a vrut sa o sune de milioane de ori, ca i-a format numarul si s-a speriat. Si ca doar acum a fost capabil. "Nu stiu daca e prea tarziu, habar nu am ce vrei, dar trebuia sa o fac. Ca sa ard Anfield"

Ea a tacut. Stia ca e analitica si ca , desi ii plac surprizele al naibii de mult, ia deciziile la rece. La fel cum era Cold Brew-ul asta. "Si dupa ce arzi Anfield, Bernabeu, si cuceresti Istanbulul, incotro? Nu ma intelege gresit, nu am venit degeaba la Torino fara vreun scop. Dar pasiunile ard. Frumos, dar ard. O stii mai bine ca mine. O stii pentru ca prin ea m-ai cunoscut." Se referea la Raisa. Acel avatar , care nu era avatar. Cei 11 ani pe care nu ii putea nega si nu i-ar fi negat niciodata. Parisul si ziua pe Bernabeu. A tras un fum de Marlboro si a deschis gura "Urmeaza un alt 12 Februarie. Langa ruinele Delle Alpi. Cu tine in tricou alb-negru. Si cu Cold Brew in mana. I am not safe , Bi. Si dupa cum stii, safe is boring. Safe is Radu. Nu-ti face griji, doar m-a vazut ducandu-te in brate. Nimic nou". Si ea radea cu o pofta nebuna. Un ras ironic pentru care o iubise mereu. "Ca sa iti vorbesc pe limba ta adevarata : vas te faire foutre. Boule, am venit la Torino cand eram cu el. Am plecat de langa el cu tine pe motocicleta. Nu vreau safe. Vreau sa nu ardem. Vreau sa stiu ca fitilul e suficient de lung incat sa fiu fericita, chiar daca tu nu mai ai de ars stadioane. Acum , e adrenalina multa. Asa multa, ca sigur o sa pierzi zborul. Sau daca nu il pierzi , aterizez cu tine in Torino. Dar asta dureaza o saptamana-doua, o luna, un an. Eu nu vreau asta"

I-a dat cu fumul iar in ochi. "O sa prind avionul, tu o sa iti termini saptamana. Marti vii la Torino si esti inspiratia mea blonda. Intre timp, respiri, te cateri, te duci pe Fagaras, mai faci o data Negoiu. Te calmezi. Iei deciziile corecte. Un singur lucru trebuie sa stii. Torino-Bucuresti cu avionul e jumatate de zi. O sa te bantui zilnic, daca tu crezi ca vei scapa de mine. Acum 6 ani iti spuneam sa ai grija ce iti doresti ca e posibil sa se intample. Nu stiu daca ti-ai dorit, dar cu mine te-ai procopsit mai rau decat cu purecii". I-a dat din nou cu fum in ochi. A sarutat-o iar adanc, pasional, nebunesc. "Mai luam o tura de cafea?" Ea a dat din cap. "Trebuia sa imi strici tu planurile, trebuia sa se trezeasca curajul in tine acum. Eu lucrez cu agende , Razvan, nu cu usi desenate cu sisteme tactice. Da, sunt misto pentru dependentii ca tine. Eu sunt cerebrala, eu am alte repere. Eu am nevoie de un plan". El radea si a scos un bilet dus de Torino. "Planul asta e suficient? Iti luam din Torino tricou cu Trezeguet". Bi zambea. Frumos, cu dragoste. Da, era dragoste, nu se insela. "Tu si planul tau etern cu rucsacul in spate si bricheta gata sa mai dea foc unei institutii. Nu imi place anarhia, stii asta. Tie da. De aia esti fascinat de Zelea Codreanu. De aia le ceri jucatorilor pase dintr-o bucata. Tu traiesti la 361 de volti, eu iubesc frumusetea clasica a muntelui. Pe care tu ai chef acum sa il dinamitezi. Era totul clar. Avansare, copil, business propriu. Si te-ai trezit tu sa profiti de tot ceea ce stii despre mine. Razvan, NU vin. Nici astazi, probabil nici peste un an , nici peste 5. Tu ....esti ce vreau...dar nu ce-mi trebuie".

