duminică, 20 octombrie 2013

Mr. Slam Dunk

Shane isi bea linistit cafeaua pe terasa apartamentului sau din Manhattan. Aprinde un Marlboro rosu lung si scena seamana cu una de acum 10 ani. Cafea neagra, Marlboro rosu lung si balconul lui. Pana sa ajunga la redactia Times mai are cam 2 ore. Timp suficient sa treaca pe la Carmen, sau poate pe la Roxanne pentru un pahar de distractie. Insa nu prea are chef de femei astazi, are chef sa-si bea linistit cafeaua in balcon ca un om fara vreo graba. In fond, ce-ti aduce graba? Stie la fel de bine cum o stie si Claudio: 7 gloante in piept. E ciudat ca isi aminteste acum de nebunia de acum 3 luni cand a asistat neputincios si legat de un stalp la ciuruirea celui mai bun prieten. Era noapte, cineva i-a luat si i-a bagat intr-o duba, evident fara voia lor, i-a legat fedeles, si i-a dus in acel depozit morbid de pe John Walters 31 unde au stat fata in fata si a vazut cum prietenul sau e taiat cu sabia, chinuit cu lama de ras pe testicule, si impuscat de 7 ori cu un Colt de calibrul 48.
Inca ii tiuie urechile de la zgomotul gloantelor. Nu-i uraste pe cei care l-au lichidat pe Claudio , asta se intampla cand intri in lumea pariurilor ilegale si ii furi pe dealeri, dar ii uraste teribil pentru zgomotul acelor gloante. Cand cineva claxoneaza in trafic, cand ii suna telefonul sau cand tipa o femeie de fericire el vede gaurile din trupul lui Claudio, dar mai ales aude zgomotul ala inconfundabil pe care il face Coltul cand cineva il foloseste de la o distanta atat de mica. Multi i-au spus lui Shane ca e inuman, ca nu arata compasiune fata de Claudio, ca e cinic pentru ca se duce la Carmen de cel putin 4 ori pe saptamana si nu joaca sah. El insa ii lasa in pace. Niciodata, niciodata nu i-a pasat de ce cred astia care se tot baga in seama si fac pe moralistii. Il doare fix in cot, nu plange pentru ca tipul si-o merita, iar Carmen e atat de sexy ca nu are rost sa ai compasiune. Colegii de la Times ii spun lui Shane Mr. Slam Dunk. Pentru ca ii place sa cada de pe cai mari, de la inaltimi mari, pentru ca ii place sa riste. In viata lui nu a scris un rand neutru. Uraste Lakers de mic copil si se vede in cronicile lui. Ii place soccerul mai mult decat fotbalul american ,desi e un newyorkez pur-sange, si o afirma de fiecare data cand are ocazia. De cate ori nu si-a dorit editorul sa il concedieze, de cate ori....! Dar injurat sau aplaudat, e cel mai citit si publicitatea de pe blogul lui e cea mai scumpa din online-ul sportiv. Pur si simplu e o masina de bani. La fel si in viata privata, e o masina. Nu ii pasa de ceilalti cat lui ii e bine. Dupa ciuruiala lui Claudio s-a bucurat. S-a bucurat ca pe el nu l-au atins. A scapat fara vreo zgarietura. Si de la inmormantare i-a facut lui Carmen curte. Pentru ca asta voia.

