duminică, 20 octombrie 2013

Mr. Slam Dunk

Shane isi bea linistit cafeaua pe terasa apartamentului sau din Manhattan. Aprinde un Marlboro rosu lung si scena seamana cu una de acum 10 ani. Cafea neagra, Marlboro rosu lung si balconul lui. Pana sa ajunga la redactia Times mai are cam 2 ore. Timp suficient sa treaca pe la Carmen, sau poate pe la Roxanne pentru un pahar de distractie. Insa nu prea are chef de femei astazi, are chef sa-si bea linistit cafeaua in balcon ca un om fara vreo graba. In fond, ce-ti aduce graba? Stie la fel de bine cum o stie si Claudio: 7 gloante in piept. E ciudat ca isi aminteste acum de nebunia de acum 3 luni cand a asistat neputincios si legat de un stalp la ciuruirea celui mai bun prieten. Era noapte, cineva i-a luat si i-a bagat intr-o duba, evident fara voia lor, i-a legat fedeles, si i-a dus in acel depozit morbid de pe John Walters 31 unde au stat fata in fata si a vazut cum prietenul sau e taiat cu sabia, chinuit cu lama de ras pe testicule, si impuscat de 7 ori cu un Colt de calibrul 48.
Inca ii tiuie urechile de la zgomotul gloantelor. Nu-i uraste pe cei care l-au lichidat pe Claudio , asta se intampla cand intri in lumea pariurilor ilegale si ii furi pe dealeri, dar ii uraste teribil pentru zgomotul acelor gloante. Cand cineva claxoneaza in trafic, cand ii suna telefonul sau cand tipa o femeie de fericire el vede gaurile din trupul lui Claudio, dar mai ales aude zgomotul ala inconfundabil pe care il face Coltul cand cineva il foloseste de la o distanta atat de mica. Multi i-au spus lui Shane ca e inuman, ca nu arata compasiune fata de Claudio, ca e cinic pentru ca se duce la Carmen de cel putin 4 ori pe saptamana si nu joaca sah. El insa ii lasa in pace. Niciodata, niciodata nu i-a pasat de ce cred astia care se tot baga in seama si fac pe moralistii. Il doare fix in cot, nu plange pentru ca tipul si-o merita, iar Carmen e atat de sexy ca nu are rost sa ai compasiune. Colegii de la Times ii spun lui Shane Mr. Slam Dunk. Pentru ca ii place sa cada de pe cai mari, de la inaltimi mari, pentru ca ii place sa riste. In viata lui nu a scris un rand neutru. Uraste Lakers de mic copil si se vede in cronicile lui. Ii place soccerul mai mult decat fotbalul american ,desi e un newyorkez pur-sange, si o afirma de fiecare data cand are ocazia. De cate ori nu si-a dorit editorul sa il concedieze, de cate ori....! Dar injurat sau aplaudat, e cel mai citit si publicitatea de pe blogul lui e cea mai scumpa din online-ul sportiv. Pur si simplu e o masina de bani. La fel si in viata privata, e o masina. Nu ii pasa de ceilalti cat lui ii e bine. Dupa ciuruiala lui Claudio s-a bucurat. S-a bucurat ca pe el nu l-au atins. A scapat fara vreo zgarietura. Si de la inmormantare i-a facut lui Carmen curte. Pentru ca asta voia.

Shane se trezeste brusc din amintiri pentru ca suna usa. E menajera care vine mereu martea sa faca curat. Nu are cine stie ce, poate doar o cutie de pizza si o sticla de Cola uitate, dar e meseria ei. Shane se uita la ceas si vede ca si-a luat timpul sa bea cafeaua si mai are cam o ora. Intra in dus si in 15 minute e gata. Camasa albastra e la dunga, blugii negri sunt curati ca lacrima, pantofii lustruiti, sacoul sta perfect drept. Arata impecabil. Dar la fel de impecabil arata si posteriorul lui Sheilei, menajera blonda, de care tot fuge de luni de zile. Azi nu se mai abtine si ii trage o palma. Fix peste posterior, da. Mr Slam Dunk has to score. Ce urmeaza? Pai cea mai intensa jumatate de ora pe care a avut-o vreodata. Dupa ce jumatatea de ora se termina, se uita la ea, se uita la ceas, isi aprinde o tigara si o fumeaza pe fuga , dandu-i Sheilei ultimul fum in fata, se spala si se aranjeaza si sare in taxi. A inceput ziua bine. Gaseste chiar si 2 complimente pentru Lakers, care au jucat binisor ieri cu Knicks si o suna pe Carmen sa-i spuna ca diseara vrea burgeri si Cola. Apoi intra in redactie, imprima cronica, o arunca pe biroul tocilarului care ii e sef , Dan, si se duce inapoi in birou unde isi cocoata picioarele pe masa, aprinde o tigara, si bea din cafea. In 15 minute incepe Juventus-Milan si are un chef nebun sa vada cum paseaza Pirlo si cum se demarca Matri. Si asta pentru ca acum nu mai aude zgomotul Coltului, ci gemetele Sheilei, claxoanele si injuraturile. Exact ca acum 5 luni cand Claudio nu il bantuia. Trage un fum, il trimite in vant, bea o gura de cafea si vorbeste ca pentru sine. Drum bun prietene! De astazi, Mr. Slam Dunk te-a eliberat!