A tras un fum, a zambit, a baut. "Had to do it. Had to win or get you out of my system. You chose. Now, there isn't another maybe, tomorrow is a whole other day. Udine next." A stins tigara, a pus-o pe motocicleta. A infipt piciorul in pedala adanc. 40 de minute mai tarziu, o depunea in fata usii , o infigea din nou in perete si o saruta mai pasional decat a sarutat in viata lui. "Reciteste Jocul Ielelor. Tu trebuia sa fii Maria." S-a suit pe motocicleta si a plecat spre aeroport. Cand a depus motocicleta la Honda in Otopeni, plangea. 8 ore mai tarziu, ateriza la Torino si o suna pe Francesca. I-a cerut sa il astepte la ea cu un pahar de vin. L-au baut, a parasit-o in 3 cuvinte. Si s-a suit pe Harley. A doua zi, in Gazetta dello Sport, aparea imaginea unui Harley zdrobit. "L'allenatore della Juventus sopravvive a un incidente in moto. Prima affermazione: l'Udinese è la prossima"

Regrete

 

"Iar m-a vandut Gino? Data viitoare nu mai vede bilete". Incerca sa glumeasca. Dar il privea adanc, aproape satanic. Se uita in sufletul lui. Si el intr-al ei. Se priveau psihotic, ca doi amanti nebuni care amana de prea mult timp, dar se sorb din priviri. Tot ea a rupt tacerea. Se pricepea al dracului de bine la asta. "Te-ai schimbat, ai devenit mult prea prudent. Mult prea speriat. Mult prea dependent". O auzea si ii confirma teoria. Isi aprinse instinctiv un Marlboro. Stia ca Gino il lasa sa fumeze. Si trase adanc. Foarte adanc. Dureros in plamani de adanc. "Esti bolnav, nu? E singuratatea? Te tot ascunzi in spatele unor actrite, te tot vad cu roscate. Ce ai? Unde esti?".

Doar o privea. "De ce ai venit pe stadion? Tu m-ai blocat. Ce vrei sa stii? In 5 ani, nu ai dat un telefon. Ce vrei de la mine? Nu ti-ai incheiat misiunea? Proiectul tau era sa ma ridici. Sa nu mai trag, sa las whisky-ul, sa nu mai beau coniac. Sa las Chindia si oboselile in urma. Sa nu mai plang dupa Vanessa. Ti-a iesit. Ce mai vrei acum? ". Prin vene , ii trecea ura. Furie. Nervi. Si multa , multa pasiune. Vorbea plat si calm. Dar taia adanc. "Chiar ai uitat-o pe Vanessa? Dar pe Raisa? Dar pe Becca? Dar toate celelalte avataruri? Cate iti mai faci? Cate obsesii mai ai? Si mai ales, cand ai si tu curaj in fine? Pe Anfield, acum 6 luni, ai clacat. Puteai sa ii ataci. Dar nu. Te-ai ascuns. 1-0 si apoi Jones. Da, a jucat bine Benta. Dar nu e Federico. Si stii asta" . Simtea cum ii creste furia in vene.

"Serios? Ai venit tu sa imi dai lectii de tactica? Mie? Am luat cel mai bun antrenor al anului 3 ani. Crezi ca e vreun detaliu despre vreun meci pe care sa nu il stiu? Crezi ca nu visez meciul ala? E anul nostru. Miretti vine din spate, Rugani e la un nivel magnific. Zakaria e cel mai bun 6 din lume, Dusan e in forma vietii, Berna a devenit in fine jucatorul pe care il banuiam. La vara iti vei inghiti cuvintele. Nu e frica, nu e suferinta, e inteligenta. Deci, ce vrei?". Privea in continuare prin el. " Imi vreau prietenul inapoi. Vreau sa il sun la 4 dimineata si sa vorbeasca cu mine despre literatura. Vreau sa isi ignore munca pentru ca am eu o traducere de facut. Vreau sa ma sune. O data la luna". Inca isi tinea garda ridicata. Nici el nu prea stia de ce. Gino se uita la el si soptea "Bella ragazza, allenatore" . "Nu, nu il vrei inapoi. Daca nu voiai sa il pierzi, aveai un bilet dus Torino. Ai ales sa stai ca o lasa. Imi spui mie ca sunt precaut? Mie? Petru numele carui duh vrei tu, cum ai curajul asta? Prietenul ala al tau a murit pe Otopeni." O privea adanc.