Shane se trezeste brusc din amintiri pentru ca suna usa. E menajera care vine mereu martea sa faca curat. Nu are cine stie ce, poate doar o cutie de pizza si o sticla de Cola uitate, dar e meseria ei. Shane se uita la ceas si vede ca si-a luat timpul sa bea cafeaua si mai are cam o ora. Intra in dus si in 15 minute e gata. Camasa albastra e la dunga, blugii negri sunt curati ca lacrima, pantofii lustruiti, sacoul sta perfect drept. Arata impecabil. Dar la fel de impecabil arata si posteriorul lui Sheilei, menajera blonda, de care tot fuge de luni de zile. Azi nu se mai abtine si ii trage o palma. Fix peste posterior, da. Mr Slam Dunk has to score. Ce urmeaza? Pai cea mai intensa jumatate de ora pe care a avut-o vreodata. Dupa ce jumatatea de ora se termina, se uita la ea, se uita la ceas, isi aprinde o tigara si o fumeaza pe fuga , dandu-i Sheilei ultimul fum in fata, se spala si se aranjeaza si sare in taxi. A inceput ziua bine. Gaseste chiar si 2 complimente pentru Lakers, care au jucat binisor ieri cu Knicks si o suna pe Carmen sa-i spuna ca diseara vrea burgeri si Cola. Apoi intra in redactie, imprima cronica, o arunca pe biroul tocilarului care ii e sef , Dan, si se duce inapoi in birou unde isi cocoata picioarele pe masa, aprinde o tigara, si bea din cafea. In 15 minute incepe Juventus-Milan si are un chef nebun sa vada cum paseaza Pirlo si cum se demarca Matri. Si asta pentru ca acum nu mai aude zgomotul Coltului, ci gemetele Sheilei, claxoanele si injuraturile. Exact ca acum 5 luni cand Claudio nu il bantuia. Trage un fum, il trimite in vant, bea o gura de cafea si vorbeste ca pentru sine. Drum bun prietene! De astazi, Mr. Slam Dunk te-a eliberat!

30 de milimetri


30 de mm. Atat are teava unei pusti performante fara luneta. Nici mai mult, nici mai putin. 30 in cap. De ce 30 si nu 33, n-ar putea sa ne spuna nici Colt. Poate e cifra perfecta, poate se incalzeste metalul, cert e ca are fix 30. Si e extrem de bine. Numai ieri ma uitam la un test in poligon facut de un prieten. Face o tinta zob de la peste 1 kilometru. Totul e sa nimeresti cartonul ala mai sus de talie. Ce simplu pare, nu? Chiar e. In schimb, cu oamenii e foarte complicat. Pentru fiecare dintre noi exista masura lui 30 de mm, dar nu coincide niciodata. Vreau sa zic ca sunt 6 miliarde de combinari de 30 de mm. Iti dai seama cate carabine M4 ar iesi din atatea combinari? Nu sunt matematician, imi plac mai mult cuvintele, dar stiu ca ar iesi indeajuns de multe incat lumea sa se prabuseasca sub puterea focurilor lor.
Exact asa iti dai seama de diversitatea umana. Prin variabila acestor 30 de milimetri. Teoretic, ea este individuala, neimpusa, cladita pe credinte si experiente individuale. Partea proasta e ca 3/4 dintre noi le-au uitat. Nu e greu sa iti dai seama de asta, trebuie doar sa asculti o conversatie in parc, in autobuz sau in cafenea, trebuie doar sa privesti vesmintele ca sa iti dai seama ca oamenii de azi se impart in 3, hai 4 cutii de carton , in care nu incape decat o variabila de 30 de mm. Aproape o reducere la absurd. Si uite de aia imi place mie sa merg pe jos. Asa imi mentin limita mea de 30 de mm si ma feresc de cutiile de carton, si de urmele pe care le lasa pe fetele si in gandirea oamenilor ele. Pe strada ma cufund in zgomote, in claxoane, in tipete, in mirosuri, in flori, in cafea si in tutun. Si nu numai. E o varietate eterogena de elemente in care ma cufund si care ma fac sa imi amintesc ca eu imi apartin numai mie si nimic mai mult. Eu nu sunt al vreunei cutii sau al vreunei aderari sociale sau politice. Pentru ca astea sunt cutiile de carton de care iti vorbesc.
Sincer, imi pare rau de copilul muscat si omorat de caini, de pensionarii care nu au bani de intretinere, de tinerii care au locuri de munca proaste. Dar imi pare rau si de cainele care vede numai picioare in cap si nu mananca poate luni de zile decat gunoaie, ma gandesc si la aia care muncesc pentru a plati pensie unui om si jumatate si nu le plang de mila celor care au locuri de munca proaste doar pentru ca ei le-au ales. Masura mea de 30 de milimetri sunt eu. Eu traiesc pentru azi, si numai pentru azi, in 2 dimensiuni diferite in care oamenii trebuie sa fie oameni, in care responsabilitatea actiunilor tale e numa a ta, nu a vecinului, nu a societaii. Asta e avantajul cand traiesti intr-un etern azi, cand nu te intrebi "ce mama dracului fac maine?"": nu depinzi de nimeni altcineva decat de tine si faci exact ce te taie capul pentru ca esti constient ca nu mama, tata sau cersetorul de la colt vor suporta consecintele, ci tu.

