30 de milimetri

30 de mm. Atat are teava unei pusti performante fara luneta. Nici mai mult, nici mai putin. 30 in cap. De ce 30 si nu 33, n-ar putea sa ne spuna nici Colt. Poate e cifra perfecta, poate se incalzeste metalul, cert e ca are fix 30. Si e extrem de bine. Numai ieri ma uitam la un test in poligon facut de un prieten. Face o tinta zob de la peste 1 kilometru. Totul e sa nimeresti cartonul ala mai sus de talie. Ce simplu pare, nu? Chiar e. In schimb, cu oamenii e foarte complicat. Pentru fiecare dintre noi exista masura lui 30 de mm, dar nu coincide niciodata. Vreau sa zic ca sunt 6 miliarde de combinari de 30 de mm. Iti dai seama cate carabine M4 ar iesi din atatea combinari? Nu sunt matematician, imi plac mai mult cuvintele, dar stiu ca ar iesi indeajuns de multe incat lumea sa se prabuseasca sub puterea focurilor lor.

Exact asa iti dai seama de diversitatea umana. Prin variabila acestor 30 de milimetri. Teoretic, ea este individuala, neimpusa, cladita pe credinte si experiente individuale. Partea proasta e ca 3/4 dintre noi le-au uitat. Nu e greu sa iti dai seama de asta, trebuie doar sa asculti o conversatie in parc, in autobuz sau in cafenea, trebuie doar sa privesti vesmintele ca sa iti dai seama ca oamenii de azi se impart in 3, hai 4 cutii de carton , in care nu incape decat o variabila de 30 de mm. Aproape o reducere la absurd. Si uite de aia imi place mie sa merg pe jos. Asa imi mentin limita mea de 30 de mm si ma feresc de cutiile de carton, si de urmele pe care le lasa pe fetele si in gandirea oamenilor ele. Pe strada ma cufund in zgomote, in claxoane, in tipete, in mirosuri, in flori, in cafea si in tutun. Si nu numai. E o varietate eterogena de elemente in care ma cufund si care ma fac sa imi amintesc ca eu imi apartin numai mie si nimic mai mult. Eu nu sunt al vreunei cutii sau al vreunei aderari sociale sau politice. Pentru ca astea sunt cutiile de carton de care iti vorbesc.

Sincer, imi pare rau de copilul muscat si omorat de caini, de pensionarii care nu au bani de intretinere, de tinerii care au locuri de munca proaste. Dar imi pare rau si de cainele care vede numai picioare in cap si nu mananca poate luni de zile decat gunoaie, ma gandesc si la aia care muncesc pentru a plati pensie unui om si jumatate si nu le plang de mila celor care au locuri de munca proaste doar pentru ca ei le-au ales. Masura mea de 30 de milimetri sunt eu. Eu traiesc pentru azi, si numai pentru azi, in 2 dimensiuni diferite in care oamenii trebuie sa fie oameni, in care responsabilitatea actiunilor tale e numa a ta, nu a vecinului, nu a societaii. Asta e avantajul cand traiesti intr-un etern azi, cand nu te intrebi "ce mama dracului fac maine?"": nu depinzi de nimeni altcineva decat de tine si faci exact ce te taie capul pentru ca esti constient ca nu mama, tata sau cersetorul de la colt vor suporta consecintele, ci tu.

Si uite asa cei 30 de milimetri ai mei imi spun sa nu fiu civic. A fi civic inseamna a te baga in cutia ta de carton, a scrie poezie doar intr-un fel, a manca ce au altii chef, a sta exact acolo unde vor altii sa stai. E enervant si plictisitor, asa ca de ce as face-o? Dar mai rau e ca ma depersonalizez, pentru ca ma asociez unei cutii care imi impune limita ei de 30 de milimetri. Nu sunt atasat nimanui care imi incalca limita de 30 de milimetri si nici nu voi fi vreodata. Nu pentru ca sunt insensibil, desi uneori recunosc ca ma doare nici macar in cot de problemele altora, nu pentru ca sunt solitar, ci pentru ca eu chiar am pus mana pe o carabina cu teava de 30 de milimetri si am tras doua focuri. Reculul a fost al naibii de puternic si de revelator. La fel cum revelatoare a fost si greutatea otelului armei aleia si sentimentul pe care l-am avut fata in fata cu tinta. Nu ma gandeam ca sunt de vina ca trag in ea, nu ma gandeam ca e de vina ca a intrat in bataia pustii mele, ma gandeam doar sa trag pentru ca ma voi simti bine, pentru ca scopul pustii e sa traga. M-am simtit ca otelul, am trait pentru 30 de secunde ca cei 30 de milimetri ai carabinei si am inteles ca nu trebuie sa am vreodata in mana, sau in minte o alta limita decat cei 30 de milimetri ai mei. Si de atunci, fratele meu, nu propovaduiesc asta, nu o impun nimanui, ci doar traiesc dupa regula otelului meu de 30 de milimetri lungime. Nicioadata nu o voi incalca tocmai pentru ca imi da voluptatea suprema de a fi atat om, cat si animal, atat vanator cat si vanat, atat tragator cat si tinta. In fond, limita MEA de 30 de milimetri imi da dreptul pe care ceilalti pana la 6 miliarde nu il au: de a fi EU. Ce zici, vrei sa tragi si tu 2 gloante?