A vrut de multe ori sa o sune. Dar nu o putea ierta. Pentru ca o voia a lui. Pentru ca simtea ca intre ei e mai mult decat prietenie. Sau poate era doar nebun dupa ea. Amanase Juve ca sa ii spuna ce simte. Dar , se speriase. Asa ca , a facut singurul lucru pe care il stia. A chemat-o la aeroport, si i-a dat un bilet dus. Catre Torino. Spera ca aerul de Piemont ii va limpezi creierii. Ca va fi capabil sa faca ce nu facuse cu 6 ani inainte in cea mai frumoasa zi de nastere din viata lui. Dar l-a refuzat. Cu zambetul pe buze. I-a dat un Cold Brew, si i-a zis sa ii puna pe italieni sa mai si dribleze. Il refuzase tocmai ea. Tocmai ea care statuse sa ii ia tensiunea, sa ii faca dusuri cu gheata, sa il puna in masina, sa il duca la antrenamente. Pentru ca nu voia dezintoxicare si pentru ca nu mai putea trai fara mizeriile alea de prafuri albe. Tocmai ea, care isi facuse casa in casa lui ca sa il ridice. Si cand voia sa ii puna, in felul lui, lumea la picioare, ii spunea sa ii invete pe italieni sa dribleze. Toate astea i se invarteau in minte in acele 5 minute de tacere. A continuat pe un ton la fel de plat "Dupa cafeaua asta, te duc la hotel. Sper ca ti-ai gasit la Hilton" .

A ras. Nu plin, nu molipsitor cum radea ea de obicei, ci amar. "Am pierdut o zi. Nu m-ai inteles, probabil nu vrei sa ma ierti. Consideri ca am tradat. Ca am gresit ca Ramsey pe Anfield. Pe el, l-ai iertat. Ba chiar l-ai facut vice-capitan. Pe mine ma condamni. Ma razi cu katana. Nu merit". Se uita la el cu niste ochi din care ieseau fulgere. Raspunsul nu a intarziat sa apara. "Ba meriti. Nu e katana, e iatagan. Intra direct in ficat, cu hemoragie. Mai dureros. Dar la fel de letal. Te-ai ascuns dupa scuze si obsesii. Nu, nu ai tradat, ai dezertat. Nu esti Ramsey, el a gresit incercand sa faca ceva bun. Pasa aia putea sa fie fabuloasa. Tu ai pasat inapoi de frica, ai dezertat. Ai parasit echipa pentru ca ai considerat ca ti-ai atins obiectivul. Fara sa vezi ansamblul. Culmea, fix tu. Tu, care ai o viziune paradigmatica. Tu nu esti Ramsey. Tu esti Ronaldo. Ai bifat proiectul, ai luat banii, ai plecat."

O strapungea si continua sa fumeze. Al catelea Marlboro era oare? Da, al noualea. In 25 de minute. Ai fi putut taia tensiunea cu cutitul. Isi masura cuvintele pentru a nu avea un acces de pasiune. Oare de ce, il intreba propria constiinta? Pentru ca e prea tarziu, isi raspundea, desi realiza ca se minte. Era acolo, in fata lui, timpul se oprise, Gino adusese a doua tura de Cold Brew. "Allenatore, iti mai las 2 randuri pe bar. Aveti de vorbit. Lasa deschis. Vine baiatul la 5. Poate pana atunci, te prinzi.....Daca nu, vino maine la mine. Am un Bordeaux sec, cum iti place. Dar, ar fi pacat". Ea il privea cu toata ironia de care era capabila. " Tu chiar nu te prinzi? Trebuia sa fie momentul tau. Nu al meu, nu al echipei. Al tau. Toate dusurile alea cu gheata in care te-am bagat, toate momentele in care am stat la capul tau si am povestit si in care tu , in sevraj, imi tot dadeai sfaturi mie, toate maratoanele de film , nu au fost parte a niciunui proiect. Doar ca tu trebuia sa te gasesti. Sa ajungi unde meritai. Singur. Si esti pe cale sa dai chix dupa standardele tale. Cineva trebuie sa te trezeasca. Nu Hamburg e problema, nici Lautaro azi. Ai construit o masina. Dar nu ai o turbina. Iar aia vine din inima". Isi luase cafeaua. Se uita la gheata, se juca cu cuburile, sorbea linistit din cafea. "Inima mea s-a oprit pe Otopeni. Atat vei scoate de la mine". A sorbit adanc din cafea, terminand-o. Si-a mai aprins un Marlboro. " Harley-ul e afara. Te duc la Hilton sau vin cu tine la terminalul de Bucuresti cu cel mai bun Cold Brew din Italia? ".