Si uite asa cei 30 de milimetri ai mei imi spun sa nu fiu civic. A fi civic inseamna a te baga in cutia ta de carton, a scrie poezie doar intr-un fel, a manca ce au altii chef, a sta exact acolo unde vor altii sa stai. E enervant si plictisitor, asa ca de ce as face-o? Dar mai rau e ca ma depersonalizez, pentru ca ma asociez unei cutii care imi impune limita ei de 30 de milimetri. Nu sunt atasat nimanui care imi incalca limita de 30 de milimetri si nici nu voi fi vreodata. Nu pentru ca sunt insensibil, desi uneori recunosc ca ma doare nici macar in cot de problemele altora, nu pentru ca sunt solitar, ci pentru ca eu chiar am pus mana pe o carabina cu teava de 30 de milimetri si am tras doua focuri. Reculul a fost al naibii de puternic si de revelator. La fel cum revelatoare a fost si greutatea otelului armei aleia si sentimentul pe care l-am avut fata in fata cu tinta. Nu ma gandeam ca sunt de vina ca trag in ea, nu ma gandeam ca e de vina ca a intrat in bataia pustii mele, ma gandeam doar sa trag pentru ca ma voi simti bine, pentru ca scopul pustii e sa traga. M-am simtit ca otelul, am trait pentru 30 de secunde ca cei 30 de milimetri ai carabinei si am inteles ca nu trebuie sa am vreodata in mana, sau in minte o alta limita decat cei 30 de milimetri ai mei. Si de atunci, fratele meu, nu propovaduiesc asta, nu o impun nimanui, ci doar traiesc dupa regula otelului meu de 30 de milimetri lungime. Nicioadata nu o voi incalca tocmai pentru ca imi da voluptatea suprema de a fi atat om, cat si animal, atat vanator cat si vanat, atat tragator cat si tinta. In fond, limita MEA de 30 de milimetri imi da dreptul pe care ceilalti pana la 6 miliarde nu il au: de a fi EU. Ce zici, vrei sa tragi si tu 2 gloante?

marți, 20 martie 2012

Aici si acum

Fum, tutun, chitari si bere. Visul oricarui adolescent din generatia mea se repeta seara de seara in barurile facultatii mele. Si ce iese pe acolo. Uite o mica fresca. La bar se invart niste zaruri, iar dincolo 2 fete beau bere si fumeaza. Casc ochii si urechile la discutia lor. Nu e despre gloss, ci despre filozofie. Pro si contra nihilism. Sa reiau argumentele nu are rost.. Fiecare le are pe ale lui. Eu doar constat. In spate, un tip si o tipa dau noroc si se saruta languros (cat or mai avea pana la invariabilul “la mine sau la tine?”). Se vede clar ca abia s-au cunoscut.

Fusta ei mini din piele zice poate ai noroc, iar tricoul lui cu Slayer imi zice nu cred in nimic decat in ce e aici si acum. Se aseaza pe banca mica din lemn si se saruta. Ea ii pune mana la curea, el a coborat cu sarutarile mult mai jos de gat. Trupa canta coveruri Iron Maiden, iar in centrul ringului o alta mana pe fundul unei fete. Se lasa cu o palma. Altii se saruta dupa ce el i-a cerut un foc. Natura umana, nu? Pentru ca atractia se dezlantuie mai usor dupa ce capacul a cazut pe podea si spuma s-a dus. Veti spune, poate, destrabalare. Eu voi ramane la Rousseau: omul natural. Care redevine natural pervertind pervertirea cu orice fel de drog. Si totul de dragul prezentului

