Luni dimineata la 7:40 era in aeroport. Se uita un pic cu nostalgie la terminalul 16 la care aterizase atunci cand il refuzase in tricou cu Trezeguet. Coborase din avion entuziast, dar cu lacrimi in ochi. Lasa in urma o viata si mai mult decat atat , o dragoste. Mare. Care ii refuzase oferta suprema. Un bilet dus, un rucsac in spate , o resetare totala. Exact ce isi dorea el. Acum, in mintea lui se invartea acel "invata-i pe italieni sa dribleze", dar cumva langa aparea imaginea acelui par blond natural , lung si perfect. Cumva , conturul era mai blurat. Ca in niste poze facute cu un Nikon vechi , cu lentile bune pentru focalizare la distanta, care surprinde totul excelent pe ploaie. Undeva, in ploaie, ramanea tricoul lui Trezeguet. Evolua, uita, sau doar fugea? Refuza sa isi raspunda. Tot ce stia era ca avea in mana o punga de cadou cu tricoul lui Andrea Cambiasso si un termos cu cafea la ibric cu un cub de cafea congelata pus imediat ce o luase de pe foc. O cafea pe care nici macar Gino nu reusise sa o replice. Era semnatura lui. Secretul il stia doar el. Pui cafeaua care a ramas in ibric direct in dispozitivul de gheata, o lasi sa respire pret de fix o tigara lunga de Marlboro si o congelezi. Asa, pastrezi aroma. Invatase cum sa congeleze de la o fosta. "Chiar, pe unde o mai bantui Ale?" Metoda o perfectionase de-a lungul timpului . Pentru ca avea nevoie de cafea si pentru ca doar asta il tinea de la nenorocitele alea de prafuri albe de care se apucase pentru ca "dormea mult prea mult".
La 8:10, a aparut Cristina. Daca l-ar fi pus sa aleaga rochia pe care o purta , cu siguranta i-ar fi ales fix albastrul ala marin cu care era imbracata. Fata asta avea un simt deosebit al culorilor. Nu se potriveau neaparat dupa standardele modei, dar pe ea stateau bine. Era ceva avangardist in modul in care combina culori care nu au legatura cu tenul si parul ei. Ii iesea intr-un stil de ani '30 si arata in multe situatii ca o pianista dintr-un bar din Paris pe care toti o vor , dar care il doreste doar pe chitaristul ce are ochi mai mult pentru corzi decat pentru ea. Eventual, are ochi pentru tipa de la bar care vorbeste desavarsit 3 limbi straine si bea vin. Desi, uneori, acordurile pe care ei le scot impreuna sunt nepamantesti. "Destul cu visatul" , se gandi. Ii zambi cand o vazu, iar ea ii sari in brate. Ca in filmele americane, fara vreun avertisment. Si-a mentinut bine echilibrul (lectiile cu Nedved despre cum sa stai in picioare cand esti luat pe sus de cineva aveau se pare totusi rostul lor) , a ridicat-o un pic de pe pamant, a admirat-o si a depus-o extrem de simplu si frumos pe Harley. Pentru ca poti scoate multe din el, dar fixatia pentru ghidonul ala mare si masculin si fascinatia pentru otelul atat de bine cromat niciodata. "Uite ca tu ai intarziat. Reputatia te precede. Am ceva fain pentru tine si tricoul lui Andrea Cambiasso. M, corect?" . S-a uitat la el si in fata aeroportului, fara absolut nicio retinere, a tras tricoul peste rochie. S-a asezat cu un toc pe Harley si i-a zambit. "Imi vine bine, nu?". Nu a raspuns, dar a scos aparatul si i-a facut o poza. "Daca asta nu ajunge in calendarul pentru sezonul viitor, directorul de marketing o sa aiba de a face cu mine. Si cum stiu ca e interist, nu o sa ii placa". S-a asezat pe sa, i-a pus piciorul pe rezervor si a lasat-o sa il stranga intr-un fel de priza a gleznelor in timp ce conducea absolut nebuneste, iar fusta ii cam flutura a la Monroe.