Ea il privea adanc. Grav. Aproape nostalgic. "Undeva , m-ai pierdut. Sau te-am pierdut. Oi fi eu din carti, oi fi incurabila, nu te mai cunosc. Dar nu asa trebuia sa decurga povestea asta, Razvan". Fulgerele disparusera, iar lui nu-i placea asta. Nu facea pe alfa, de fapt ura atitudinea asta. Intelegea de ce nu reactionase impulsiv. Era instinctul de auto-aparare. Foarte puternic. "Povestea asta nu are sequel , Bi. Nu fi un sfert de Dumas. Povestea asta a fost un Suflete Tari cu final camilpetrescian. Fara va urma. Pe Otopeni. Cand ai intors spatele, desi eu intorsesem capul. That's where you wrote the end." Fuma adanc, garda slabind din ce in ce mai mult. A incercat sa se calibreze. Ca un M3 de calitate. "Cum mai e Radu? E in continuare acelasi filfizon sarmant gol de esenta? N-o sa inteleg niciodata ce ai vazut la individul ala." Ea a ras. "Te recalibrezi, nu? Mistoul a fost mereu arma ta secreta. Realizezi ca nu functioneaza cu mine , nu? Nu-ti pasa cum e Radu, nu-mi pasa cum e. Remember 12^th of February. 6 years ago. Cold Brew, in frig , aici. Cand i-am zis lui Gino ca dupa toate experimentele, tu vei face echipa asta mare. Ca Europa va tremura la numele vostru. Ca Allegri a fost o intamplare, si tu vei instaura dominarea alb-negru. Si nu esti departe. Dar ai nevoie de inima..."

O privea calm. Se uita in scrumiera, se uita la poza cu echipa lui Max din finala cu De Sciglio erou acum 8 ani, apoi isi intoarse privirea catre ea" Banuiesc ca tu crezi ca inima mea e la tine, nu? Ca tu ai impresia ca tu esti pasiunea mea secreta. Ca te caut in tot , ca te visez, ca te vad schimband viteze, flirtand pe plaja sau band vin alb. Banuiesc ca tu asta crezi , nu? Crezi gresit. Era acolo. Dar ai strivit-o pe Otopeni. Povestea asta, sequelul pe care tu vrei sa il scrii, e ca Scarlett. O varianta nefericita a unei carti prea mari pentru sequel. Bi, i did like you. Still do. You're my favorite human being, bar none. But that's where it stops. I'm..............." Si a ramas fara cuvinte, privind-o. Ea s-a ridicat si i-a luat capul intre maini. Ii atingea fruntea, iar pulsul lui era probabil mai mare decat al lui Weston pe Anfield dupa 15 km alergati in nenorocirea aia de 1-2. "It doesn't stop. This story has just begun. You know it, i know it. That's how much you can today". S-a ridicat si s-a asezat in spate pe motocicleta , dupa ce si-a pus Cold Brew-ul in termos. Fara casca (cand vreodata a purtat ea casca), cu mainile infipte in talia lui. A gonit. Cand au ajuns in parcarea aeroportului, el plangea pe sub casca. A respirat adanc, s-a sters usor. I-a dat geanta, a imbratisat-o puternic. "Invata-i pe romani cum fac italienii PR cu gheata". S-a suit pe motor. Si a gonit. Spre nicaieri. Ore bune. Era amiaza cand s-a oprit la un hotel sa doarma. S-a trezit din cauza "Wordlife". S-a uitat sperand pe ecran. Era Francesca, speriata ca nu stie unde e. "Ajung in cateva ore in Torino, ragazza. A trebuit sa ma limpezesc dupa minutele alea cu Inter. " Ea a ras senzual si i-a soptit ca il asteapta in rosu. Si totusi, in mintea lui rasunau cuvintele lui Gino "ar fi pacat". Da, chiar e.