Despre cafea si alte chestii

De obicei imi beau cafeaua pe fuga. Azi insa am mai mult timp si chef de observatie. Cafeneaua ramane institutia mea preferata. Pentru ca la o felie de pizza, la un suc, sau mai logic la o cafea limba se dezleaga. Uite un exemplu. In stanga mea doua fete, una cu parul tip coada de cal, cealalta blonda vorbesc despre haine. Blonda e in camasa cu carouri, cam cum purtam eu prin liceu, si timp de 5 minute explica cum ea nu-si lasa parul drept pentru ca nu-I place, si cum isi aranjeaza buclele.

In spatele meu, discutia stagneaza in jurul eternului ieri, iar la o masa mai in spate vreo 3 baieti vorbesc despre Starcracft Ghost. Superba diversitate umana. Acum blonda foloseste i-phoneul , sau cum s-o numi, pe post de oglinda ca sa-si dea buzele cu gloss. Uite asa arata o cafea intr-un loc aglomerat. Oameni multi, vorbe multe, ganduri exprimate poate pe jumatate. Si toate au la baza cel mai folosit drog: cafeaua. Acum intelegeti voi de ce va povestesc eu asta? Pentru ca lumea, aia adevarata, traieste cu si prin droguri (nu neaparat ucigatoare). Si nu e cum cred multi vreun pacat, ci o virtute. Aceea de a spune : Am dependente, deci exist

duminică, 4 martie 2012

Vin din ariergarda.


Dupa mine tre sa vina potopul. Grupul nostru, al meu si al astora ca mine nu vrea nimic altceva decat sa fie lasat sa pacatuiasca. Imi place sa dau cu capul de pragul de sus, si imi place sa am cucuie. Lasati-ma in pace sa dau eu cu bata in balta. Ariergarda e ultima frontiera. La modul cel mai propriu. Dupa noi nu mai vine nimic. Sau nu ne intereseaza sa vina nimic. Noi suntem, miezul, coaja si copacul, existam fara voi si vom exista si dupa voi. Dupa noi urmeaza doar o alta ariergarda. Nu vom pieri niciodata pentru ca noi suntem nemuritori. Crezul nostru e simplu…nu ne doare nicaieri de nimic si de nimeni. Tot ceea ce reprezentam noi e ceea ce urati voi. Vom scrie si vom vorbi la infinit despre noi si atat. Voi nu sunteti decat niste capite de fan pe care le vom folosi pentru a ne ascunde sau sterge la buci si apoi vom pleca mai departe. Nu vom crea, nu vom face opere ci vom relata fapte. Fara perdea. Va vom spune despre dezvirginare, seringi, fumuri si alcool. Si daca nu vreti sa ne ascultati ne doare fix la basca. Stim ca si voi ati fost ariergardisti, dar ca acum va e jena sa o recunoasteti. Si ne e o eterna sila de voi si de preceptele voastre religios-morale. Fuck off ! Acum e vremea noastra. Deci la atac, ariergarda !