Cand a oprit in fine la primul obiectiv " Museo Nazionale dell'Automobile" , a pus-o sa bea din cafea. A degustat, a ridicat sprancenele si aproape a gemut de placere. "O , da. Asta e cafea facuta de tine. Ibric si inca ceva, dar nu ma prind". A lasat-o cateva secunde si i-a spus ca e cub de cafea congelata pus imediat peste si lasat sa respire tot pret de o tigara. "Turul muzeului e pret de cate pachete? Si ce nume are minunatia asta de cafea?". A ridicat din umeri. "Turul e probabil pret de 2 pachete in ritmul meu, iar cafeaua nu are niciun nume. Daca numele de cafea de dimineata nu e suficient". Evident ca nu era. "Nu , avem nevoie de ceva care sa te defineasca. De ce nu nero bruciante? " . "Bun , inteleg aluzia ta la negru. Dar stralucitor? ". "Exact, stralucitor. Ca tine pe Velodrome. La conferinta aia de presa de acum 3 ani. Am vazut-o integral in direct. Si le-a picat fata cand ai inceput sa turui franceza. Apropo, stii ca e una din cele 4 dati in care te-am vazut la costum?". A inceput sa rada. Cu o seara inainte , isi patase de vin rosu tricoul cu Del Piero. Asa ca a trebuit sa poarte un costum albastru. Ca sa fie in ton cu echipamentul de deplasare. "Corect, am purtat costum. Si cred ca aveam o cana de cafea in fata. Proasta cafea fac in Marsilia. ". "Vezi daca nu stai prea mult prin porturi? In port, au o cafea cel putin decenta. " . O stia fascinata de mare si de apa, dar nu stia ca are atatea notiuni despre porturi. "Acum urmeaza lectia de geografie? Ca recunosc ca ma faci mai mult decat tandari". Cristina zambea. "A , nu, urmeaza lectia de automobilism".
Si pe masura ce vizitau muzeul, a inteles de ce. De la ce suspensii avea fiecare masina pana la cat consuma si cati centimetri cubi are fiecare motor , chiar la cum e facuta directia, a fost un ghid mai bun decat oricine din muzeu. Ba cativa vizitatori si-au parasit grupul si i-au urmat fara delicatete in turul lor liber printre masini de epoca si Fiaturi din anii '50. Sau monoposturi de formula 1. Timp de 45 de minute, a fost ghid al celor 20 de spectatori care la final ii cereau fie aurografe, fie numere de telefon. "In ritmul asta, imi furi orasul. Iar eu nu te las sa devii mai stralucitoare decat mine in orasul meu. Acum, te voi conduce la apartament, ai cafea in alt termos, un vin dobrogean in frigider si niste pizza. Trebuie sa ajung la antrenament". S-a inclestat de bratul lui si i-a spus cat se poate de clar "Am venit sa imi arati Torino. Sunt convinsa ca Juventus Stadium ar trebui sa fie primul obiectiv, nu? ". Ezita. Pentru ca stia cum se simtise cu 6 ani in urma pe Delle Alpi cu EA si nu voia sa repete sentimentele. Pentru ca ce ii oferise ea in ziua aia fusese unic. Dar un dracusor, sau poate parul ala de aur si zambetul de film, sau altceva l-au facut sa accepte. Nu a vrut sa stea nici macar in birouri. A stat in tribuna si l-a filmat cum vorbea cu fiecare jucator, cum ii explica lui Ramsey ca va juca 9 fals si ca tot ce trebuie sa faca e sa joace cu spatele la poarta si sa dea pasele lui geniale pe culoar , apoi sa pivoteze spre 16. Cum ii arata lui Benta sa paseze mereu in spatiu si sa plece in urmatoarea secunda si cum ii cerea lui Kulusevski ( mama lui de tendon Fede, mama lui de tendon) sa largeasca mereu terenul. Cum il aplauda pe Weston ca joaca cu stangul si cum ii spunea mereu lui Fagioli sa coboare si sa dea rapid. Pentru ca asa se bate Liverpool.