30 de milimetri


30 de mm. Atat are teava unei pusti performante fara luneta. Nici mai mult, nici mai putin. 30 in cap. De ce 30 si nu 33, n-ar putea sa ne spuna nici Colt. Poate e cifra perfecta, poate se incalzeste metalul, cert e ca are fix 30. Si e extrem de bine. Numai ieri ma uitam la un test in poligon facut de un prieten. Face o tinta zob de la peste 1 kilometru. Totul e sa nimeresti cartonul ala mai sus de talie. Ce simplu pare, nu? Chiar e. In schimb, cu oamenii e foarte complicat. Pentru fiecare dintre noi exista masura lui 30 de mm, dar nu coincide niciodata. Vreau sa zic ca sunt 6 miliarde de combinari de 30 de mm. Iti dai seama cate carabine M4 ar iesi din atatea combinari? Nu sunt matematician, imi plac mai mult cuvintele, dar stiu ca ar iesi indeajuns de multe incat lumea sa se prabuseasca sub puterea focurilor lor.
Exact asa iti dai seama de diversitatea umana. Prin variabila acestor 30 de milimetri. Teoretic, ea este individuala, neimpusa, cladita pe credinte si experiente individuale. Partea proasta e ca 3/4 dintre noi le-au uitat. Nu e greu sa iti dai seama de asta, trebuie doar sa asculti o conversatie in parc, in autobuz sau in cafenea, trebuie doar sa privesti vesmintele ca sa iti dai seama ca oamenii de azi se impart in 3, hai 4 cutii de carton , in care nu incape decat o variabila de 30 de mm. Aproape o reducere la absurd. Si uite de aia imi place mie sa merg pe jos. Asa imi mentin limita mea de 30 de mm si ma feresc de cutiile de carton, si de urmele pe care le lasa pe fetele si in gandirea oamenilor ele. Pe strada ma cufund in zgomote, in claxoane, in tipete, in mirosuri, in flori, in cafea si in tutun. Si nu numai. E o varietate eterogena de elemente in care ma cufund si care ma fac sa imi amintesc ca eu imi apartin numai mie si nimic mai mult. Eu nu sunt al vreunei cutii sau al vreunei aderari sociale sau politice. Pentru ca astea sunt cutiile de carton de care iti vorbesc.
Sincer, imi pare rau de copilul muscat si omorat de caini, de pensionarii care nu au bani de intretinere, de tinerii care au locuri de munca proaste. Dar imi pare rau si de cainele care vede numai picioare in cap si nu mananca poate luni de zile decat gunoaie, ma gandesc si la aia care muncesc pentru a plati pensie unui om si jumatate si nu le plang de mila celor care au locuri de munca proaste doar pentru ca ei le-au ales. Masura mea de 30 de milimetri sunt eu. Eu traiesc pentru azi, si numai pentru azi, in 2 dimensiuni diferite in care oamenii trebuie sa fie oameni, in care responsabilitatea actiunilor tale e numa a ta, nu a vecinului, nu a societaii. Asta e avantajul cand traiesti intr-un etern azi, cand nu te intrebi "ce mama dracului fac maine?"": nu depinzi de nimeni altcineva decat de tine si faci exact ce te taie capul pentru ca esti constient ca nu mama, tata sau cersetorul de la colt vor suporta consecintele, ci tu.

Si uite asa cei 30 de milimetri ai mei imi spun sa nu fiu civic. A fi civic inseamna a te baga in cutia ta de carton, a scrie poezie doar intr-un fel, a manca ce au altii chef, a sta exact acolo unde vor altii sa stai. E enervant si plictisitor, asa ca de ce as face-o? Dar mai rau e ca ma depersonalizez, pentru ca ma asociez unei cutii care imi impune limita ei de 30 de milimetri. Nu sunt atasat nimanui care imi incalca limita de 30 de milimetri si nici nu voi fi vreodata. Nu pentru ca sunt insensibil, desi uneori recunosc ca ma doare nici macar in cot de problemele altora, nu pentru ca sunt solitar, ci pentru ca eu chiar am pus mana pe o carabina cu teava de 30 de milimetri si am tras doua focuri. Reculul a fost al naibii de puternic si de revelator. La fel cum revelatoare a fost si greutatea otelului armei aleia si sentimentul pe care l-am avut fata in fata cu tinta. Nu ma gandeam ca sunt de vina ca trag in ea, nu ma gandeam ca e de vina ca a intrat in bataia pustii mele, ma gandeam doar sa trag pentru ca ma voi simti bine, pentru ca scopul pustii e sa traga. M-am simtit ca otelul, am trait pentru 30 de secunde ca cei 30 de milimetri ai carabinei si am inteles ca nu trebuie sa am vreodata in mana, sau in minte o alta limita decat cei 30 de milimetri ai mei. Si de atunci, fratele meu, nu propovaduiesc asta, nu o impun nimanui, ci doar traiesc dupa regula otelului meu de 30 de milimetri lungime. Nicioadata nu o voi incalca tocmai pentru ca imi da voluptatea suprema de a fi atat om, cat si animal, atat vanator cat si vanat, atat tragator cat si tinta. In fond, limita MEA de 30 de milimetri imi da dreptul pe care ceilalti pana la 6 miliarde nu il au: de a fi EU. Ce zici, vrei sa tragi si tu 2 gloante?