Saruturi

Mereu plina de apa fierbinte si sarata m-a imbratisat ca la prima vedere. Trecuse un an de cand nu imi luminase diminetile si noptile si de cand gesturile nu mai simbolizasera atat. Era tarziu cand mi-a soptit din toata fiinta ei ca i-a fost dor de noptile in care ma pierdeam in largul ei pustiu si sarat si ca in fiecare strigat al pescarusilor gasea glasul meu ragusit de la Marlboroul mult prea tare nociv dar atat de bun. Nu i-am soptit nimic ci am continuat sa o contemplu in tacere si sa o las sa isi treaca pielea-i matasoasa si atat de alba peste picioarele-mi goale pentru a implini ritualul nostru anual cand ea ma mangaie si eu o privesc extaziat. Furioasa cum era si spumeganda parea mai frumoasa decat oricand desi spunea ca simte cum trec peste ea secundele ca anii si anii ca veacurile. M-a lasat o saptamana sa ma bucur de vraja ei, atat de calda si rosiatica dimineata, atat de tulburata de matasea alba noaptea si mai ales atat de incert colora la final si apoi m-a alungat spunand ca vraja saruturilor noastre e raritatea si mai ales pasiunea lor iar timpul indelungat le poate cliseiza. Mi-a spus ca amintirea face totul mai dulce si m-a lasat sa o mai privesc o data din mersul trenului soptind prin vant doar pentru mine: "la anul, acelasi loc sau poate altul, aceeasi ora sau poate alta dar cu siguranta acelasi eu si acelasi tu". Apoi s-a inchis in sine si m-a gonit stiind ca ma voi intoarce la inceputul verii viitoare cu aceeasi nostalgie a culorilor ca si acum.