Evident , el a crezut timp de 3 ore ca a pierdut-o in spatiu. De la sprinturi, la scheme tactice, la joc cu mingea si la miute dintr-o bucata , fiecare detaliu era scris pe hartie, fiecare interceptie numarata, fiecare pasa laterala repetata. Nu era un exercitiu pentru o femeie, nu era interesant daca nu ai acasa caiete si documente de Word pline de scheme tactice. Era insa zona lui de concentrare, era locul in care se simtea efectiv acasa, in care uita de toti si toate, mai putin de cei 23 de gladiatori cu care era convins ca va cuceri Europa. Cand l-a luat pe Zakaria deoparte sa ii arate ca vrea sa coboare mereu intre centrali ( evident ca vor fi De Ligt si Bremer, dar doar el stia asta) si sa caute sa schimbe locul pe faza de constructie cu unul dintre ei, cand l-a intrebat daca poate sa joace rapid spre Radu si sa plece ( se gandea ca dai si pleci in pressingul lui Liverpool va fi greu de gestionat, dar de aia Cambiasso juca mai defensiv ca de obicei, iar De Ligt era maturator ) , elvetianul a ras si s-a uitat spre tribuna. "Allenatore , she is a nice one. And she is in love with you". L-a mustrat un pic, dar elvetianul stia ce are de facut dupa prima explicatie. A inteles ca trebuie sa termine antrenamentul si sa le dea doar ora pentru antrenamentul fizic si tactic de marti. Si ca ar cam fi cazul sa ii dea un pranz italian , cu vita facuta in stil piemontez. A fluierat, a facut dus si a reintrat in tricoul cu Del Piero. Era unul din cele 10 pe care le avea, cel din seria in care jucasera cand daduse voleul ala cu Real Madrid din prima.
Cand s-a intors a gasit-o pe Harley, scroland notite. "Fara atacant? Tu? Joci cu 9 de cand ai inceput sa antrenezi. De obicei, infipt intre fundasi. Acum pui un mijlocas in atac? Pasa, dai si fugi?". A ramas paf. Da, asta voia, da, era contraintuitiv daca ii urmareai cariera, dar era exact cum reusesti sa treci de Van Dijk si Konate. Incercase anul anterior cu Berna, dar ceva mai avansat si cu fata la poarta. Pentru ca Berna mai fusesese 9. Si pentru ca putea sa le tina piept. Dar venisera peste el si a coborat liniile si a prins Jones alea 2 suturi. " Da, Cristina, joc contraintuitiv. Am inteles asta din secunda in care am aflat ca au 3-0 cu Napoli. Vrei sa iti dau motivele? Pentru ca te pot plictisi urmatoarele 12 ore". I-a zambit. "Nu oi sti eu fotbalistii de acum 20 de ani, dar urmaresc jocul mai mult decat crezi. Si ai un talent special de a nu plictisi cand vorbesti despre ceva ce iti place . Dar cum ai zis ca vrei culori, hai la un pahar de rosu." . "Gand la gand cu bucurie". A plecat in tromba , asa cum se pleaca cu un Harley si a dus-o la un restaurant mic de la iesirea din Torino , intr-un cartier vechi si un pic saracacios. "Nu e fandosit, nu are vreo prezentare fascinanta, dar iti garantez ca te vei linge pe degete de la vita pe care o fac aici". L-a ascultat, a mancat si intr-adevar s-a lins pe degete. Patronul ii servea zambind si ii multumea ca are mesele ocupate pentru urmatoarele 2 saptamani. "Antonio , tu ar trebui sa ai pentru urmatorul an rezervari la ce mancare faci. Iar vinul asta rosu e fix cum trebuie". S-a oprit cand a vazut-o putin retinuta. "S-a intamplat ceva?". Ea a zambit si i-a spus ca trebuie sa ia acel telefon. A inteles de la cine e, a inteles ca nu trebuie sa intrebe. Si a mai inteles ca orice ar fi tot ii va da o cafea la Gino.