sâmbătă, 4 iunie 2011

Oda de la 11 metri

Zilele iubirii costa. Universitatea e invadata de flori, fete si baieti. Baieti care daruiesc, fete care primesc cu un zambet si un sarut. Imi cade privirea pe un cuplu. Ea - talie supla, geanta mare (sifonierul meu intreg ar intra acolo). El - cu un buchet de trandafiri in mana, in blugi si bocanci (in fine, a expirat vremea adidasilor), cu un fular aruncat a la Piersic peste haina lunga. Frumosi amandoi, parca si un pic in zodia iubirii. Parca. Daca te uiti atent, ea da ochii peste cap (asta aduce doar flori?) si creionul ii acopera orbitele. El e tot un zambet si parca nu vede privirea ei absenta in care straluceste dorinta aurului. Cautatorii de aur din America, Mexic sau de prin coloniile spaniole aratau mult mai uman. Se deplaseaza spre Romana. Aud invariabilul KFC (mancarea proasta si imbolnavitoare se vinde mai bine decat cozonacul. Ciudat de adevarat.) Inca o privire si el devine o anexa. Imi continui studiul de caz. Un fata imi e de ajuns sa inteleg ca telefonul l-a transformat in parenta pe purtatorul fularului. Noroc ca minunatul Master of Puppets il salveaza "Da, frate a venit Burdujan. Dinamo l-a luat pe Bakaj. Super jucator, de acord. Cand ne vedem la o bere dupa alta? ". Salvarea e pe drum.
KFC. Beau cafea si imi vad de studiul de caz. Psihologie in fast-food. El cu cafeaua si cu tigarile lungi, ea cu frappe-ul si mentolurile. Dialogul e mono. Vorbeste ea despre noile trenduri de la ASE. "Se poarta mustarul si movul. Am vazut o rochie minunata in Afi (poate se simte). Era din dantela (cum s-o porti pe frigul asta?) neagra, sclipitoare". Privirea lui e concludenta. "Aha!!!(pe 1 tre sa i-o cumpar). Cum ramane cu permisul de schi la Paltinis? Mai vii? Aaa, am uitat de Martisor in Crystal. Martini si minimal, stiu, combinatia suprema. OK, fie dar eu tot ma duc la schi. Nimic nu se compara cu zapezile babelor". Ea schimba subiectul si vorbeste despre parfumuri, iar fumurile tigarii lui se intetesc. Se mai aude un 8 martie abia soptit si el raspunde "Doar stii ca nu imi place Twice. Petrecem ziua impreuna, iar seara eu ma duc in Fire. Cel mai frumos lucru de 8 martie nu e Ziua Femeii cu Campari gratis in Twice, ci Sahtior-Roma". E ultima replica inainte ca ea sa bea zgomotos Frappeul si sa se lipeasca de telefon.
Si prilejul pentru mine sa cuget ca baiatul are dreptate si ca Lucescu si Montella, Wenger si Guardiola sunt maestrii salvarii noastre indiferent ca nu nimeresc schimbarile si indicatiile. Pentru ca datorita lor si eroilor lor (Messi, Arshavin, Totti) avem dreptul sa ne bucuram zgomotos sau sa injuram la fel de tare. 8 Martie fericit dragelor, dar noi ramanem cu mingea cu petece.

vineri, 18 februarie 2011

Manifest de independenta!

Ce frumoasa esti draga mea! Stralucesti de frumusete (nu e glossul de vina, stai chill) si radiezi parfum de ghiocei (nu, nu ti-a expirat D&G-ul). Esti atat de stralucitoare ca m-ai vrajit. Sa fie de vina primavara? O fi si ea, dar tu esti mai frumoasa ca oricand. Bineinteles ca te prinde rozul. Doar e noul negru. Si movul de la creion iti contureaza splendid ochii. Sa nu crezi ca nu ti-am observat bluzita. Complet de acord.....mustarul te prinde perfect. Nu sunt rautacios (desi tare imi mai provoci amintiri cu platoul de Craciun), iti vine chiar bine. Un pic mai jos decolteul, acum e perfect. Draga mea, ce bine ai aratat saptamana asta. Ai fost mai frumoasa ca niciodata. Un buchet de trandafiri roz si un ursulet cu inimioara (colierul pe care ti l-am promis? Nu mai era) Pacat....stiu! Chiar il meritai (frate, cata cheltuiala pentru o noapte!!!!) Vrei sa mergem la ai tai maine? Nu pot papusa mea roz. De maine sunt ocupat pana sambata. Stii ca am o sefa amara care face spume daca plec. Mai ales ca am de lucrat vreo 44 de ore suplimentare. Da, papusa mea, 5 zile. Si toate numai in ture nocturne. Uite cum facem. Mergi tu la ai tai si imi iau si eu 2 libere in weekend ca sa scap de spumele asteia. Sigur ca vorbim la telefon. Dar scurt stii tu. Stii ca nu pot vorbi mult cu sefa de fata. Nu de alta dar sughit cand ma injura. Un 8 martie frumos iubito! Ne mai vedem pe 13! Te-am sarutat!!!