[...] Gasise pe birou cererea de concediu a Cristinei. Stia ca il merita, stia ca nu isi luase niciodata prea mult, dar stia si unde se va duce. Si stia prea bine ca i-l servise pe tava. Era constienta ca , de fapt, ea avea mai multe repere cu el decat ar fi putut vreodata sa construiasca. Intre ei doi , era literatura si legatura aia puternica ce se construise de-a lungul timpului si pe care ea refuzase multa vreme sa o numeasca dragoste , desi era. Iar acum, nici macar muntele ei drag nu o mai ajuta. Si-a pus un pahar de bere alba dupa ziua extenuanta pe care o avusese si si-a scos "Lupul de stepa". Statea turceste si citea. Dupa vreo suta de pagini, si-a amintit ca vorbisera o noapte intreaga despre Hesse. Dar nu putea sa il sune, stia cat de importante erau alea doua zile pentru el si intelegea ca tot ce putea sa faca e sa fie departe si sa spere ca ii va iesi. Pentru ca nu isi putea inchipui cum ar arata dupa un esec pe Anfield. Mai ales dupa zilele pe care le avusesera in care totul trecuse de la extaz, la magie , la nebunie. Ar fi avut nevoie de el, dar banuia ca se relaxeaza pe undeva si ca are nevoie de timp pentru a procesa tot. Anfield, discutia aia de o ora a lor, victoria cu Lazio, in general urmatoarele saptamani si poate viitorul. A cotrobait prin dosarele clientilor si a inceput sa isi faca prezentarea pentru Givenchy. Avea intalnirea peste trei saptamani, avea tot conceptul gata, miza pe clasica varianta a chic-ului francez plasat dupa al doilea razboi mondial intr-o lume destul de depresiva, dar care inca recunoaste rafinamentul. Era mandra de conceptul ei, ii placuse acea Franta post-traumatica de dupa razboi si cauta elemente pe care sa le asocieze cu unul din cele mai clasice branduri de parfum. Dar undeva, cumva , se tot gandea la Midnight in Paris si la anii '30 care ii dadeau atatea amintiri tot despre el. Asa ca , a sunat-o pe Cristina. Ar fi vrut sa refaca tot conceptul, dar avea nevoie de o a doua voce. Sau ea era deja "Midnight in Paris?"
[...] " O gandesti prea mult. Midnight e o poveste de dragoste, Givenchy vrea sa te indragosteasca de aroma. Classics never die, nu? E ideea perfecta. Pentru ca Givenchy est l'amour, nu tu tombes amoureuse de Givenchy. Asta e mesajul lor, asa se distanteaza de Chanel. Chiar tu ai zis ca ei dau oxigenul, nu il invadeaza. E perfect conceptul. Nu te mai indoi de ceea ce stii foarte bine ca ai facut corect". Dintr-o data, fara nicio logica a conversatiei a intrerupt-o "Esti cu el?". Cristina a zambit si cu un calm desavarsit a raspuns ca e la Viena si viziteaza Schonbrunn. Era atat de plauzibil incat nimeni nu ar fi putut-o contrazice. "Probabil ca acum e acasa si isi revizuieste a saptea oara notitele. Doar chiar tu ziceai ca e disperat sa bata Liverpool". Conversatia a deviat din nou spre concept si au stabilit ca oricum antiteza aia dintre Franta socialista si imaginea aristocrata a Givenchy e ceea ce se potriveste. Ca nu trebuie sa te abati de la drumul pe care l-ai ales si esti sigur ca e bun. Asa ca au incheiat conversatia si s-a intors la masa. Razvan fuma linistit si urmarea ultimele pase date de Fagioli si isi facea insemnari in continuare. "Lasa copilul ca e bun. Un pic mai multa liniste si va fi exact ce vrei tu. Parca l-ai pus cu mana pe teren, asa de bine se antreneaza. Acum imi dai o cafea?" . Cand au intrat la Gino, acesta s-a luminat. Era aproape bucuros sa il vada. "Allenatore, am ceva special dupa victoria aia cu Lazio. Un Cold Brew mineral cu putina cafea congelata." Au stat si au povestit despre oras, despre castele si au plecat la palatul regal. Acolo unde ea a avut de primit o revansa. A invatat despre fiecare pat, despre fiecare oglinda, despre fiecare coloana lucruri pe care nimeni nu i le putea spune in muzeu. "Normal ca esti fascinat de istorie. Cum altfel ai putea avea atatea obsesii? ". Cand au iesit, unul dintre ghizi l-a oprit pentru autograf. A preferat sa ii dea un bilet pentru Anfield si sa ii spuna ca il asteapta miercuri la meci. "O sa avem nevoie de tine si de toata suflarea juventina. E vremea revansei"
[...] Martea trecuse aproape prea repede. O fuga prin Piazza Castello, Palazzo Madama, si Basilica de Superga unde Cristina i-a tinut o lectie de arhitectura erau prea putin pentru el. Deja era din nou in priza, deja la antrenamentul fizic cronometra fiecare sprint, deja pachetul era al treilea si isi aprinsese si o tigara de foi. Cu cat erau mai aproape de decolare, rucscacul fiind deja in autocar, cu atat gandul era la Curtis Jones , la alea 2 suturi nenorocite , la cum sa le scoata Kop din cap si cam atat. Cristina a facut ciocolata de casa. Doar ca sa ii ofere culori. Cu migdale. Era absolut geniala, doar in Londra mai mancase asa ceva, desi nu era neaparat cea mai frumoasa amintire a lui, dar zambetele erau rare. L-a privit adanc in ochi, Bi levels de adanc, dar nu a incercat sa il inmoaie. Din contra , i-a strans umerii tare si i-a spus " Du-te si arde stadionul ala. Stiu ca vrei. Pentru This is Anfield , tu ai Fino alla fine. Si nimeni nu stie mai bine ca tine ca inseamna asta." Cand au aterizat si s-au cazat la Hilton, i-a aruncat rucsacul pe pat. "E randul meu sa iti arat cum se merge cu rucsacul in spate prin porturi". L-a luat in echipamentul oficial, parca sa il afiseze, parca sa le spuna ca "el stie ce e Anfield intr-o noapte europeana, el stie sa va ofere un cosmar". Il cam blocase atitudinea. Asa ca i-a pus in fata o bere locala neagra, extrem de tare ( 14% anticipase dupa prima gura) si i-a dat niste branzeturi sarate. "Te sochez? Te asteptai sa vezi altceva? Astea sunt culorile tale. Aprinse , puternice, victorioase. Doua zile mi-ai vorbit de regi si regine, coloane si baldachine. Maine seara, te incoronam". I-a zambit, a inchinat berea, si si-a infipt mainile in umerii ei. "Nu m-ai socat, dar ai ghicit de ce aveam nevoie. In noaptea asta, o sa beau un nero bruciante si maine o sa le arat ca noii gladiatori lupta in Torino. Merci". Au avut o seara interesanta in care au vorbit doar despre Istanbul, despre minunea de turn Galata, despre Bosfor si despre baclavale. Cumva, era legat.
[....] "Doi romani se intorc pe Anfield pentru sferturile Uefa Champions League. Dupa cosmarul de acum un an, fundasul dreapta al nationalei, Radu Dragusin, si antrenorul care pare sa fi facut o obsesie din a bate Liverpool, Razvan Georgescu, au sansa de a-si infrunta demonii. E o seara definitorie pentru o echipa care a fost atat de aproape , dar si de departe in ultimii ani in Europa" . Bi a blocat sonorul. Nu putea sa auda genul asta de fraza. Ar fi vrut sa fie langa el, sa il sune, sa ii spuna cat il iubeste de fapt, sa ii ureze succes. Sau ceva, orice. Si ea statea cu fetele , mai mult cu ochii in ecran la un cocktail cand el isi juca poate cea mai mare carte. Nu a carierei, asa cum tot specula presa, dar cu siguranta a lui. Pentru ca il cunoastea si stia ce inseamna pentru el sa arda Anfield. Perrin- Radu Dragusin , Bremer , De Ligt, Cambiasso - Juan Cuadrado , Fagioli, Zakaria, Weston Mc Kennie - Kulusevski - Aaron Ramsey. Ramsey 9 fals? Sau Kulu varf? Apoi, incerca sa revina la discutia despre ultimele piese ale lui Marius Manole si turneul lui irlandez la care chiar isi dorea sa ajunga.
[....] "Here we go! Tonight , we wake them up. 50 matches without a loss? Well, they haven't met us this season. Move the ball, run at their defense , shoot fast. You can do it. Every single one of you is better than them. Tonight, we win!" Astea fusesera ultimele cuvinte inainte sa se opreasca pe tunel si sa fumeze tigara ritualica. Care acum era trabuc. "Amintiri din tinerete ", s-a auzit din spate. Era Nedved. Amintiri de dupa 1-2 la Madrid. Arati a Lippi, daca nu stiai. Stiu ca e inspiratia ta, dar cred ca trebuie sa te schimbi. Te asteapta cineva in vestiar". Evident ca era Cristina. "Am ceva pentru tine. Nu imi spune ca lui nu i-a purtat noroc, pentru ca norocul de azi tu l-ai creat". A desfacut cadoul care era nimic altceva decat tricoul original purtat de Del Piero in finala cu Borussia cand a dat gol cu calcaiul. Era perfect. Voia sa capteze fix energia acelei echipe. Fata asta merita un sarut nebun. Dar....si-a luat tricoul in liniste pe el singur. A iesit, a terminat trabucul si a intrat pe tunel. Cand Pavel l-a vazut, a zambit. " Acum te cred ca da Benta hattrick". Minge dupa minge, pasa dupa pasa , interceptie dupa interceptie faceau Kop sa taca tot mai mult. Apoi, Jones a dat iar cu sete. De la 30, cu pamantul. Dar Perrin a prins perfect. Si a venit minutul 31. Fagioli a trimis o pasa perfecta in profunzime pe stanga, Weston a dat cu efect cu stangul, si Benta a dat cu capul . Imparabil, in fata Kop, in plasa laterala. 1-0. 5 minute mai tarziu, Weston a deviat spre Ramsey ,care a scos un calcai din joben. Stang Benta in vinclu. 2-0. Si apoi , minunatia din minutul 40. 6 pase dintr-o atingere, Benta in marginea lui 16 cu un siret perfect. In acelasi colt , cu dreptul la radacina barei. Sut de Fifa. Da, era 3-0 si el sarea ca un nebun si un par de aur il privea admirativ din tribune.
[...] Fluier de final si 3-0. " We have the advantage. In 6 zile, vedem cine merge mai departe. Cunoastem forta lui Liverpool, stim ca Anfield nu e totul pentru ea. Dar ne-am asigurat ca am facut maximumul pentru a ne da 50+1% sanse la calificare". Ar fi vrut sa sarbatoreasca. Dar cumva stia ca deja pusese o umbra prea mare asupra Anfield si respecta clubul, jucatorii ,si pe Klopp. Fusese tare bucuros de cum intrase Dusan de pe banca , de cat de bine jucase Berna din dreapta si de cat de bine intrase Danilo in ultima jumatate de ora pe stanga. Dar mai ales, fusese surprins de cat de usor le rupsesera presingul cu linia aia de 4 franta pe care o gandise in urma cu o saptamana. Cand ea venise la returul cu Hamburg si Cristina era frumoasa in mov.
